La Muzeul ?aranului Roman, unde e romanul mai acasa, s-au deschis niste expozitii: cahle si eroii vechii lumi noi. Treci prin ele ca sa zici ca ai trecut. Intr-un dispret crunt fata de public si o aberanta incalcare a normelor profesionale, cahlele (cochet aranjate) nu au etichete.
Nu poti identifica epoca, zona, circulatia. Afli in mare ca au existat in mediul rural si numai pentru cei cu dare de mana asemenea solutii (devenite arta) in constructia sobelor. Cum se zice, nu mori prost!
La iesire, daca ti se rostogolesc ochii pe stanga, ajungi la o expozitie subterana de busturi, panze ale vremurilor de "aur", cand lumea se indeletnicea cu mitizarea (si miticizarea) lui Lenin, Stalin si Gheorghiu-Dej.
Nici aici explicatii, in afara unui titlu pompos al unei selectii mai sarace decat fosta clasa muncitoare: "Ciuma - instalatie politica". Ciuma nu e, instalatie nu e.
Privitorul e socotit cretin: se expune un bec ca sa afle generatiile urmatoare ca aia torturau oamenii cu "lampa lui Ilici", se expune o basca, veche si rupta, ca varianta proletara a beretei, injosita de comunisti. O incropeala demna de o casa de cultura.
Construirea sobelor din cahle pe teritoriul Romaniei e un fenomen al contagiunii intre culturi si civilizatii. "Moda" vine din Occidentul germanic si se impamanteneste in Transilvania si Moldova, ca apoi sa se generalizeze.
Treptat, in centrele de olarit traditionale isi exerseaza priceperea in fabricarea cahlelor si mesterii locali care folosesc un desen si o cromatica vecine cu cele dezvoltate pe strachini.
Formele cahlelor sunt insa unice si de o mare expresivitate plastica. Sunt mici basoreliefuri cu o cromatica exceptionala, chiar si atunci cand acordurile sunt mai sobre, mai retinute.
Imaginile lor sunt ornamentale, florale, geometric-florale, uneori invoca in factura naiva animale, pasari, personaje din viata obsteasca.
Ele reprezinta decoratia arhitecturii, manifestarea fosnitoare a unui lirism retinut, constrans de logica volumelor mari.
Frumusetea lor sta si in ritm, in alaturarea sacadata a placilor ce sustin un captivant discurs sonor.
Sa ne oprim la senzatii. Cine vrea mai mult n-are decat sa rupa de la gura copiilor o jumatate de milion, pentru achizitionarea unui album cu poze color si text de Georgeta Rosu.
E o forma de santaj bine cunoscuta noua. Vrei sa fii cult in cap si sa nu te certe snobii (pretul incepe la noi sa creeze un fel de prestigiu intelectual), predai banii.
Practic cobori la parter, cumperi si urci la etaj cu ceaslovul pe genunchi, incercand sa deslusesti domeniul si exponatele.
Senzatia mea e ca d-na Rosu se comporta, ignorand riscurile, ca broasca lui La Fontaine, in aplauzele altor personaje ale celebrelor fabule. Ciudat e ca un procedeu dezavuat de presa - si nu numai - se mentine, cu suspecta vigoare.
Albumul a fost subventionat de Ministerul Culturii. Daca pretul de 500.000 de lei e consecinta unui ajutor bugetar, ar trebui sa ne intrebam daca tema, altfel placuta firii noastre contemplative, nu e exagerat de costisitoare ori, pur si simplu, tratamentul ei tipografic.
Mantuisem urgentele culturale? Nu cred. Ca si in trecut, Ministerului Culturii nu trebuie sa-i dai bani multi pe mana. Ca la cei mici.
Fug cu ei repede la gogosi si bomboane. ai sunt totusi veniturile bunilor nostri colegi de viata si de palier.
Undeva pe la subsol, cineva s-a ambitionat sa mai ciupeasca bland comunismul. Actiune fara vreo eficienta, care da bine. Insa la oameni care se cred fosti si isi lustruiesc noi biografii.
Hai sa uram in cor tot ce a fost, fara simtul nuantelor. La minima rezistent,a s-au expus portrete ale lui Stalin, Lenin si Gheorghiu-Dej, prea putin din ce a mostenit muzeul (in general fleacuri care nu mai mergeau nici pe lei, daramite pe dolari!).
In rest, mai nimic. Exemplare din "Scanteia" caserate pe un zid impodobit cu stele si seceri cu ciocane, flori de plastic, o ceramica omagiala, brosuri batute in cuie pe simeza, un bec, o basca, o pufoaica stilizata, probabil de ultima generatie.
Precara, in mic, propaganda acelor ani ne ofera motive de meditatie: unele portrete oficiale erau profesionist facute, ma rog, intr-un mental academic.
Mai apoi, se observa ca politrucii acceptau portrete diferentiate, expresie a viziunii autorilor lor.
Regimul cel mai schematic accepta o diversitate, fireste controlata, a artei, ca trasatura a ei. Gandirea noastra despre comunism ramane schematica.
Asa poate suportam mai usor trecutul, in care am cunoscut si clipe fericite, cu uteciste si membre de partid responsabile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
