• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Ziarul de Duminică

Capodopere ale pionierilor fotografiei la Tate Britania/ de Adrian-Silvan Ionescu

Capodopere ale pionierilor fotografiei la Tate Britania/ de Adrian-Silvan Ionescu

Galerie foto

Autor: Adrian Silvan Ionescu

27.08.2015, 23:46 341

La Tate Britain a fost deschisă o expoziţie deosebit de interesantă intitulată Salt & Silver. Early Photography 1840-1860, care conţine piese rare din colecţia constituită la Wilson Centre for Photography. Având valoarea – şi fagilitatea – incunabulelor din secolul al XV-lea, aceste imagini sunt învestite cu înalte calităţi estetice mult înainte ca fotografia profesionistă să impună reţetele sigure de cadrare şi ecleraj care satisfăceau pe deplin clientela dar conduceau la o plicticoasă stereotipie. Aceasta este prima manifestare de proporţii organizată în Regatul Unit al Marii Britanii în care sunt adunate exponate imprimate pe hârtie prin intermediul sărurilor de argint. Pe simeză au fost adunate un număr de 90 de imagini cu tematică diferită: peisaje urbane sau rurale, monumente de arhitectură antică ori contemporană, portrete, naturi statice şi compoziţii cu personaje.

La începutul anului 1839 s-a declanşat competiţia pentru validarea primatului în privinţa descoperirii procedeelor de surprindere a unei imagini prin intermediul aparatelor optice şi al substanţelor fotosensibile. Cei doi concurenţi erau francezul Louis Jacques Mandé Daguerre şi britanicul William Henry Fox Talbot. Procedeele celor doi erau cu totul diferite: Daguerre folosea o placă de cupru cu o faţă argintată pe care aplica sărurile de argint şi obţinea o imagine unicat de o deosebită claritate, în vreme ce Talbot folosea hârtia ca suport pentru aceleaşi substanţe sensibile la lumină dar rezulta un negativ pe care îl putea, practic, multiplica la infinit. Dezavantajul consta în faptul că imaginea pe hârtie era destul de neclară din cauza texturii pastei de celuloză. Însă tocmai această neclaritate îi conferea deosebite calităţi picturale. În vreme ce metoda lui Daguerre s-a demodat relativ repede – în circa o decadă (exceptând Statele Unite, unde a mai dăinuit încă 10 ani, până în timpul Războiului Civil), calotipia, cum a fost numită cea a lui Talbot, a stat la baza principiului general folosit în fotografie (negativ/pozitiv) indiferent de suportul pe care era aplicată substanţa fotosensibilă (hârtie, sticlă, peliculă de celuloid) până la apariţia tehnicii digitale a zilelor noastre.

Talbot muia o coală de hârtie într-o soluţie de iodură de argint care o făcea fotosensibilă, după care o plasa în camera obscură, o expunea, developa negativul şi, după spălare şi uscare, îl ungea cu grăsime pentru a deveni transparent. Acest clişeu îl suprapunea, într-o ramă de lemn, pe o altă coală de hârtie senzibilizată identic şi îl expunea timp îndelungat la raze solare, obţinând pozitivul dorit.

Roger Fenton, Bay of Balaclava, 1855, © Wilson Centre for Photography

Între piesele selectate din opera lui Talbot, în prezentarea de faţă figurează bustul lui Patrocle – una dintre primele încercări ale inventatorului, folosind acest mulaj din propria colecţie pentru faptul că... stătea nemişcat iar ipsosul alb din care era turnat îi oferea luminiozitatea necesară insuficientei sensibilităţi a clişeului de hârtie. Tot din perioada experimentelor proveneau şi naturile statice formate din porţelanuri sau cristaluri aranjate pe rafturile unui bufet. Iubitor al naturii, Talbot şi-a scos aparatul în parcul reşedinţei sale de la Lacock Abbey şi s-a apucat să „portretizeze” arbori : un măreţ ulm a fost, multă vreme, mândria portofoliului său – fotografiat de la nivelul de călcare, trunchiul căpăta o deosebită monumentalitate decupându-se pe înaltul cerului. Deşi erau mai dificil de realizat din cauza imposibilităţii păstrării imobilităţii în timpul îndelungat al expunerii, totuşi a abordat şi compoziţiile cu personaje precum „Vânzătorii de fructe” unde câţiva servitori au fost aranjaţi în poziţii elocvente pentru activitatea lor. Aceasta a fost lucrată în colaborare cu învăţăcelul său, reverendul Calvert Richard Jones. Regizarea scenei dura mult şi trebuia să se apeleze la tot felul de subterfugii pentru a evita mişcarea inerentă a membrelor şi capetelor modelelor în intervalul celor câteva interminabile secunde sau chiar minute cât obiectivul era deschis. Astfel, este lesne de înţeles de ce erau preferate peisajele din parcul de pe domeniul său. Într-o cadră a fost imortalizată „Vechea sacristie” de la Lacock Abbey, cu zidurile invadate de iederă şi, sub o arcadă, aşezat comod pe o laviţă de piatră, cu redingota sa neagră şi ţilindrul înalt pe cap, apare reverendul Jones, prietenul şi discipolul proprietarului, devenind el însuşi talentat fotograf. O imagine iconică pentru creaţia lui Talbot este „Coloana lui Nelson în construcţie, Trafalgar Square”, în care calităţile plastice se împletesc cu acelea documentare: spaţiul din jurul şantierului este înconjurat cu nişte panouri pe care au fost lipite afişe ce făceau reclamă la diverse spectacole de teatru şi circ ce au putut da indicii preţioase în privinţa datei când a fost luată fotografia, în prima săptămână a lunii aprilie 1844. O schelă se ridica în jurul postamentul coloanei ce ieşea din cadru şi părea violent retezată de marginea de sus a fotografiei. Turnul elegant al bisericii St. Martin-in-the-Fields aflat în plan secund creează, prin pâclă, un judicios rapel la verticalitatea fusului canelat ce reprezintă principalul motiv al imaginii.     

De multe ori, din cauza condiţiilor atmosferice neprielnice, rezultatul era foarte palid, conturele insesizabile şi contrastele aproape inexistente. În corespondenţa sa – publicată de ilustrul profesor Larry J. Schaaf – Talbot preciza când a avut o zi însorită ce i-a permis să ia poze bune şi când a trebuit să-şi întrerupă activitatea pentru mai mult timp din cauza averselor. În vara lui 1843 a făcut o călătorie în Franţa pentru a strânge material în vederea publicării Creionului Naturii, opera sa capitală prin care intenţiona să-şi promoveze tehnica. Dar a avut neşansa ca vremea să fie foarte nefavorabilă: la Chambord a fost furtună şi cadrele luate acolo au ieşit întunecate, fapt ce a făcut-o pe energica sa mamă să-l critice aspru că nu a aşteptat mai multe zile până să se oprească intemperiile, aşa cum ar fi făcut un artist, dar el era, în opinia ei, doar un amator.

William Henry Fox Talbot, The great elm at Lacock Abbey, 1843-45, © Wilson Centre for Photography

Realitatea este că primii practicanţi ai fotografiei au fost amatori cu diverse profesii (pictori, avocaţi, clerici, ingineri, oameni de ştiinţă – chimişti, fizicieni, matematicieni, biologi, geologi şi arheologi) care luau imagini doar pentru propria plăcere. În unele cazuri, dintre ei s-au desprins unii care şi-au abandonat cariera iniţială şi s-au dedicat integral fotografiei, pe care au practicat-o mai apoi ca profesionişti de prestigiu, precum Gustave Le Gray, Henri Le Secq, Roger Fenton, Edouard Baldus, Maxime Du Camp, Nadar, James Robertson, David Octavius Hill, Félix Teynard, Charles Marville etc.

Portretele erau greu de obţinut pe clişeele de hârtie care nu aveau claritatea perfectă a dagherotipului, aşa că portretiştii profesionişti nu erau interesaţi de această tehnică. În schimb, a fost apreciată pentru calităţile ei picturale şi a fost adoptată pentru luarea peisajelor şi adesea era folosită ca memento de călătorie. Mulţi gentlemeni luau cu ei aparatul când porneau în obligatoriul Grand Tour european, iar unii ajungeau chiar mai departe, în Orient, până în Indii.          

Într-o anumită măsură, calotipia a fost, până la un punct, o preocupare „de familie”

pentru că doi apropiaţi ai lui Talbot au fost unii dintre primii fotografi ce i-au întrebuinţat metoda. Unul dintre ei a fost John Dillwyn Llewelyn, cumnatul lui Talbot, căsătorit cu vara acestuia, Emma Thomasina Talbot. Iniţial acesta folosise dagherotipul, care-i oferea precizie şi claritate dar, din 1843, a adoptat calotipul.  Botanist pasionat, a fost atras în special de natură, astfel că motivele sale preferate au fost peisajele, arborii uriaşi, stâncile din Cornwall, dar şi scene de gen (familia adunată la masă sau făcându-şi siesta în parc ori conversând). Celălalt, Nevil Story Maskelyne era ginerele lui Llewelyn. Studiase matematicile, chimia şi dreptul şi a predat chimia experimentală şi mineralogia la Oxford până ce, în 1857, a devenit custodele secţiei de minerale de la British Museum. L-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Talbot în 1850, anul căsătoriei sale cu Thereza Mary Dillwyn. Subiectele sale favorite au fost marinele, porturile şi satele pescăreşti din Ţara Galilor. A abordat însă, şi portretul – în special chipurile colegilor de catedră – şi scenele de gen cu membri ai familiei. Reverendul Calvert Richard Jones, prieten al lui Talbot şi al lui Llewelyn, a întreprins o excursie în Italia şi în Malta, în 1845-1846, făcând fotografii cu porturi, corăbii şi monumente de arhitectură antică, precum Colisseumul, pe care intenţiona să le publice într-un album multiplicat în stabilimentul lui Talbot de la Reading. Dar colaborarea lor nu a reuşit şi atunci a comercializat, pe cont propriu, fotografii colorate de mână din suita făcută în timpul voiajului.

Dar realizările cele mai spectaculoase în domeniul calotipiei apar în Scoţia, la Edinburgh, şi sunt rezultatul colaborării dintre un plastician, pictorul David Octavius Hill, şi un fotograf profesionist, Robert Adamson. În 1843, tânărul Adamson deschisese un studio pentru portrete. După ce Biserica Liberă a Scoţiei se rupsese de cea anglicană, în urma unei mari adunări a reprezentanţilor celei dintâi, pictorului David Octavius Hill îi este comandată o amplă compoziţie în care să fie imortalizat acest eveniment. Era vorba de câteva sute de portrete pe care trebuia să le includă în acea pânză de mari dimensiuni. Artistul fusese prezent la acea adunare ecleziastică şi, entuziasmat, făcuse mai multe schiţe cu chipurile unora dintre participanţi dar, numărul acestora fiind atât de mare şi desenarea după natură necesitând un volum de muncă uriaş şi timp îndelungat pentru a aduna toate portretele necesare, a apelat la serviciile lui Adamson pentru a le surprinde trăsăturile prin intermediul fotografiei, mijloc mult mai uşor, mai rapid şi mai sigur decât creionarea lor pe viu. Au executat împreună portrete foarte inspirate, fie singulare, fie de grup, excelent compuse şi foarte expresive. Imaginile erau semnate de amândoi: „Executed by R. Adamson under the artistic direction of D.O. Hill”. Hill avea un simţ deosebit al aranjării modelelor în poză şi, în mod special, al grupurilor. Toate pozele erau luate în exterior iar modelul stătea nemişcat timp de 1-2 minute în plin soare. Pornind de la aceste imagini, Hill a inclus fiecare chip în marea compoziţie în ulei cu dimensiunile 147 x 353 cm, intitulată Semnarea actului de demisie, la care a lucrat aproape tot restul vieţii, terminând-o în 1866.

Cei doi nu s-au limitat doar la portretele clericilor, ci şi-au extins interesul spre chipurile oamenilor simpli, pescari, zidari, ţărani, cimpoieri şi nobili de ţară în costume tradiţionale. Au făcut multe excursii în mediul rural, unde îşi găseau modelele. În 1844 periodicele anunţau pregătirea câtorva albume cu fotografii datorate celor doi: The Fishermen and Women of the Firth of Forth (Pescari şi femei din Firth of Forth), Highland Character and Costume (Tipuri şi costume din Highland),  The Architecture of Edinburgh and of Glasgow (Arhitectura din Edinburgh şi din Glasgow), Old Castles and Abbeys in Scotland (Vechi castele şi mănăstiri din Scoţia), Portraits of Distinguished Scotchmen (Portrete ale scoţienilor distinşi).

Talbot and Calvert Jones, The fruit sellers, 1843 © Wilson Centre for Photography

În satul pescăresc Newhaven din Firth of Forth au luat 130 de imagini pline de naturaleţe, fără a încerca să impună o poză anume pescarilor şi soţiilor acestora, ci lăsându-le libertatea să adopte atitudini normale, lipsite de emfază. Mai multe compoziţii cu femei din acel sat adunate la clacă, împletind coşuri ori cosând, au figurat în expoziţie.

