Fac efortul să nu-mi arăt încordarea, încerc chiar să zâmbesc, nu prea tare, ca să nu-l provoc, dar aşa, că bucuros aş face cum spune el, dar cum s-o fac, sunt nevinovat, e o greşeală...
Acum sunt cu adevărat uluit... Despre cine vorbeşte?
- Tovarăşu' căpitan, să trăiţi... despre ce e vorba ?
Mă priveşte lung, ca şi cum n-ar pricepe, sunt chiar idiot sau doar mă prefac, ca să încerc să-l duc cu vorba ?
- Ce ştii despre "cazul Dobrin", asta să declari şi ce amestec ai avut...
Abia îmi stăpânesc un oftat de uşurare. Deci, despre asta era vorba! L-au prins pe director cu laba în sac... Bine i-au făcut, prea şi-o luase în cap....
- A, despre tovarăşul Dobrin era vorba ?
- Ce "tovarăş", mă, e nenorocitul ăla de sabotor ? Poate cu tine o fi fost tovarăş, c-aţi furat împreună...
- Iertaţi-mă... nu am nici un amestec, se poate dovedi... şi nici nu ştiu nimic... Era al dracului - mă surprind vorbind despre el la trecut, ca şi cum ar fi murit. Ţipa la oameni, se lega de femei... Aşa spun oamenii, eu n-am văzut... Altceva nu ştiu. Credeţi-mă, nu am nimic de ascuns...
Pufneşte dispreţuitor:
- Asta să i-o spui lu' mutu ! El făcea afaceri de milioane... a sabotat poporul muncitor, şi tu îl iei pe "nu ştiu" în braţe? Toţi ceilalţi ştiau, au umplut caiete şi tu, că ţipa la oameni... Asta ne interesează pe noi? Cum proceda, ce legături avea.. ce rol aveai tu în combinaţie, cât ţi-a dat... Mai bine eşti cuminte şi spui singur, că până la urmă tot spui, şi-i păcat să ne pierdem vremea...
Se întoarce pe călcâie, abia stăpânindu-şi mânia, şi se îndreaptă spre fereastră, priveşte lung, ca şi cum ar vedea ceva foarte interesant acolo, în curtea cu brazi.
Mă uit la foaia albă. Îmi tremură mâna... Am scăpat!?... Şi animalul ăsta de Dobrin, în ce bucluc mă trage! Măcar de-aş şti ceva, un amănunt, să brodez... Ceilalţi ştiau, numai eu, ca prostul... Oricum, mă vor lua la întrebări, îmi vor cerceta dosarul... Da, e o situaţie fără ieşire... Să fie sfârşitul? Deci, am terminat cu gaterele... De fapt, îmi pare rău... mă gândesc, deja cu nostalgie, la locul pe care chiar azi dimineaţă îl detestam... Fâşâitul ascuţit al fierului, talaşul moale, mirosind a cald, a lemn... Munceam, făceam ceva. Simt tot timpul că s-a terminat, mă gândesc la locurile pe care le-am părăsit acum câteva ore ca la o amintire. Da, îmi pare rău, cred că, fără să ştiu, începusem să mă împac cu existenţa mea. Şi Lina, iubirea ei cuminte, Lina...
Oftez. Înmoi iar tocul, îl scutur bine şi încep: "Subsemnatul Grad Petre, şef de..." tresar - căpitanul se întoarce, vine spre mine. Îmi ia foaia - peniţa lasă o dâră albastră - o priveşte atent, parcă ar căuta amprente sau cine ştie ce urme microscopice, fluieră gânditor.
Apoi, ca şi cum s-ar fi hotărât, îmi face semn să-l urmez şi se duce spre uşa capitonată. Cine o fi acolo, poate Dobrin... Şovăi, pe urmă mă scol şi o iau după el, cu pas moale.
...Mi-l imaginez uneori pe Dumnezeu ca pe un trăgător de elită ce priveşte prin lunetă omul care se mişcă încolo şi încoace, în vreme ce mira îi vine când în dreptul ţestei, când în mijlocul inimii; degetul e pe trăgaci, se pregăteşte să apese pe el şi făptura aceea nevolnică nici nu ştie că în secunda următoare va fi pulverizată. Or, tocmai această neştiinţă e singura care uneori - rar - îl mai poate salva; doar o mişcare bruscă şi negândită îl poate scoate din bătaia destinului, o mişcare provocată de neştiinţă, asta e singura şansă. Căci, de-ar vedea arma, fie ea chiar o puşcă veche cu o singură ţeavă, de s-ar vedea ţintit de gura rece a morţii, ar mai avea trupul ori mintea vigoarea de a se arunca în afara bătăii?
Mestec de ani de zile sâmburele amar - nici nu am forţa să-l scuip, nici curajul să-l sparg.
Ani de zile am visat sfertul de oră, ori poate mai puţin, cât a durat întâlnirea noastră. Şi totul a devenit şi mai confuz, mai imposibil de descifrat, atâta de adânc mi-a intrat în trup, încât n-aş mai fi putut smulge ghimpele fără sânge şi carne...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
