Ziarul de Duminică

Bucurestiul in 1906

Bucurestiul in 1906

Strada I. C. Bratianu, colt cu Strada Doamnei

09.02.2007, 19:12 360

Intamplarea face sa traim un timp istoric care valorizeaza in mod special opera publicistului francez Frederic Dame, a carui tara de adoptie a devenit, la finalul secolului al XIX-lea, mica Romanie. Prin monografia Bucurestiul in 1906, publicata in anul 1907, putem cartografia comparativ - 1907 si 2007 - sufletul unui oras.
Bucurestiul anului 1906 apare foarte apropiat de aspiratiile si asteptarile unui oras european. Institutiile care sustineau structura economica, administrativa, culturala si politica a statului se gaseau in Bucuresti, erau construite recent si adesea beneficiau de o arhitectura impozanta. Variate case si trusturi comerciale aveau sucursale la Bucuresti, iar oamenii, intr-o singura generatie, undeva intre 1880 si 1905, au absorbit cu rapiditate produsele civilizatiei europene. Corpul principal al orasului avea o fizionomie europeana, iar aceia care-l populau nu mai au corespondent in fauna urbana de astazi.
Pentru prima oara apar in aceasta carte descrieri originale si amanuntite despre modul cum locuiau si traiau bucurestenii in veacul al XVII-lea si al XVIII-lea, cum s-au format mahalalele si cum a evoluat cartografia urbei noastre de la Evul Mediu la modernitate.
Sunt detalii privind preturile diferitelor produse, costurile de intretinere a spitalelor sau a altor institutii, cheltuielile legate de investitii edilitare, iar istoria economica este prezenta prin istoria institutiilor bancare, de asigurare si a celor mai reprezentative ramuri industriale.
Frederic Dame a sosit in Romania in anul 1872, fiind colaborator al publicistului Ulysse de Marsillac. Un an mai tarziu, fonda primul mare jurnal de limba franceza din Bucuresti, Romania. Stapanind admirabil limba noastra, Frederic Dame scria atat in romana, cat si in franceza. (Adrian Majuru)

Capitolul X. Strazile
(...) In 1780 a fost stabilit primul plan al Bucurestiului, de catre Sultzer. In acea perioada, dupa spusele lui Bauer, Bucurestiul avea 67 de mahalale, 28 de manastiri, 31 de biserici de piatra - cu siguranta piatra era de fapt caramida -, 20 din lemn, 10 paraclisuri, o curte domneasca, o scoala publica, 35 de case boieresti si 7 "antrepozite" care erau de fapt mari hanuri - un fel de caravanseraiuri.
Un document de la Academie arata ca in 1798 Bucurestiul era impartit in 5 planse (sectoare): Targul, cu 1.682 de case; Gorgan, cu 1.142 de case; Brosteni, cu 1.482 de case; Targul de Afara, cu 608 case; Podul Mogosoaiei cu 1.092 de case.
Cea mai mare parte a orasului apartinea manastirilor si bisericilor care lasau populatia bogata sau nevoiasa sa se stabileasca pe pamanturile lor, sa-si inalte cocioabele sau colibele, ici-colo case, iar cand, incet-incet, se forma o mahala ori se contura o strada, staretul manastirii sau preotul bisericii care era proprietar intervenea, se plangea domnitorului, ameninta cu demolarea si nu ceda decat dupa ce-i forta pe locuitori sa plateasca un drept de emfiteoza.
Acest sistem de formare a orasului lasa fiecaruia toata libertatea sa-si stabileasca locuinta unde dorea, in detrimentul viitorului oras, al unui plan de ansamblu, al unei alinieri si uniformizari. Abia in 1804, in urma unui incendiu care a mistuit intreg cartierul negustorilor, domnitorul Constantin Ipsilanti, ducandu-se el insusi sa rezolve la fata locului problemele aparute intre proprietarii caselor incendiate, le-a impus acestora sa faca strazile drepte. Strazile erau stramte, aproape niste ulicioare, iar latimea lor se masura prin numarul de barbati care puteau trece pe ea aliniati. Astfel, strada Abagiilor era lata de trei barbati.
Toate aceste stradute dadeau intr-o artera principala, care forma strada mare si care era numita chiar astfel, Strada Mare, precum si un cartier. De altfel, cea mai mare parte a strazilor nu avea nume, cele din cartierul comerciantilor erau botezate dupa natura comertului care predomina pe acea strada: Matasarilor, Lacatusilor, Margelarilor, Abagiilor, Laptareselor.
Am mai vorbit despre starea deplorabila a acestor strazi nepavate si care aveau - strazile mari - doar o podea de scanduri, de fapt un pod deasupra canalului de scurgere a apei. Aceste poduri nu erau intretinute, scandurile putrezeau, podul se darama si era nevoie de porunci domnesti repetate pentru a obtine de la riverani reparatia lor. Uneori, domnitorul le acorda riveranilor dreptul absolut de proprietate asupra terenurilor lor, cu conditia de a intretine strada in stare buna.
Lucrurile au mers astfel pana in 1824, cand a fost facut primul pavaj din piatra, de catre inginerul Hartel.
La acea data, Bucurestiul numara cinci cai principale care traversau orasul.
Calea Mogosoaiei, numita astfel incepand din 1690, iar mai inainte Drumul Brasovului, este astazi Calea Victoriei.
Calea Serban-Voda si-a pastrat numele si este cunoscuta si sub denumirea de Podul Beilicului.
Calea Mosilor, numita la fel si astazi, era pe vremuri Podul Targului de Afara.
Calea Craiovei a fost numita acum 60 de ani Podul Calitiei, in loc de Podul Calicilor, care se numea astfel pentru ca aici stateau calicii. Astazi strada a devenit Calea Rahovei.
Podul de Pamant se numea astfel pentru ca era din pamant, nu din scanduri de lemn. Astazi se cheama Calea Plevnei.
Toate aceste strazi au ca punct de plecare vechea locuinta domneasca. Ea era amplasata pe locul unde azi se afla Biserica Sf. Dumitru si Piata Sf. Anton si se intindea cu dependinte cu tot pana la strada Smardan si la strada Decebal.
Din toate aceste strazi, cea mai veche era o strada care prin nenumarate zigzaguri ducea la Targoviste, dar care si-a pastrat multa vreme acest aspect si n-a suferit transformari importante decat dupa ce s-a construit Gara de Nord in 1872.
Calea Mosilor ducea la piata care, conform ordonantei din 1786 a lui Mavrogheni, trebuia sa se tina martea si vinerea la intrarea in oras si unde a pus sa i se ridice un pavilion pentru a asculta aici plangerile locuitorilor din provincie. Aceasta este una dintre cele mai vechi si mai importante strazi, datorita animatiei pe care o producea piata. Tot pe aceasta strada erau condusi condamnatii la streang si se dezvoltase un comert foarte activ de o parte si de alta a ei.
Mai tarziu a luat fiinta strada Serban-Voda, care trecea peste Dambovita pe un pod construit de Serban Cantacuzino si ducea la Giurgiu si la Constantinopol. De asemenea, cum pe aici veneau domnitorii pe care-i trimitea Poarta in Romania, precum si toate marile personalitati, turce sau straine, aceasta strada a devenit strada eleganta unde oamenilor le placea sa se plimbe datorita starii excelente in care era mentinuta si si-a pastrat acest apanaj pana in 1797, de cand intrarea triumfala a domnitorilor a inceput sa se faca pe Podul Mogosoaiei, noua strada facuta de Brancoveanu in 1692 pentru a avea un drum mai direct de la casa lui de pe malul Dambovitei pana la proprietatea sa din Mogosoaia, unde isi ridicase un magnific palat care facea inca in 1714 admiratia tuturor vizitatorilor sai. De asemenea era si drumul care ducea la Brasov.
