Ziarul de Duminică

Călătorie la capătul nopţii de literatură*/ de Daniel Nicolescu

galerie foto

galerie foto

Autor: Daniel Nicolescu

07.06.2013, 00:07 392

Cel care călătoreşte singur ajunge mai repede, zicea Kipling. Iar scriitorul face parte din categoria solitarilor absoluţi, a navigatorilor fără echipaj, circumspect – dacă nu ostil – faţă de companionii de orice fel (asta dacă nu luăm în seamă tovărăşiile disperate, precum cea, să zicem, a absintului), care-şi trăieşte experienţa voiajului literar îndârjindu-se nu doar să descopere ce se află înainte, ci să se despartă cât mai degrabă de ceea ce se află înapoi. Pentru el, nu-i aşa, infernul sunt ceilalţi. Dacă, însă, ajunge mai repede la ţintă, rămâne de văzut. Cum, de la caz la caz, rămâne de văzut şi dacă mai are puterea de a ajunge.

În vremea din urmă, literatura a început să fie din ce în ce mai mult o călătorie împărtăşită. Nu pare o modă, ci mai degrabă o stare de spirit (care ea însăşi călătoreşte global). Turnul de fildeş e surpat de nostalgia pentru truveri. Literatura iese în stradă, se comunică, se recită. Experienţa scrisului nu mai e o captivitate orgolioasă, îşi destăinuie toxinele şi izbânzile, iar laboratorul reacţiilor ultrachimice ale literaturii se lasă cotrobăit de un public din ce în ce mai curios.  Mai mult, scriitorul – el, solitarul – e solicitat să ofere soluţii comunitare, căi de ieşire din criză, să descopere cataplasme tămăduitoare pentru răul noului secol.

În Portugalia, în luna mai, aceste tendinţe s-au văzut limpede ca lumina zilei, chiar dacă, pentru început, s-au manifestat noaptea. În cadrul Nopţii europene de literatură, pe 24 mai.

Coordonat de British Council, clusterul Eunic Lisabona a convocat energiile membrilor săi pentru a scoate literatura în spaţiul public, pentru a o face să ajungă în urechile şi sufletul cât mai multor trecători. În zona cea mai fierbinte a cetăţii, în perimetrul cel mai arty al centrului său, între piaţa Rato şi Chiado (un Cartier Latin mai autentic, mai puţin timorat de obsesia turismului şi multiculturalismului gastronomic), trecând prin visătoarea cale vegheată de palmieri Principe Real, institutele culturale europene s-au întrecut în a delecta publicul. Pariul a fost următorul: găsirea unor spaţii neconvenţionale, în care scriitorii invitaţi trebuiau să citească fragmente din operele lor, fiind dublaţi de o lectură în portugheză, performată de un actor lisabonez. Aventura a debutat la orele 18,30 şi a avut latura ei de maraton (resimţită cu asupra de măsură de către scriitori şi actori), pentru că a presupus nu mai puţin de 8 sesiuni-spectacol.

Institutul Cultural Român din Lisabona l-a avut ca invitat pe Lucian Vasilescu (în mod ciudat, după cum se va vedea, singurul poet al serii), iar spaţiul pe care l-a ales – „Orpheu caffé” – s-a distins, într-adevăr, printr-o totală „neconvenţionalitate” (foto 1,2). Faţă de muzee, galerii, ba chiar şi tramvaie, unde lumea venea şi pleca, aici, în această cochetă cafenea cu nume sonor – care îl reia pe cel al revistei avangardiste din Baixa, Orpheu, în jurul căreia s-au adunat cele mai sonore nume ale literelor şi artelor portugheze ale veacului XX (Fernando Pessoa, Mária de Sá-Carneiro, Almada Negreiros, Amadeo de Souza-Cardoso sau Santa Rita Pintor) – publicul putea să zăbovească, să bea o cafea sau o bere, să ronţăie un sendviş şi, în acelaşi timp să asculte interpretările, de fiecare dată altfel, ingenios altfel, ale poetului român şi ale actriţei Luminiţa Pereira (româncă stabilită de ani buni în Lisabona). Deşi nu au făcut repetiţii şi nu avut regizor, cei doi au închegat un duet memorabil, cu momente de jam-session care au smuls aplauze şi urale. Într-un moment de criză profundă, precum cel pe care îl trăim, credeam că doar foamea poate scoate lumea în stradă (în Portugalia, manifestaţiile sunt monedă curentă). Iată că poate şi poezia. Şi o face fără să revendice nimic altceva, în afara dreptului la frumos.

Centro Nacional de Cultura a găzduit lecturile din „The Spectacular” de Keith Ridgway (foto 3), romancier irlandez, reprezentantul Regatului Unit. Protagonistul romanului său este un scriitor ratat care se hotărăşte să scrie un bestseller şi care născoceşte un thriller despre un atac terorist care se desfăşoară în Londra anului 2012. Lecturile în protugheză au fost făcute de doi studenţi la ESTC (Şcoala Superioară de Teatru şi Cinematografie), Simão Biernat şi José Leite.

Italia a fost reprezentată la Lisabona de Massimo Gramellini (scriitor, jurnalist, director adjunct al ziarului La Stampa). Locaţia aleasă: bizarul Muzeu al Apei (Reservatório da Mãe d’Agua), o alcătuire arhitecturală amfibie, unde susură izvoare pe sub coloane de Ev Mediu. Lectura din roman (în portugheză – Pedro Loureiro) a fost făcută pe un postament de lemn, în  mijlocul unui lac artficial, în faţa unui public cu un limpede apetit pentru literatura de calitate (foto 4 – Carlos Porfirio). Romanul lui Gramellini, Fai bei sogni, restituie povestea unui secret zăvorât preţ de 40 de ani într-un plic, istoria unui copil care a îndurat suferinţa de a-şi fi pierdut mama.

Şipurile şi eprubetele din Muzeul Farmaciei (foto 5 – Carlos Porfirio) au făcut ecou lecturii din „No último azul” al prozatoarei spaniole Carme Riera. Romanul său re-ţese povestea vieţii şi morţii  cripto-iudeilor din Mallorca, bazându-se pe evenimente istorice petrecute între anii 1687-1691. Fragmentele  au fost citite în portugheză de Rita Figueiredo.

Rosa Liksom a fost autoarea aleasă de Institutul Ibero-American din Finlanda. În Quartel do Carmo, câştigătoarea prestigiosului premiu Findland (2011) a citit din romanul său Tyhjan tien paratiist, recent publicat în portugheză sub titlul „Os Paraísos do Caminho Vazio e Outros Contos” (foto 6), o privire necruţătoare asupra societăţii contemporane, iluziilor şi presupusului său confort, asupra misoginiei şi violenţei latente.

Ţara gazdă a fost reprezentată – potrivit alegerii Institutului Camões – de către scriitorul, graficianul şi muzicianul Afonso Cruz. Lectura din volumul „O livro do ano” a fost făcută de  actriţa Isabel Abreu, în galeria Zé dos Bois (foto 7 – Carlos Porfirio). Totul încrucişat cu ilustraţii şi variaţiuni muzicale semnate de acelaşi Cruz. Afonso Cruz.

Institutul francez din Portugalia l-a adus în splendidul decor al mânăstirii Carmo pe Mathias Énard, celebru şi la noi după traducerea volumului Parle-leur de batailles, de rois et d’éléphants. Exact acelaşi text a servit drept pretext pentru aducerea lui Énard la Noaptea literaturii europene. Interpretarea a fost lăsată în grija unui actor de mare talent, Miguel Fragata (foto 8 – Carlos Porfirio).

Chiar dacă aţi putea strâmba din nas la ideea că lectura în tramvai (după, să zicem, „Un tramvai numit Popescu”) poate fi o găselniţă, trebuie spus că tramvaiul (numit dorinţă, dor sau saudade) din Lisabona este cu totul altceva. Contribuţia germană la Noaptea de literatură a  purtat marca lui Wolfgang Herrndorf (romanul Tschick, tradus în portugheză „Adeus, Berlim” şi interpretat de Ulisses Ceia). Desigur, show-ul s-a desfăşurat în miticul tramvai 28 (foto 9). Între piaţa Camões şi bazilica Estrela. Cum nemţii ştiu ce înseamnă o afacere, fie ea şi culturală, drumul a fost gratuit, iar mulţi turişti întâmplători au devenit public. Connaisseurs sau nu, au auzit literatură adevărată preţ de aproape douăzeci de minute.

