• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Ziarul de Duminică

Călin Sămărghiţan: „Poate că sfârşitul lumii va fi poezia supremă...”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

28 iun 2013 468

Călin Sămărghiţan s-a născut la 23 aprilie 1969 la Sibiu. Este absolvent al Liceului teoretic „Octavian Goga” din Sibiu, licenţiat al Facultăţii de Teologie din Sibiu (1992) şi al Facultăţii de Litere din Sibiu (2001). Este doctor în Teologie Dogmatică al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000). A efectuat studii postuniversitare la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia (1996). A fost redactor al Revistei literare „Gândirea” (serie nouă), 1994-2004, sub conducerea lui Pan. M. Vizirescu şi Ovidiu Papadima.

A publicat poezie şi proză scurtă în diferite reviste literare din ţară şi on-line. Articole şi studii inter- şi transdisciplinare, eseu, cronici literare şi de film, critică a criticii în reviste de specialitate.

A publicat două volume de versuri „Aşa cum este nu este” (2002) şi „Fardad” (2009), precum şi primul volum al trilogiei S.F. „Câmpiile albastre de sub orizont” în ediţia electronică a revistei Nautilus.

Este iniţiator al seratelor poetice „Serile Artgotice – Expoziţia de poezie” din Sibiu, 2005, 2008-2012, la care sunt invitaţi scriitori, publicişti şi artişti plastici din ţară şi din străinătate. Organizator al Taberei de poezie Sibiu-Cisnădioara 2009, Sibiu 2011 şi 2012 şi este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei „Artgothica Sibiu”.

În prezent este preot militar la Academia Forţelor Terestre din Sibiu.

 

- Stimate domnule Călin Sămărghiţan, de câţiva ani se adună la Sibiu – la Seratele poetice şi în Tabăra de poezie - un număr de poeţi reprezentând cam toate generaţiile, care îşi împărtăşesc versurile. Apoi acestea sunt adunate într-o „Antologie Artgothica”. Sunteţi unul dintre promotorii acestei acţiuni culturale. Cum a apărut ea?

- „Artgothica” s-a născut la confluenţa artelor. Şi a ştiinţelor. S-a născut prin anii 2000 într-un atelier de sculptură şi a fost „moşită” de câţiva scriitori, sculptori, pictori, teologi, profesori de literatură, filosofie şi antropologie, muzicieni. Nu mai mulţi de 10 şi de toate vârstele. Nu mai tineri de 30 de ani şi până la profesori cu îndelungată experienţă la catedră şi în cercetare. Activităţile erau sporadice şi aveau cadenţa vernisajelor de expoziţii ori a lansărilor de carte la care participau toate disciplinele. A fost de fapt întâlnirea dintre arte şi ştiinţe cu  religia, lucru care până în '90 era de neconceput. Era o altă lume. Diferită de ceea ce fusese înainte şi o pionieră a ceea ce astăzi este la ordinea zilei. Aceea a fost tranziţia. Atunci, după '90, explozia de tipărituri era abia la început, încă lucrurile se decantau, scriitorii, teologii, artiştii abia începeau să se cunoască între ei. În 10 ani de zile avuseseră timpul să-şi formeze a doua, a treia specializare la nivel academic şi să iasă din izolare, îşi împărtăşeau lecturile şi găseau câmpuri comune de cercetare şi desfăşurare. Numitorul comun era interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea – pentru că sunt două lucruri diferite.

În 2005 au avut loc primele întâlniri organizate sub titlul de „Serile Artgothice” care abia în 2008 au devenit regulate şi cu o amprentă preponderent literară. Artgothica a devenit altceva, a pierdut latura de cercetare şi a rămas doar cea de manifestare artistică. Aşa a apărut „Expoziţia de poezie” la care erau chemaţi „să expună” scriitori din întreaga ţară. În 2009 a fost prima ediţie a taberei de poezie, la Cisnădioara. Apoi, din 2010, „Artgothica” a devenit persoană juridică, tipăreşte Antologia de doi ani (în primul doar poezie, din al doilea şi critică literară ori interviu), şi tot de un an acordă Premiile Mircea Ivănescu pentru poezie, pe trei secţiuni. Spuneam deci că „Artgothica” este altceva decât la începuturile ei, şi acum, în mometul tipăririi articolului este în continuare în transformare.