In opera lui Ionescu-Gion, se poate vedea in ce fel s-au stabilit boierii de-a lungul drumului Brasovului (Calea Victoriei) si pe drumul Craiovei (Calea Rahova), cum intreg comertul s-a concentrat in spatiul cuprins intre Dambovita, Calea Victoriei, strada Doamnei, strada Coltei si Calea Mosilor si de asemenea si cum taranii si-au construit bordeiele ici-colo, la intamplare pe proprietatile boierilor si ale manastirilor. In acelasi timp, negustorii care veneau sa se stabileasca la Bucuresti, precum si micii functionari isi faceau case primii in vecinatatea cartierelor unde isi aveau magazinul, iar cei de-ai doilea pe langa boierii sub protectia carora se aflau.
Boierii stabiliti pe cele doua mari drumuri nationale aveau grija ca soselele sa fie cat de cat bine intretinute. In cartierul negustoresc, magazinele si dughenele se insirau fara prea mare regularitate de-a lungul strazilor fara trotuare, fara pavaj, scurte si drepte insa, ceea ce starnea admiratia locuitorilor vechiului Bucuresti, admiratie pe care o vom regasi si in insemnarile mai multor calatori care ne spun ca strada Gabroveni era la sfarsitul secolului al XVIII-lea cea mai frumoasa si mai animata din tot orasul.
Peste tot in alte parti strazile - daca se pot numi asa drumeagurile ce serpuiau printre casute, cocioabe si bordeie -, de o lungime nemasurata, faceau cele mai incredibile zigzaguri, cand trecand printre doua randuri de casute imprejmuite de gradini, cand mergand printre maidane, vii sau livezi, mai incolo pe langa vreo coliba rasarita in mijlocul campului ori vreun han inconjurat de-o curte spatioasa.
Cu timpul, de-a lungul acestor drumuri in zigzag, s-au construit noi cocioabe, colibelor amarate le-au luat locul mici casute, s-au deschis carciumi la rascrucile de drum, iar drumeagurile au capatat un aspect de strada, de strada de tara insa, nu de oras.
Populatia fiind in continua crestere, strazile s-ar fi populat repede daca orasul s-ar fi pastrat in niste limite mai restranse. Insa cum el se intindea pe un spatiu unde cinci sute de mii de familii ar fi putut locui lejer, oamenii au inceput sa construiasca absolut la intamplare: pe Podul Mogosoaiei aparea o dugheana exact langa o casa boiereasca, o vila cocheta se construia deodata printre casutele taranesti.
Pana in 1880, strazile Capitalei si-au pastrat acest aspect foarte pestrit. De atunci s-a inceput alinierea, pavarea sistematica a lor, s-au construit trotuare, s-au facut noi strazi.
Centrul orasului devine din zi in zi mai modern, sunt construite bulevarde, monumente impunatoare care impodobesc marile strazi principale, raul este recificat si albia sa adancita, sunt create scuaruri gradini, un parc, Soseaua Kisseleff este iluminata cu curent electric, dintr-un cap in altul al orasului circula tramvaie. Dar, din pricina intinderii sale prea mari, imediat cum iesi din cartierele centrale, isi mentine aspectul sau incert de oras mic sau de sat mare, avand ceva neterminat in ea, ceva heteroclit si, pe masura ce te apropii de iesire, aspectul de sat e din ce in ce mai pregnant, dar nu un sat frumos dichisit pe care te astepti sa-l gasesti la marginea unui mare oras, ci un sat romanesc asa cum il stim cu totii.
Cum populatia nu este nicaieri destul de densa incat sa poata aparea magazine care sa traiasca datorita clientelei din vecinatate, comertul a ramas concentrat in vechiul sau cartier.
Strada Lipscani este si azi strada pe care sunt magazinele de confectii si strazile Gabroveni, Selari, Stavropoleos, Carol, Smardan, Coltea, Doamnei, Baratiei. Fiecare casa are magazinul sau, iar casele sunt foarte inghesuite unele intr-altele.
Magazinele nu se intindeau pe vremuri dincolo de Curtea Domneasca pe Calea Victoriei. Azi s-au extins pana la Ministerul Finantelor.
Bucata din Calea Mosilor care tine de la Piata Sfantul Anton pana la Biserica Sfintilor este si ea invadata de comercianti. Dincolo de aceasta biserica, pe o strada asa de mare, si la fel nici pe strazi ca Teilor, Batistei, Romana etc. nu mai gasesti decat bacanii, farmacii, papetarii, tutungerii, carciumi, brutarii, toti micii comercianti care se multumesc cu o clientela restransa. Pe aceste strazi insa magazinele sunt izolate, despartite unele de altele de case particulare, toate cu curte si gradini.
De cand Gara de Nord, care este gara centrala a Bucurestiului, a fost construita la capatul Caii Grivitei, aceasta a devenit si ea o strada a comertului, insa a micilor comercianti.
Oamenii vin din toate colturile Capitalei pe strada Lipscani si pe strazile din imprejurimi, ca sa-si faca aprovizionarea. Este piata prin excelenta. Cand au de facut cumparaturi, bucurestenii spun "Merg in targ".
Dar denumirea aceasta de "targ" se extinde si pentru portiunea din Calea Victoriei cuprinsa intre Palatul Regal si Palatul Postelor, deoarece aici se afla marii croitori, marile modiste, marii creatori de moda, marile bacanii si de asemenea cafenelele, cofetariile si restaurantele cele mai frecventate.
Vom vorbi mai pe larg despre comertul din Bucuresti intr-un capitol special. Aici n-am dorit decat sa punctam cateva trasaturi caracteristice ale aspectului strazilor noastre unde intalnesti publicul cel mai amestecat, de la omul de lume imbracat dupa ultima moda si pana la precupetii care umbla desculti si cu iile prinse in talie cu cingatoare si cu poalele atarnand peste itari. Contrastul dintre un lux exorbitant cu pretentii de civilizatie si un fond de barbarie plina de vivacitate te frapeaza la orice pas, pentru ca se regaseste pana si in cele mai mici detalii si totusi cate progrese nu s-au realizat in acesti ultimi ani! Inca destul de superficiale, dar trebuie sa recunoastem ca suntem deja departe de ceea ce era acum patruzeci de ani.
Contele Charles de Mouy, in scrisorile de la Bosfor, face o apreciere destul de curioasa despre caracterul civilizatiei romanesti:
In Romania, scrie el, clasele instarite si oamenii din popor prezinta deosebiri esentiale. Primii au devenit aproape occidentali, ceilalti au ramas taranii dunareni.
Insa cand afirmi ca cei instariti sunt occidentali, trebuie precizat ca sunt in felul lor si nu seamana cand te uiti mai bine nici cu societatea de la Paris, nici de la Londra, nici de la Berlin. Clasa bogata nu s-a format singura. Dupa ce-au trait atata timp sub un jug ce le oprima inteligenta foarte vie si resursele lor importante, au fost brusc eliberati de Europa fara sa-si fi format din proprie initiativa o personalitate foarte puternica. Astfel, descoperind toate facilitatile pe care le ofera viata moderna, s-au folosit de ele fara a avea nevoie sa actioneze ele insele pentru a se dezvolta.
(...)
Centrul Bucurestiului are aspectul unui oras modern cu monumentele sale impresionante, cu marile sale magazine, cu lumina sa electrica, cu multimea care umple trotuarele, trasurile luxoase si caii lor superbi ce trec in galop, automobilele, tramvaiele, bulevardele care se pierd in zare.
Calea Victoriei - Strada Mare - este locul cel mai animat din oras, mai ales pe portiunea cuprinsa intre Gradina Episcopiei si strada Carol. La orice ora din zi poti fi sigur ca ai sa intalnesti pe cineva din lumea buna a Bucurestiului, adica lumea eleganta si lumea functionarilor. Nu mai de mult decat acum treizeci si cinci de ani, pietonii erau rari. Doamnele ieseau putin pe jos, se aventurau uneori sa mearga dupa cateva cumparaturi, insa doar insotite de un servitor in redingota, cu cravata alba si manusi albe. Eticheta cerea sa nu pleci de acasa decat in trasura ca sa faci vizite sau sa te duci la o plimbare la Sosea, si obligatoriu insotit de un servitor. Cativa bogatasi aveau valeti in livrea. Printii Soutzou, Petrovici Armis si Hagi Moscu mergeau insotiti de un arnaut albanez cu tinuta de parada.
La intoarcere, trasurile faceau o oprire la cofetaria Giovanni sau la Capsa si se serveau inghetate care se consumau in trasura.
Astazi doamnele merg pe jos si nu se mai complica sa ia neaparat un servitor cu ele, nici ca sa mearga la cumparaturi, nici ca sa mearga la plimbare cu trasura. Merg sprintene, gratioase si imbracate foarte elegant, strabat multimea fara teama, isi fac cumparaturile, merg la croitorese, la modista, apoi la cofetarie, unele la Capsa, altele la Riegler, stau la masa, discuta, apoi pleaca.
Bulevardele noastre sunt inca prea noi. Nu sunt construite in intregime, iar trecatorii nu prea dau de magazine, cafenele si trebuie sa treaca pe langa nesfarsite fatade de monumente publice si pe langa interminabile gradini, asa ca prefera sa mearga in alta parte. Astfel, in afara de orele cand oamenii pleaca de acasa sa se duca in centru si cand se intorc din centru acasa, bulevardele sunt aproape pustii.
Totusi, in fiecare an de 10 Mai, ziua aniversara a sosirii Printului, a proclamarii Regatului si a incoronarii Regelui, in fata Universitatii, in jurul statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, Maiestatea Sa Carol I calare, in uniforma de general, inconjurat de statul major si de toti atasatii militari straini, ia parte la defilarea trupelor garnizoane in fruntea carora merge Alteta Sa Regala, Printul Ferdinand. (...)
Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Academiei, Bulevardul Carol si Bulevardele Ferdinand si Pake Protopopescu sunt totusi foarte frumoase si vor fi si mai frumoase cand vor fi construite in intregime, mai ales daca municipalitatea o sa aiba grija sa nu puna gradini in fata monumentelor, asa cum exista deja pe Bulevardul Academiei, care ar fi fost insufletita daca in locul gradinilor din fata Universitatii s-ar fi construit imobile de inchiriat cu magazine la parter si la demisol si trasand in jurul statuii lui Mihai Viteazul o piata mare, circulara, cu magazine, cafenele si restaurante.
De altfel, e de ajuns sa treci pe partea dintre Strada Academiei si Calea Victoriei a Bulevardului pentru a putea constata puterea de atractie pe care o au magazinele asupra circulatiei. Pe o distanta nu mai mare de o suta de metri se gasesc: doua cafenele, o braserie si doua cofetarii. De asemenea, incepand de la ora cinci seara, terasele acestor localuri sunt atat de ticsite, incat nici nu se mai poate trece.
Bulevardul Coltea, care este foarte recent si care nu este inca terminat, se compune actualmente din doua tronsoane fara legatura intre ele. Primul, inceput de N. Filipescu, merge de la strada Romana la Piata Victoriei. Este o portiune larga cu o alee de calarie pe mijloc si aminteste de Bulevardul Henri Martin din Paris si de Bulevardul Louise din Bruxelles. S-au construit deja aici un numar destul de mare de case de stiluri diferite, dintre care multe sunt remarcabile. Cea de-a doua portiune, inceputa in 1906 de Mihail G. Cantacuzino, tine doar de la strada Mercur pana la Strada Clementei. E mai putin larga ca prima bucata si nu are alee de calarie. Bulevardul va intalni intr-o parte strada Romana si in cealalta Piata Sf. Gheorghe. Dar trebuie facute multe exproprieri si nu e prea sigur ca portiunea aceasta va fi terminata prea curand. Ar fi bine ca pana la terminarea celor doua tronsoane, prima bucata sa fie legata direct cu Calea Victoriei printr-un scurt bulevard construit pe portiunea unde va trebui facute cele mai putine exproprieri. Astfel se va degaja Calea Victoriei, atat de aglomerata in orele de plimbare la Sosea. (...)
Cheiurile Dambovitei, afara de zona unde se invecineaza cu centrul orasului, sunt inca foarte pustii si este posibil sa ramana inca mult timp in acest stadiu.

Din volumul in pregatire la Editura Paralela 45. Traducere de Sinziana Baranga. Editie ingrijita de Adrian Majuru


Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO