Ce poate face omul mai placut, intr-o seara de vara - fie ea racoroasa ori, ca in Bucuresti, inabusitoare -, decat sa mearga undeva, la aer, ca sa vada un spectacol? Desigur, "gradinile" de pe vremuri, cu cinema, teatru, hai si lautari - oferta artistica live, pe scurt -, au disparut de mult; acum, indiferent ca iesi la un gin fizz cu fite sau la un mic national si-o bere, te delectezi cu zbierete mecanice. Totusi, pe ici-pe colo mai supravietuieste sau reinvie traditia iesirilor in grup dintre peretii sufocanti, in scopul degustarii de arta vie.
La o asemenea reinviere si-a propus sa contribuie, de exemplu, Institutul Cultural Roman din Bucuresti organizand, in Capitala, o suita de spectacole sustinute de trupe din strainatate si plasate sub semnul cate unui element natural - apa, foc etc. -, spectacole cu desfasurare in aer liber (in Parcul Tineretului, mai exact) si cu intrare la fel de libera (gratuita, adica). La fel, Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" isi invita spectatorii, in unele seri de joi, in micutul scuar din fata intrarii pentru a visa, in atmosfera dens poluata din zona, la o plimbare romantica prin padurea vieneza la bratul cine stie carei Silvii ori vaduve vesele. Din ratiuni administrative nu am reusit, din pacate, sa ajung la niciuna dintre aceste reprezentatii, dar ideea ca atare mi se pare mai mult decat stimabila si o salut, de aceea, cu incantare; si cu multa caldura...
Daca la noi, pe Dambovita (dar si pe langa alte ape romane), obiceiul de a "socializa", in serile de vara, sub pretext sau in scop artistic, s-a cam pierdut, prin alte parti el aduna in continuare oamenii, tesand intre ei, cu aceste ocazii, o subtila retea comunitara. (Subiectul, mai serios decat poate parea la o privire grabita, ar merita o abordare extinsa, al carei loc nu este insa aici.) In Germania, de pilda, in Franta, in Italia - dar si in Ungaria vecina - practica exploatarii intense a oricarui coltisor de natura ce ofera, vara, posibilitatea "ambientarii" de spectacole a dus de multe ori la aparitia unor festivaluri cu acte in regula, ba chiar a unor evenimente artistice de prim rang; si nu-l amintesc acum decat pe cel mai faimos dintre ele, Festivalul de la Avignon. In Romania, regiunile in care traditia "iesirilor" culturale functioneaza inca din plin sunt (sub influenta maghiara) cele din Transilvania, si mai cu seama cele din Secuime, unde exista, de altminteri, si locuri foarte potrivite pentru a gazdui intamplari artistice. Un astfel de loc este castelul de la Lazarea, din judetul Harghita, langa Gheorgheni. Ansamblul se infatiseaza ca o vasta curte patrata, marginita de ziduri groase, partial in ruina, cu donjonuri in cele patru colturi; incinta, in amfiteatru natural, e dominata de o cladire bine conservata si temeinic restaurata, care adaposteste, mi s-a spus, si cateva sali de expozitie permanente, deoarece castelul a fost "rechizitionat", inca din anii 1970, de Uniunea Artistilor Plastici, care sustine aici, in fiecare vara, o tabara de creatie. Cu timpul, artistii scenei au inceput si ei sa frecventeze monumentul, cum zic satenii - ideal, de-altminteri, pentru reprezentatii teatrale, date fiind "decorul" gata plantat si acustica excelenta. Teatrul Figura Stadi? din Gheorgheni a (re)pus de curand piciorul in curtea castelului, odata cu premiera Nunta lui Figaro de Beaumarchais, in montarea actorului-regizor Zsolt Anger, "imprumutat" din Ungaria.
Spre deosebire de scoala de teatru romaneasca, unde regizorii invata de mici ca, in spectacol, piesa e ultimul lucru de care trebuie sa tina seama, importante fiind "viziunea" asupra ei, "semnele" personale s.a.m.d., invatamantul teatral maghiar educa respectul absolut fata de text, directorul de scena avand a-si structura conceptia exclusiv pe datele, daca nu pe "literele" acestuia. Ce a iesit in teatrul romanesc al ultimului deceniu dintr-o atare gandire "libera" vedem, cu groaza crescanda, de cateva stagiuni incoace; dinspre partea lor, regizorii unguri privesc cu invidie peste Tisa si se plang ca la ei acasa nu mai pot respira de atata "cumintenie". (Se pare ca linia de mijloc - pe unde, zice-se, domiciliaza adevarul - le este accesibila doar catorva artisti izolati si, din punct de vedere estetic, apatrizi...) Ca urmare, atunci cand ajung sa monteze in Romania, cei din urma incearca sa-si elibereze fantasmele si sa-si demonstreze, pe intelesul tuturor, creativitatea. In ceea ce-l priveste, Zsolt Anger a socotit, probabil, ca darama toate barierele imaginabile daca taie zdravan din text, isi costumeaza interpretii in maniera moderna sau, macar, atemporala si sugereaza, prin "copertele" montarii, ideea de teatru in teatru. (In spiritul adevarului absolut, mentionez ca nu am putut "citi" decat ultima coperta, adica epilogul spectacolului, intrucat, pe drumurile patriei, o deplasare Bucuresti-Gheorgheni - cam 270 de kilometri - in automobil a luat peste sapte ore, inclusiv prima jumatate de ora a reprezentatiei. Din finalul acesteia am dedus cum trebuie sa fi aratat inceputul.) Operatia infaptuita de el - si pe care orice regizor autohton o intreprinde, pe tacute, fara macar sa se gandeasca (!) - nu a afectat deloc, dupa parerea mea, spiritul textului scris in 1785, dar nici nu i-a adaugat vreo semnificatie in plus. Pe scena improvizata, inaltata in mijlocul curtii castelului - caruia regizorul nu i-a folosit deloc prezenta, lucru absolut bizar -, povestea actualizata a barbierului spaniol e spusa de actorii harghiteni cu nerv si, in general, cu gratie, in clasicul stil realist ce nu cedeaza doar in fata unor draperii folosite, de exemplu, pe post de arbori din gradina. Acesti actori - Arpad Barabas (Figaro), Eva Balint (Suzanne), Tibor Szabo (Contele Almaviva), Boroka Bartha (Contesa), Csaba D. Antal (Cherubin), in primul rand - joaca, aproape fara exceptie, "curat" si se misca bine, dovedind ca specificul dorit al trupei (teatrul de miscare) este un fapt, nu doar o aspiratie. Si, pentru ca e vorba despre un spectacol de echipa, iata numele tuturor celor ce au contribuit la el: Laszlo Veress, Eduard Szabo, Maria Boros, Boglar Tamas, Eniko Bodnar, Kata Fekete, Bea Bajnai. Important este ca oamenii din Gheorgheni, din Lazarea si din imprejurimi au iesit din casa, au ras, au aplaudat, s-au bucurat impreuna. Datorita teatrului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