 

- Sunteţi membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei culturale „Artgothica Sibiu”. Ne puteţi prezenta pe scurt această asociaţie şi care îi sunt scopurile?

- Pentru a întări puterea organizatorică „Artgothica” devine Asociaţie cu scopul de a promova tinerele talente literare şi de a media întâlnirea dintre artişti, de a-l scoate pe scriitor din turnul său... de fluturi, pentru a se împărtăşi lumii şi a fi cunoscut. Colaborează cu orice asociaţie cu interese comune, reviste literare, acţiuni artistice, teatru şi muzică, dar şi cu Asociaţia nevăzătorilor de exemplu sau clase de elevi din şcoli şi licee.

 

- De ce „Artgothica”?

- Aţi văzut cum s-a născut. Actul numirii ei, scris într-o seară magică pe o foaie ruptă dintr-un caiet, este înfipt într-un cui în stâlpul atelierului de sculptură al lui Mircea Ignat din Sibiu. Numele poartă (purta?) ceva din pasiunea pentru cunoaştere şi descoperire a argonauţilor, este un act artistic în sensul pe care îl dă Nichifor Crainic artei ca „Nostalgie a Paradisului”. Frizând argoul, are ceva din spiritul de castă al unui limbaj ce vrea să ofere semnificaţia, puterea şi importanţa cuvântului. Are cele două braţe, ale unui T mare dintre „artă” şi „gotic”, care sunt braţele crucii, actul originar al jertfei Mântuitorului cu trimitere spre caracterul de jertfă al creaţiei oricărui artist. Poartă înţelesurile tainice ale unui construct arhitectural-spiritual, aşa cum goticul este mărturia unei concepţii structurale a întregului univers, unde fiecare piatră, fiecare amănunt este situat în acel loc unde poate purta întreaga bogăţie de semnificaţii şi înţelesuri. Aceasta s-a vrut atunci acest cuvânt. Dacă mai are aceeaşi semnificaţie pentru membrii de azi, asta nu mai ştiu.

 

- Pe ce criterii îi adunaţi pe poeţii din întreaga ţară şi cum se desfăşoară Serile?

- O dată, pentru a-i cunoaşte şi personal, nu doar din scrieri. Şi pentru a se cunoaşte între ei. Le oferim posibilitatea de a-şi lansa cărţile la Sibiu. Debutanţilor poate le oferim o şansă în plus. Apoi, odată cu instituirea premiilor Mircea Ivănescu, ne-am orientat şi spre criticii literari importanţi de la noi, iar pentru participanţii la concurs sperăm să fie important ca volumele lor să ajungă pe birourile criticilor.

Într-o „Seară Artgothică” se citeşte, bineînţeles. Cât mai mult. Pe lângă nume sonore este invitat întotdeauna şi un debutant. Au loc lansări de carte în stilul specific fiecărui autor, care este în prealabil consultat pentru a-i afla preferinţele. Discuţiile care urmează pot rămâne la nivelul unei orientări de cenaclu sau pot ajunge până la critică literară. Dacă evenimentul literar este acompaniat şi de prezenţa unui artist plastic, şi am căutat lucrul acesta, dialogul va căpăta desigur valenţe interdisciplinare. Poate fi comemorat un poet anume, poate fi 8 martie să spunem, sau poate fi anivesarea unui club care vrea să aibă şi poezie în program. Putem asculta pe cineva citind de la Londra pe internet. Ne adaptăm pe loc, inventăm, mizăm pe inspiraţie şi buna improvizaţie. La final există întotdeauna sesiunea microfonului deschis pentru orice participant. Nici o seară nu seamănă cu alta. Acum, „Artgothica” nu mai este doar concepţia mea, ci a unui colectiv director care îşi împarte „stilistic” caracterul fiecărei Seri.

