Ziarul de Duminică

Cantitatea si calitatea

Cantitatea si calitatea

Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu-Bran, regia: Andrei Serban

28.10.2008, 18:50 35

 

Din cea de-a doua sectiune am vazut, in zilele reuniunii, doar doua montari: Cantarea cantarilor, un spectacol dupa texte biblice, regizat de Catalina Buzoianu la solicitarea Asociatiei Culturale Mnemosyne din Marsilia, si Urban Kiss, de la Teatrul National de Opereta din Bucuresti, in regia lui Razvan Mazilu. Multumitoare, insa doar atat. Celelalte trei spectacole erau oferite de principalul organizator al festivalului, Teatrul National din Timisoara. Vazusem anterior doua dintre ele - Boala familiei M de Fausto Paravidino (regia: Radu Afrim) si Trei surori de Cehov (regia: Ada Lupu) - si imi placusera. Nu stiu cum s-au infatisat ele in festival. Unele voci spun ca nu la valoarea de la premiera. Pacat. 
Prin calitatea mea de membru al juriului, am fost obligat sa iau parte la toate cele 20 de spectacole din sectiunea Concurs. M-au interesat cu adevarat doar trei si jumatate, dintre care doua si jumatate figureaza si in palmaresul oficial. Este vorba despre Mansarda la Paris cu vedere spre moarte, piesa lui Matei Visniec, montata la Compania Kulturfabrik din Luxemburg de Radu Afrim (Premiul pentru cea mai originala constructie regizorala) mult mai inventiv decat in versiunea clujeana de acum cativa ani, datorata tot lui; valoarea spectacolului a fost confirmata si prin aceea ca actorul ValŽry Plancke, extrem de expresiv corporal, a primit Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina. Dar si despre Spovedanie la Tanacu, spectacol regizat de Andrei Serban dupa piesa Tatianei Niculescu-Bran, "managerizat" acum de ICR New York si de Teatrul Odeon, aici evidentiindu-se actritele Ramona Dumitrean si Andrea Tokai (interpretele personajului Irina Cornici), care au obtinut ex aequo Premiul de interpretare feminina. Am revazut cu placere spectacolul Amalia respira adanc de Alina Nelega (Teatrul Act) si, in pofida faptului ca el nu se regaseste in palmares, mi-am intarit convingerea ca protagonista Cristina Casian este o actrita tanara ce merita toata atentia. "Jumatatea" care mi-a placut se cheama jocul actorilor Dorina Chiriac si Andi Vasluianu, detinatori ai premiilor de interpretare feminina, respectiv masculina, intr-un spectacol de studio. Cealalta jumatate din spectacolul cu pricina se cheama Jocul de-a adevarul, e o productie a Teatrului Metropolis si probeaza incrancenarea cu care Lia Bugnar scrie literatura dramatica si isi regizeaza propriile lucrari (de asta data, secondata de Dorina Chiriac); nu insa si un progres autentic in cele doua domenii.
In rest, oferta festivalului mi s-a parut putin generoasa valoric, parere consfintita prin neacordarea premiului ce ar fi trebuit sa recompenseze "Cel mai original spectacol de teatru". Greu de spus de ce aceasta realitate a fost omisa din Comunicatul de presa emis de coordonatorul PR al teatrului timisorean; o atare decizie inseamna, in chip evident, o judecata de valoare asupra ansamblului propunerilor artistice reunite sub umbrela FDR.
Propuneri pe care le-am socotit, cu exceptiile mentionate, putin ori chiar deloc semnificative, lucru recunoscut, intr-un anume fel, de insusi selectionerul (unic) Cristina Modreanu in colocviul care a incheiat festivalul. Si-au facut din nou loc o motivatii de genul "Pe langa ceea ce e cu adevarat bun, am adus si ceea ce mi se pare interesant". Interesant pentru "starea de laborator" pe care isi propune sa o instituie manifestarea, dupa cum rezulta din textul semnat, in caietul-program, de directoarea teatrului organizator si, totodata, a festivalului, Adriana Maria Hausvater. Laboratorul presupune experiente ce pot fi partial reusite ori de-a binelea neizbutite. Aceasta situatie, confirmata de oferta, mi se pare a fi fost dominanta editiei din acest an a FDR.
Care sunt experientele partial reusite asupra carora merita sa zabovim, cu necesarul spirit critic? Complexul Romania, spectacol al Teatrului National din Bucuresti, recomanda un posibil dramaturg: Mihaela Michailov; socheaza insa patosul de nedorita sorginte comunista pus in slujba unor idei si idealuri vadit anticomuniste. Un patos nicidecum atenuat de regia Alexandrei Badea, care a realizat un spectacol de tip agitprop cu semn schimbat. Un al doilea text al Mihaelei Michailov, Interzis sub 18 ani, montat de Ioana  Paun la Teatrul Foarte Mic, e ceva mai convingator la capitolul personaje. Poimaine alaltaieri, cea mai recenta scriere a Gianinei Carbunariu, inscenata de ea insasi la Teatrul Mic, mi-a retinut atentia doar prin "copertele" sale. Spalatorul de creier de Matei Visniec (Teatrul de garaj si curte din Timisoara, regia: Ovidiu Mihaita) si Ploaia care nu inceteaza de Theo Herghelegiu, text montat chiar de autoare la Teatrul Bacovia din Bacau, ne invita sa mai reflectam o data la adevarul spuselor lui Horatiu: Est modus in rebus. Textul Liei Bugnar Sta sa ploua, salvat, in varianta bucuresteana, de actritele din distributie, a fost salvat tot de interprete si in versiunea obtinuta prin colaborarea dintre ICR Praga si Compania Prvi Divadelni Druzstvo. Adaptarile ori dramatizarile nu au justificat prin valoare derogarea in urma careia au fost poftite la festival, iar judecata mea vizeaza deopotriva spectacolele Nevasta lui Hans sau Ce sa caute un inger in orasul acesta, regizat de Ion Sapdaru (Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iasi) dupa adaptarea prozelor lui Nichita Danilov, si Amoc, dramatizare dupa Stefan Zweig, datorata lui Alexander Hausvater si regizata de el insusi la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad. Deformatii, productie a Teatrului Luni de la Green Hours, bazata pe versurile unor tineri poeti si regizata de Marcel Top, mi s-a parut o incropeala anartistica profund dezgustatoare.
Pe celelalte montari din sectiunea Concurs fie ca le-am uitat, fie ca am vrut sa le uit indata dupa incheierea jurizarii. Tot la fel cum am vrut sa uit si balbele de organizare. Nu pot uita insa lansarea Istoriei Teatrului National "Mihai Eminescu" din Timisoara si a Amintirilor tacute, doua importante carti scrise de Mariana Voicu.
Adunand ce am tinut minte si ce am uitat, am ajuns la o concluzie: anul acesta, la FDR, cantitatea a invins calitatea.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO