Născut în 1933, C. George Săndulescu urmează cursurile Facultăţii de Filologie, secţia engleză din Bucureşti. Obţine în continuare titlul de Master of Philosophy de la Universitatea din Leeds, iar apoi doctoratul de la Universitatea din Essex. Predă la Catedra de Engleză a Universităţii din Bucureşti până în 1969. După această dată, ţine cursuri la toate marile universităţi din lume şi se stabileşte la Monaco, unde locuieşte şi în prezent. Este unul dintre cei bine specializaţi critici în opera scriitorului James Joyce: a scris două studii de referinţă despre Ulysses şi Finnegans Wake. A organizat el însuşi conferinţe mondiale despre Joyce - în calitate de director şi întemeietor al Bibliotecii de limba englezăPrincess Grace de pe lângă Palatul Princiar din Monaco. Pornind din România, unde s-a născut într-o familie îndeaproape înrudită cu filosoful Constantin Noica, este în prezent recunoscut ca specialist în relaţia dintre Limba Engleză şi Literatura Engleză. Se declară, asemeni lui Joyce, "student" pe viaţă şi "cercetător" prin vocaţie. A publicat peste 20 de volume. Cu toate că a predat la Catedra de Engleză a Universităţii din Bucureşti numai până în 1969, C. George Săndulescu rămâne o parte integrantă a tradiţiei de anglistică românească, aproape în egală măsură cu Dan Duţescu şi Leon Leviţchi: mai ales prin varietatea preocupărilor profesionale, cât şi prin promovarea sistematică a limbii şi literaturii româneşti peste hotarele ţării.
- În urmă cu câţiva ani, îngrijind ediţia "Neamul Noica" a profesorului Nicolae Şt. Noica, am dat peste numele dvs., drept unul dintre contributorii acelui volum. Într-un fragment dintr-o carte de memorii a lui Paul Dimitriu publicat în "Neamul Noica" se spune că eraţi nepotul celebrului filosof. Ne puteţi spune care au fost relaţiile cu celebra dvs. rudă?
- Toţi vorbesc despre exilaţii celebri Mircea Eliade, Eugène Ionesco şi Emil Cioran. Dar nimeni nu îl consideră pe Noica drept "un EXILAT"! Căci şi-a trăit mai toată viaţa în ţara lui natală - aşa-zisa ROMÂNIE… (De fapt, RPR şi apoi RSR !). Deşi chiar Ovidius fusese exilat tot pe teritoriul propriei lui ţări… era numai o chestiune de distanţă până la Roma.
Dar se gândeşte cineva că domicilul forţat la Câmulung Muscel era o formă de exil?
Iar anii de închisoare au fost şi ei o altă formă de exil…
La ieşirea din închisoare a avut, e drept, câţiva ani la Bucureşti, când a stat la noi acasă, în tot timpul cărora a încercat să publice Caietele lui Eminescu. L-a ajutat cineva? S-a zbătut din răsputeri până a ieşit la pensie. Fără niciun fel de succes.
Dezgustat şi disperat, s-a auto-exilat la Sibiu, părăsind Vechiul Regat. Şi apropiindu-se de fratele lui Cioran, care locuia acolo. Şi-a lăsat şi nevastă şi apartament la Bucureşti şi "a fugit" la Păltiniş. Într-un fel, s-a călugărit acolo. A fost înmormântat acolo! Liiceanu greşeşte fundamental în cărticica sa despre paradisiacul Păltiniş... E drept însă că el a învăţat multe de la Noica acolo.
Dar Noica părăsise Vechiul Regat, aflându-se în Transilvania în auto-exil. Era cu totul nemulţumit de felul în care fusese tratat în Capitala ţării.
Caietele Eminescu, publicate cu chiu cu vai după moartea lui Noica, cu o Prefaţă Noica, construită din bucăţele vechi, cum am arătat în altă parte, sunt ele oare la dispoziţia tuturor în ziua de azi? Nicidecum. Se pare că nici măcar Sibiul nu le are în întregul lor.
Dovada este că astazi nimeni nu mai ştie - exact - de ce voia Noica să publice Caietele Eminescu... Nici măcar mulţi profesori universitari de pe la limbi străine...
Într-un volum despre procesul său, Noica scria, sub formă de testament: "Am trăit o viaţă fără rost." Şi o credea încă chiar şi atunci când m-a vizitat pe mine la Monaco. În ultimul an al vieţii sale.
Noica credea în mine. Pentru asta a venit el să mă vadă. Şi am discutat multe şi de toate. Voia să mă întorc în ţară cu el. Aş fi făcut-o. Regret şi acum că nu am făcut-o. Noica voia sa preiau eu ştafeta de la el. Dar am intuit eu oare eşecul Ediţiei Princeps a Caietelor Eminescu? Mai contestă oare astăzi cineva eşecul acestei ediţii?
Un lucru e sigur: nu este eşecul ideii lui Noica. Este eşecul unei birocraţii mult prea încâlcite în realizarea acestui proiect, complicat şi el, în care s-au băgat mult prea multe instituţii de-a valma, una peste alta.
Pe lângă Noica şi viziunea lui pentru cultura românească, ca şi pe lângă Blaga, sau Eliade, rămânem noi toţi nişte pitici, nişte pigmei... Îmi vine în minte chiar termenul "precaritate" din filosofia gânditorului!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