 

- Asociaţia acordă anual şi Premiile „Mircea Ivănescu”. Ni le puteţi prezenta pe scurt? Ce va fi nou în ediţia din acest an?

- Premiile se acordă pe trei secţiuni: 1: Manuscris, unde poeziile se trimit pe e-mail fără a se cunoaşte identitatea concurentului. 2: Debut, pentru cartea apărută în cursul anului calendaristic trecut, şi 3: Cartea anului calendaristic trecut. Fără restricţii de vârstă.

Ideea acordării acestor premii a venit în ziua înmormântării lui Mircea Ivănescu. Întâmplător (sau nu) a avut loc exact în perioada Taberei de poezie organizată de noi în 2011.

Nou va fi întotdeauna juriul: Anul trecut: Ion Mureşan - preşedinte, Leo Butnaru, Ioan Moldovan, Felix Nicolau, Cornel Ungureanu. Anul acesta: Alexandru Cistelecan – preşedinte, Irina Petraş, Ştefan Ion Ghilimescu, Ion Mureşan şi Lucian Vasilescu.

 

- L-aţi cunoscut pe Mircea Ivănescu. Credeţi că poezia lui mai influenţează încă poezia noilor generaţii?

- Nu, pe Mircea Ivănescu nu l-am cunoscut personal, paradoxal poate pentru preşedintele unei Asociaţii care acordă premiile ce poartă numele poetului, dar există o întreagă pleiadă de scriitori care i-au fost foarte apropiaţi. Aceştia îi duc „şcoala poetică” mai departe, memoria, moştenirea, orientarea şi sensibilităţile. Eu personal mă consider aparţinând unei alte „şcoli”. Mai stănesciene în concept, iar ca interpretare, dacă se poate face o atare disociere, pe o descendenţă a liniei Ovidiu Papadima, pe care l-am cunoscut personal.

Cum am ajuns atunci la premiile Ivănescu? E o mică poveste. Sunt preot, iar conducerea Uniunii Scriitorilor filiala Sibiu m-a rugat să slujesc la înmormântarea lui Mircea Ivănescu. Eram infernal de ocupat cu tabăra de poezie care se desfăşura chiar în acele zile, dar am făcut-o deşi am dat tot programul peste cap. A doua zi, din partea unora dintre membrii consiliului director al „Artgothicii” a venit ideea să instituim aceste premii. Nu aveam de ce să nu fiu de acord. Am pus doar condiţia ca juriul să fie compus întotdeauna din critici literari şi poeţi reprezentativi de la noi.

Cât priveşte influenţa, scriitura oricărui poet mai important va influenţa întotdeauna noile generaţii. Narativitatea care-l caracterizează pe Mircea Ivănescu are încă o amprentă puternică, şi o va mai avea, cu siguranţă, dar eu cred că tot metafora va câştiga până la urmă, iar poezia se va reinventa pe sine cu fiecare epocă pe care o va străbate. Va fi întotdeauna surprinzătoare.

 

- Cum stau lucrurile cu Festivalul Internaţional?

- Lucrurile stau bine şi lucrurile stau rău. Vă place acest răspuns? Bine pentru că aşteptările noastre sunt mari, iar ale publicului, probabil, şi mai mari. Adică aşteptăm nume importante ale poeziei şi aceleaşi surprize plăcute mai ales la secţiunile de manuscris şi de debut ale premiilor. Şi lucrurile stau rău pentru că sprijinul financiar pe linie de cultură este infim şi va trebui să alergăm după sponsori ca să nu fim nevoiţi să scădem amploarea evenimentului.

 

- Ce credeţi că ar fi caracteristic poeziei româneşti din aceşti ultimi ani?

- E o întrebare foarte grea la care fiecare va da un alt răspuns. Cred că diversitatea. Asta e şi pozitiv şi negativ. Poate prea marea diversitate. Orice cititor îşi va găsi poezia preferată, chiar dacă fiecare în altă parte. Gusturile vor fi întotdeauna împărţite, însă cred că dacă poezia nu are şi o cultură bine asimilată în spate, cade foarte repede în derizoriu. Accentele personale sunt inevitabile, iar opiniile criticilor literari cu privire la unul şi acelaşi autor, diametral opuse uneori, nu pot decât să facă deliciul cititorului atent. Cultura însăşi o ia în atâtea direcţii încât e imposibil ca poezia să nu alunece şi ea într-o parte sau alta.

O altă caracteristică, de această dată doar negativă, ar fi exhibiţionismul. Nu spun vulgaritatea, deoarece aici se va despica din nou firul, că ce e şi ce nu e vulgarul. Îi spun, simplu, exhibiţionism. E de-a dreptul oripilant, mai ales atunci când e singura „orientare stilistică” şi care se crede o expresie a libertăţii de gândire. Nu este aşa, ci e o dovadă a inculturii. E ca şi cum ai spune că maneaua este forma lumească, liberă, dezinhibată, a unei suite de Bach. Poate că poezia ar avea nevoie de mai multă autoselecţie şi autocenzură. Cred că atât ar fi suficient. Nu cred nici în poeţii care scriu la kilogram, ci mai degrabă în cei zgârciţi în a se expune publicului.

Şi, ca să echilibrez, mai adaug şi o caracteristică doar pozitivă: contrar direcţiei generale mai există poeţi care nu au abandonat metafora, care mai cred în metonimii şi care poartă cu stoicism oprobriul multor „părerologi” (mi-a plăcut expresia când am întâlnit-o, deşi în cu totul alt domeniu). Fericiţii de ei, aceia vor moşteni poezia!

 

- Aveţi alte pasiuni? Poate extra-literare?

- Da. Se pare că am ţinut să-mi aduc aproape frumuseţea, eleganţa şi armonia şi la nivel palpabil. Nu doar în cuvânt. Până nu demult eram singurul deţinător al unui saluki din România. Acum mai există în ţară patru pui ai ogăriţei persane pe care acum patru ani am adus-o din Cehia. E o frumoasă pragheză! Este o rasă foarte veche, puţin cunoscută la noi, dar de o deosebită graţie şi eleganţă. Este originară din întinderile Mesopotamiei şi în preajma omului de la începuturile civilizaţiei, apoi a trecut la nobilii egipteni, iar de la ei la beduinii arabi. Abia de la sfârşitul secolului al XIX-lea în Europa. Distant cu străinii, aparent neinteresat şi retras, e de o neţărmurită afecţiune faţă de stăpân şi are un temperament nobil, princiar, plin de demnitate... şi încăpăţânare, ca orice ogar.

A pătruns şi în proza la care lucrez acum. Părăsesc tot mai mult poezia, iar toate eforturile merg înspre proză. Lucrez la o trilogie din care am gata un volum şi cam jumătate din al doilea. E o, surpriză!?, o proza S.F. de factură antropologică. Sper ca anul acesta să găsesc editura potrivită, interesată să publice primul volum. „Câmpiile albastre de sub orizont” îi spune.

 

- Aţi studiat teologia şi literele, sunteţi doctor în teologie şi preot militar, dar şi poet şi prozator. Amândouă profesiile se adresează sufletului. Dar care dintre ele vă este mai apropiată, care vă reprezintă mai mult?

- Aş spune că ambele. E o împletire pe care îmi place să o savurez în toată splendoarea pe care o poate oferi şi care are întotdeauna ceva în plus să-ţi mai spună. Aş zice că abordez teologia poetic, iar poezia teologic. Ştiţi, Dumnezeu a creat Universul rostind poezii: „Să fie lumină”, „să mişune apele de vieţuitoare, fiinţe cu viaţă în ele”, „iată, vă dau toată iarba şi toţi pomii cu rod”. Sfinţii Părinţi au formulat teologia Bisericii în pură formă poetică, au scris-o în metafore şi e plină de comparaţii. Aveau nevoie de meta-formă pentru a explica cele de supra-înţeles. Poate că sfârşitul lumii va fi poezia supremă. Oare?

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744