Pozitivul copiat pe hârtie cu sare a fost utilizat şi după apariţia clişeului de sticlă acoperit cu colodiu umed. Roger Fenton a fost în Crimeea, în 1855, şi a documentat evoluţia trupelor aliate franco-anglo-otomane care luptau cu armatele ţarului Nicolae I la Sevastopol, înscriindu-şi numele ca pionier al reportajului de front, alături de Carol Pop de Szathmari. În expoziţie au putut fi văzute portretele feldmareşalului Lord Raglan, ale câtorva ofiţeri inferiori britanici, ale unor războinici croaţi şi al unei frumoase cantiniere franceze, alături de imagini plonjante luate asupra Golfului Balaclava, baza de aprovizionare a aliaţilor. Alt reporter, în timpul aceluiaşi conflict menit a rezolva Chestiunea Orientală, a fost James Robertson, gravorul şef al Monetăriei Imperiale de la Constantinopol. Pe lângă cadrele cu fortificaţii, el a făcut lungi călătorii în Egipt şi Grecia, imortalizând piramidele şi alte monumente ale antichităţii. Arheologul franco-american John B. Greene a făcut o excursie pe Nil în 1853, luând imagini cu malurile fluviului, cu sculpturile şi edificiile impozante ce datau din vremea faraonilor. A executat 200 de negative pe hârtie. Alte cadre cu antichităţi egiptene provin din suita executată de Maxime Du Camp pentru albumul Egypte, Nubie, Palestine et Syrie: dessins photographiques recueillis pendant les années 1849, 1850 et 1852, multiplicat în imprimeria din Lille a lui Louis-Désiré Blanquart-Évrard. Du Camp pornise în luna noiembrie 1849, împreună cu scriitorul Gustave Flaubert, într-o misiune arheologică sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii Publice al Franţei, urmând traseul lui Champollion şi fotografiind toate monumentele de la Luxor la Abu Simbel. Au fost executate 200 de negative pe hârtie din care, pentru album, au fost selectate 125 de imagini, însoţite de scurte texte explicative. Auguste Salzmann a făcut, de asemenea, călătorii în Insula Rhodos şi la Ierusalim, de unde a revenit cu o bogată colecţie de clişee pe hârtie, valorificate prin publicarea în albumul Jérusalem: époques judaïque, romaine, chrétienne, arabe în stabilimentul lui Blanquart-Évrard.

Este ştiut că fiii lui Victor Hugo, Charles şi François-Victor, erau atraşi de fotografie şi au executat mai multe portrete ale părintelui lor când se afla autoexhilat în Insula Guernsey. Unul dintre acestea s-a aflat pe simeză. La fel, un nud plin de sculpturalitate executat de Nadar. Gustave Le Gray a fost unul dintre cei mai talentaţi şi generoşi fotografi ai timpului. La el au deprins tainele meşteşugului mulţi dintre cei care aveau să-şi găsească mai târziu celebritatea în domeniu. Un foarte frumos studiu după model în picioare este semnat de Louis Crette, insitulat „O lecţie a lui Gustave Le Gray în atelierul său”.

Spre a însoţi evenimentul a fost publicat un catalog bine ilustrat de a cărui editare s-au ocupat Marta Braun şi Hope Kingsley. În locul unor studii de mare anvergură, cum se practică de obicei în asemenea publicaţii, a fost preferată inserarea dezbaterilor de la două mese rotunde, unde au fost invitaţi specialişti de prestigiu din domeniul istoriei fotografiei, spre a analiza aportul lui Talbot şi al colegilor săi de generaţie la dezvoltarea tehnicii şi artei ce o practicau. Pe lângă acestea, catalogul este completat de nişte foarte utile anexe: un capitol de biografii ale fotografilor reprezentaţi în expoziţie, un glosar de termeni tehnici, un indice de nume şi o bibliografie organizată, însă, în mod atipic, în ordine cronologică şi nu alfabetică, aşa cum îndeobşte se procedează. 

Expoziţia Salt & Silver. Early Photography 1840-1860 a reprezentat un însemnat eveniment pentru toţi iubitorii fotografiei ce, prin intermediul ei, au putut să admire piese de mare valoare din epoca de început a artei camerei obscure, arar prezentate marelui public şi cunoscute cu precădere de un număr restrâns de specialişti.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: