Ziarul de Duminică

Camil Petrescu reloaded/ de Radu Constantinescu

Autor: Radu Constantinescu

15.10.2015, 23:45 583

„Este atât de greu de fixat vina în dragoste” exclamă la un moment dat Ştefan Gheorghidiu, eroul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu. Dar, infinit mai greu, am zice noi, este să transpui scenic această sfâşietoare îndoială. Tentativa o face Ada Lupu care montează pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca textul romancierului, dramatizat exemplar sub raportul fidelităţii şi al respectului faţă de original.

Cu siguranţă, regizoarea şi-a conceput dramatizarea având drept ipoteză de lucru caracterizarea făcută romanului de George Călinesu în a sa „Istorie a literaturii...”. Spunea criticul că Ultima noapte... este un roman de experienţă, de cunoaştere, stendhalian prin tendinţa de a se ocupa de viaţa interioară a eroului. Acesta, observa Călinescu, „are capacitatea de a se vedea trăind şi în această dedublare el pune voluptate“. Ideea călinesciană a dedublării personajului a condus-o pe Ada Lupu la soluţia prezenţei scenice simultane a doi actori în rolul eroului principal. Pe de o parte, EL - cel care vorbeşte într-un dialog terapeutic cu Psihologul, personaj inventat dar desprins direct din substanţa spirituală a eroului; EL - care se îndoieşte, caută explicaţii, se introspectează. Pe de altă parte, EL coexistă cu celălalt Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte marea dragoste cu Ela, este măcinat de gelozie, suferă dezamăgiri şi deziluzii dar rămâne cinstit cu sine însuşi, nu acceptă compromisuri, luptă şi este rănit în tranşeele de la Câmpulung şi Bran. Aşa cum sesizează exact Ştefana Pop-Curşeu în programul de sală, cele două ipostaze ale personajului sunt, de fapt, „două imagini în transparenţă, ale aceleaşi conştiinţe intransigente în căutarea absolutului în iubire…”

Cu această opţiune regizorală, Ada Lupu alege din „urzeala migăloasă” a textului (cum o defineşte însuşi Camil Petrescu) câteva fire principale ilustrând drama existenţială a eroului. Unele personaje din roman dispar, altele au apariţii episodice. Războiul rămâne în asemenea condiţii doar un fundal, o inserţie de atmosferă, care potenţează tragismul poveştii de dragoste a lui Ştefan Gheorghidiu.

Dificultatea montării rezultă tocmai din faptul că dramatismul nu decurge din acţiunea propriu-zisă, prin nimic spectaculoasă, ci din sondarea abisurilor sufleteşti ale eroului, din urmărirea meandrelor trăirilor acestui „Don Quijote al lucidităţii”( „Atâta luciditate este insuportabilă, e dezgustătoare” spune Ştefan Gheorghidiu). Or, o asemenea radiografie, pentru a fi convingătoare din punct de vedere teatral, presupune mijloace scenice adecvate. Este ceea ce a şi făcut Ada Lupu, care a gândit şi construit unitar întregul spectacol pe suportul unor metafore vizuale de mare expresivitate. Şi trebuie spus de la bun început că Ultima noapte de dragoste…este o demonstraţie de înaltă virtuozitate a felului în care performanţa tehnică (proiecţii, jocuri de lumini, sunet) poate deveni partener fidel al cuvântului rostit expresiv.

Scenografia (Iuliana Vîlsan) este simplificată la maximum, spaţiile de joc fiind delimitate printr-un complex dispozitiv de panouri şi oglinzi care alunecă / glisează  discret şi eficient. Pe suprafaţa acestora, dar, mai ales, pe faldurile unor cortine interioare care coboară în anumite momente ale acţiunii, regizorul a imaginat un sistem de proiecţii (video – Lucian Matei),  expresiv comentariu vizual al acţiunii. Cele două mâini strâns înlănţuite, suprapuse pe cuvintele de dragoste ale protagoniştilor, spun poate mai mult decât o înfocată declaraţie de iubire. Antologice rămân secvenţele întâlnirilor dintre Ştefan şi Ela în marea de verdeaţă a parcului/pădurii (vezi foto), când personajele parcă plutesc feeric printre arborii proiectaţi pe cortina intermediară, în acordurile unei melodii celeste  (muzica – Alin Stoianovici). Este realitate, sau vis ? Echivocul sporeşte nota de mister a poveştii de dragoste.

Montarea de pe scena Naţionalului clujean oferă şansa unor interpretări memorabile, celor doi actori în rolul lui Ştefan Gheorghidiu, Sorin Leoveanu şi Cristian Grosu. Partiturile sunt de reală dificultate, întrucât trăirile îndrăgostiţilor pot aluneca uşor fie în patetism ieftin, fie în dulcegărie siropoasă. Ambii actori, însă, au ştiut să găsească tonalitatea corectă a interpretării, trăind puternic interiorizat decepţiile şi amărăciunile. Şi unul, şi celălalt s-au dovedit interpreţii ideali ai unui text semnat de Camil Petrescu, personaje care „văd idei” şi al căror zbucium coboară în abisurile conştiinţei. Şi de această dată, o ingenioasă soluţie tehnică oferă spectatorului şansa de a fi părtaş trăirilor lor. Nu este o figură de stil când afirm că acesta poate privi direct în adâncul sufletului celor doi Ştefan. O cameră de filmat captează prim - planurile feţelor interpreţilor şi le proiectează pe un ecran. Ochii înlăcrimaţi ai lui Sorin Leoveanu, tremurul imperceptibil al obrazului lui Cristian Grosu crează o tulburătoare tensiune dramatică. Performanţa actoricească a celor doi este impresionantă.

Ramona Dumitrean, în rolul Elei, alături de Dragoş Pop, Ovidiu Crişan, Petre Băcioiu, Cristian Rigman, Cătălin Herlo, Emanuel Petran, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Romina Merei, Adriana Băilescu, Matei Rotaru şi Cătălin Codreanu (unii în dublu sau triplu rol) alcătuiesc o echipă unitară, care joacă cu dăruire şi talent.

Surpriza vine în finalul spectacolului. Textul lui Camil Petrescu este respectat; Ştefan refuză să îşi continue viaţa alături de Ela, lăsându-i „tot trecutul”. Şi totuşi… regizorul încearcă să mai ofere o şansă îndrăgostiţilor. Marea iubire nu se poate risipi în neant, sugerează Ada Lupu. Miezul său fierbinte se păstrează undeva, în profunzimi de suflet. Ea poate renaşte. Iar cortina se lasă încet peste două cuburi transparente, în care stau contorsionaţi, ca nişte fetuşi uriaşi, Ştefan şi Ela, în aşteptarea unui nou început…

Mi-aş permite, în final, o constatare: paradoxal, dacă piesele de teatru ale lui Camil Petrescu (Jocul ielelor, Act veneţian, Suflete tari, Danton, Mioara, Mitică Popescu etc) sunt ignorate azi de instituţiile noastre de spectacol, revine dramatizării unuia din romanele sale meritul de a îl readuce pe marele scriitor în atenţia publicului. Camil Petrescu – reloaded, nu este un ieftin joc de cuvinte, ci o realitate marcată la Cluj de aplauzele entuziaste ale unei săli cu o medie de vârstă sub 30 de ani !

 

Fotografii de Nicu Cherciu

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7790
Diferență: 0,0084
Ieri: 4.7786
Azi: 4.3101
Diferență: 0,0139
Ieri: 4.3095
Azi: 5.6586
Diferență: 0,5169
Ieri: 5.6295
Azi: 4.4487
Diferență: 0,2456
Ieri: 4.4378