 

Scriitorul român (singurul, dacă nu mă înşel, din această serie de glorii literare) a fost invitat, a doua zi după lunga Noapte, să participe şi la Festivalul LeV (Literatura în călătorie), undeva în nordul Portugaliei, la Matosinhos, lângă Porto (foto10-13). Serii de mese rotunde în care scriitorii au fost poftiţi să ofere soluţii. Extraliterare. Asta în condiţiile în care perioadele de criză profundă în Europa au generat conflicte grave. Este posibil să ne aflăm în antecamera unui conflict între Nord şi Sud? Asistăm oare la sfârşitul visului european? Lipsa solidarităţii între state este doar fructul unui context economico-financiar sau este legată de o profundă chestiune culturală?

Care este rolul literaturii în redefinirea unei ţări? Într-un moment în care Portugalia are nevoie să se gândească la viitorul său şi la rolul pe care-l îndeplineşte în Europa şi în spaţiul lusofon, care este rolul intelectualilor? Devine Portugalia cârmaciul unei politici a limbii sau braţul drept al Braziliei? Această ediţie a festivalului Literatura em Viagem - LEV şi-a propus să fie o călătorie în viitor. Fiecare scriitor a încercat să se pună în locul lui Marco Polo, să străbată Oraşele invizibile a lui Italo Calvino, arătând o Portugalie invizibilă. Pentru o ţară care se pregăteşte să înceapă o nouă călătorie, care ar trebui să-i fie destinaţia? Poezia, chiar dacă în vers alb, a oferit, prin Lucian Vasilescu, un răspuns care nu poate fi trecut cu vederea:

„Statisticile spun că, la ora actuală, mai bine de 200 de milioane de oameni din toată lumea, pe mai multe continente, vorbesc portugheza nativ. Asta în condiţiile în care Portugalia are o populaţie doar puţin mai mare de 10 milioane de oameni. Eu vin dintr-o ţară în care trăiesc cam 18 milioane de oameni şi încă alte, poate, 10 milioane de oameni răspândiţi prin toată lumea vorbesc nativ limba română (în special cei din Republica Moldova). Cifrele spun multe despre diferenţele dintre noi. Aceleaşi cifre ne şi apropie, din punctul meu de vedere. Ne apropie în sensul în care eu cred că, în acest atât de încâlcit proces al globalizării, singurul lucru care este capabil să definească şi să păstreze identitatea noastră naţională este limba în care ne-am născut. Un mare poet român contemporan (poate aţi auzit de Nichita Stănescu) spunea, cu bună dreptate, cu vreo 40 de ani în urmă: «Patria mea e limba română! »  Mai mult ca oricând, îl citez şi eu acum, fără ezitare. Mai mult ca oricând acum, când am fost şi noi invitaţi la masă, la marea masă comună europeană. Şi, bucuroşi de invitaţie, după ce atâta amar de vreme ne-am savurat singurătatea, am venit în fuga mare. La masă. Să mâncăm şi noi sau să fim mâncaţi, asta rămâne de văzut...

Dar am venit cu limba noastră, cu singura noastră identitate. De care n-o să ne lepădăm fie că vom mânca laolaltă cu voi, fie că vom fi mâncaţi.

«O ţară se pregăteşte să înceapă o nouă călătorie. Care ar trebui să-i fie destinaţia?» – este o întrebare din tematica acestei întâlniri. Spun aici şi acum, fericit că o pot face în faţa dumneavoastră, în acest loc miraculos: «Destinaţia unei ţări care se pregăteşte să înceapă o nouă călătorie ar trebui să fie către ea însăşi!»”

 

*) Noaptea literaturii europene la Lisabona (24 mai); Literatura în călătorie (Matosinhos, Porto, 26 mai)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO