Ziarul de Duminică

Camera obscură. Vis, imaginaţie şi banda desenată (III)/ de Ioan Stanomir

Camera obscură. Vis, imaginaţie şi banda desenată (III)/ de Ioan Stanomir

Autor: Ziarul de Duminica

21.03.2014, 00:02 98

Deşteptarea primăverii

Scrisă de Hugo Pratt şi ilustrată de Manara, Un été indien redeschide un dosar central în imaginarul lui Pratt. Prin educaţie intelectuală şi accident biografic al familiei, Pratt este legat de o Americă de Nord pe care o încadrează, ficţional, încă de la debuturile sale. America de nord a lui Pratt înseamnă, înainte de toate, coborârea pe firul cronologic către un timp al genezei, către timpul în care englezi, francezi şi indieni poartă un război teribil şi sângeros pentru continentul pe cale de a se naşte şi a se înfăţişa europenilor. Influenţat de o literatură ficţională şi memorialistică organizată în jurul Americii coloniale, Pratt este, prin Fort Wheeling, unul dintre cronicarii ce rescriu istoriile originare ale lui Fenimore Cooper. Pentru Pratt, înainte de America „burgheză” şi imperială pe care o detestă, se află mitologia vitală şi romantică a acestei Arcadii hrănite de sânge şi de aventură.

Vara indiană aparţine acestui proiect intelectual şi ficţional de arheologie americană pe care Pratt îl iniţiază, în urmă cu decenii. În centrul acestui text se afla tradiţia la care Pratt şi Manara se referă, polemic, propunând un dialog intertextual cu Nathaniel Hawthorne a cărui The ScarletLetter (Litera stacojie) este evocată de vocea naratorului, către final. Îi revine acestui narator (care nu este altceva decât o mască ficţională a lui H.P.) să înscrie povestea puritană a femeii cu faţa însemnată de fierul roşu în acel continent de sensibilitate, rigoare şi fanatism al Salem-ului şi vrăjitoarelor sale. Textul devine, asemeni atâtor altor istorii scrise de Pratt, o borgesiană reflecţie în marginea cărţilor deja aşezate în biblioteca-labirint. Linia de separaţie dintre „adevăr” şi „închipuire” se subţiază, iar istoria din care vine goticul vizionar al lui Hawhtorne este şi cea din care se desprinde această poveste a lui Pratt.

În această tentativă de a reexamina, postmodern, patrimoniul de imagini care îl obsedează pe autorul Casei cu şapte frontoane, Vara indiană mizează pe combinaţia ficţională şi grafică de sexualitate, energie demonică, păcat şi promisiune a mântuirii. Cele trei comunităţi care trăiesc în acest colţ de Eden promis pelerinilor (triburile indiene, drept-credincioşii ipocriţi din New Canaan şi familia tulbure şi pătimaşă a femeii însemnate cu fierul roşu) sunt unite într-o relaţie în care se strecoară violenţa, neîncrederea şi incomunicabilitatea. Nimic paradisiac în acest univers care se mişcă sub impactul forţelor tectonice ale instinctului. Gestul care va fi punctul de plecare al furiei elementare ce distruge şi însângerează este violul. Patima iese la suprafaţă, iar din acest viol comis de cei doi indieni asupra unei fete din colonia puritană se hrăneşte revolta unei memorii reprimate.

Vara indiană anunţă deşteptarea nu doar a vitalităţii sexuale, ci şi dezvăluirea secretelor pe care drept-credincioşii le ascund, dincolo de masca pietăţii. Păcatul originar al lumii fără de păcat la care visează pelerinii nu mai poate fi ascuns. Între pastorul ce predică rigoarea credinţei şi femeia adulterină, complicitatea trimite la trecutul care abundă în abuzuri, rapacitate şi cruzime. Adulterul şi incestul sunt demonii pe care puritanii îi aduc, o dată cu ei, din vechea lor patrie. Condiţia păcătoasei este, ca şi la Hawthorne, indicată cu fierul roşu al călăului. Ereditatea acţionează implacabil în această comunitate torturată de obsesia relaţiei directe cu divinitatea. Femeia însemnată extinde asupra progeniturilor ei trauma originară.

Pratt şi Manara deţin capacitatea de a introduce în povestea acestei arcadii în prăbuşire şi ruinată de vicii emoţia expresionistă a desenului şi frazei. Rând pe rând, păcatele revelate de accidentul destinului înlocuiesc pacea înşelătoare a Canaan-ului cu infernul din care se ridică profilul demoniac al celor doi pastori, tatăl şi fiul, rivali în dragostea lor sordidă pentru servitoarea pe care o abuzează, cu ochii înălţaţi către aceeaşi divinitate omniprezentă. Ca şi Moll Flanders, păcătoasa din această lume nouă este un obiect sexual traficat ca o marfă, iar pasiunea care se alimentează din aceste întâlniri carnale subminează însuşi fundamentul cetăţii.

Istoria pare decupată din Vechiul Testament, o poveste în care omenescul îşi revelă taina, iar confruntarea se desfăşoară pe acest fundal al jurământului depus pentru fondarea unei cetăţi a lui Dumnezeu. Un été indien posesă grandoarea tragică, dar şi doza de speranţă în redempţiune din Litera stacojie. Sfârşitul Noului Canaan nu este adus atât de invazia răzbunătoare a indienilor, cât de povara de întuneric şi de crime ce nu mai poate fi ţinută în adânc. Moartea este sacrificiul prin care este potolită foamea de sânge a idolului la care s-au închinat pastorul şi tatăl său, înlănţuiţi de atracţia carnală irepresibilă. Speranţa, atâta câtă este, se află în afara vestigiilor fumegânde ale coloniei. Povestea indiană a lui Pratt şi Manara se sfârşeşte cu perspectiva recâştigării Arcadiei oferite oamenilor pe acest continent. Edenul poate fi atins, odată alungată urma teribilă a viciului şi decăderii.

 

*

 O cronică (infidelă şi fragmentară) a Genezei este şi El gaucho. Ca şi Vara indiană, El gaucho (scris împreună de Pratt şi Manara) este tentativa de a imagina cronica unei alte faceri a Americii. Sejurul argentinian al lui Pratt înseamnă contactul cu acest univers în care se combină un cult al tradiţiei europene cu ataşamentul pentru aceasta atât de specială viziune gauchescă. Căci El gaucho este parte a mitului argentinian, în aceeaşi măsură în care muzica tangoului se suprapune peste un nivel de sensibilitate identitar.

Şi dacă în Tango, episodul din seria lui Corto Maltese, Pratt revizita Argentina anilor nebuni şi a latifundiilor, Argentina care pulsează în jurul acelui oraş-miracol care este Buenos Aires, El gaucho este versantul imagologic legat de începutul acestui nou spaţiu. El gaucho este un text despre paradoxul şi misterul unei istorii care se situează în ultimii ani ai intervalului colonial, cu puţin înainte de izbucnirea războiului de independenţă. El gaucho descrie, cu erudiţie şi melancolie, creuzetul din care se iveşte ethosul argentinian. Un aliaj de cruzime, curaj şi încredere în posibilitatea teritoriului care se oferă privirii de a fi casa unui nou început.

La 1806-1807, atunci când armatele britanice încearcă o invazie a coloniei spaniole, America este prinsă în maelströmul unor promisiuni încă nebuloase. În Nord, marea republică anglofonă este deja clădită, în vreme ce în Caraibe se plămădeşte, grandios şi tragic, republica neagră din Haiti. În Europa, Spania este aliata Franţei ce urzeşte himera imperiului continental. Vitoarea Argentină se află la marginea acestei table de şah pe care se joacă confruntarea pentru supremaţie. Independenţa Americii hispanofone este bastardul născut din voinţa britanică de a slăbi soliditatea posesiunilor spaniole.

Dincolo de acest nivel al istoriei înalte, al istoriei care înseamnă planuri şi impersonalitate birocratică, El gaucho oferă, ca în atâtea texte ale lui Pratt, o vitalitate a ficţiunii şi explozia unui realism care desfide placiditatea verosimilului. Argentina este, ca şi Bahia către care se îndreaptă Corto, o curte a miracolelor, în care fuzionează, ca într-un laborator alchimic, sunetele şi visele a trei continente. Indieni, europeni şi africani sunt ingredientele originare ale unei culturi ce fascinează prin luxurianţa peisajelor şi coloritul sentimentelor.

Descoperirea acestei alterităţi este semnul sub care se află destinul lui Tom Browne, fostul tambur din armata britanică, cel care devine parte din sângele acestei Argentine neîmblânzite – ironic, metamorfoza este completă, atunci când, peste aproape un secol, el este confundat de soldaţii argentinieni cu un araucan de sânge. Europeanul a sfârşit prin a se contopi cu America adoptivă.

Ceea ce domină este amestecul de incomunicabilitate, disperare şi păcate. Violenţa desfigurează destinele – de la marina britanică până la plantaţiile creole, toate sunt marcate de prezenţa corupătoare a arbitrariului şi sclaviei. Englezii sunt departe de a fi arhanghelii sosiţi spre a oferi Americii libertatea refuzată de spanioli. Pe punţile navelor lor se află captivă o umanitate guvernată după legile implacabile ale puterii şi ale pedepsei discreţionare. Marina îşi relevă umbrele imunde, iar violul comis de un locotenent asupra unui tânăr aspirant face parte din decorul cotidian al universului ce reproduce logica sadiană a societăţii-mamă. Locurile comune edulcorate sunt evacuate de Pratt & Manara în beneficiul privirii atente la viciul ascuns în substanţa umană, dar şi la dozajul, sumbru şi delicat, de păcat şi către speranţă, dozaj fără de care umanitatea nu ar fi decât o schiţă unidimensională.

Sclavia nu este, în această Argentină aflată pe drumul genezei, un atribut rezervat doar populaţiei africane, ci şi semnul condiţiei feminine degradate a fetelor irlandeze ce populează subteranele marinei engleze, spre a procura plăceri ieftine şi erotism încărcat cu miasme de alcool. Din aceste bolgii engleze se naşte şi asocierea de destine, care-i aduce împreună pe cocoşatul Matthew şi pe irlandeza Molly. Încă o dată, Pratt este atras de potenţialul dramatic al melodramei, melodramă din a cărei plămadă se nutreşte şi această dragoste imposibilă dintre cel însemnat de destin şi cocota ce visează la o Argentină a tututor promisiunilor. În cele din urmă, în acest infern dominat de litera stacojie a legii, Molly şi Matthew plătesc păcatul originar de a fi încercat evadarea şi de a fi pedepsit pe cel vinovat de violul sordid de pe navă. Tom Browne, tamburul, contemplă siluetele din spânzurătoare, ridicate de vântul largului, ca un semn al ordinii care a triumfat.

Ca şi în alte istorii visate de Pratt, ultima pagină este prima dintr-o carte care îşi aşteaptă facerea. Silueta lui Browne, martorul acestei tulburi poveşti de dragoste şi de moarte, se confundă cu decorul miraculos al unui univers care îşi păstrează misterul. Mărturisirea fostului tambur lasă, întredeschisă, o altă poartă ce comunică cu domeniile vaste şi impenetrabile ale imaginaţiei.

 

Fragment din volumul în pregătire la Editura Cartea românească

AFACERI DE LA ZERO