Elisabeta - principesa, regina si... Carmen Sylva - nu a fost ceea ce s-ar putea numi o frumusete. Dar avea gratie. "Toti suntem fermecati de ea", scria Elena, sotia marelui duce Mihail, fratele tarului Nicolae I, in 1863, cu sase ani inainte ca Elisabeta sa se marite. "Privirea ei deschisa si senina reuseste sa incalzeasca pana si inimile cele mai uscate, iar noi ne-am regasit tineretea alaturi de ea".
"Semeni cu un boboc de trandafir", ii spune imparateasa Eugenia la Paris, in 1867. Insa barbatii nu se prea dadeau in vant dupa ea. Aerul ei "intelectual" ii descuraja pe pretendenti. Si la 26 de ani era inca nemaritata, asa ca, in 1869, i s-a pregatit la Koln o intrevedere cu principele domnitor al Romaniei, Carol I, in cautare de nevasta pe la curtile europene. N-a fost un "coup de foudre", ci mai curand o reciproca asteptare.
Cand a ajuns in Bucuresti, a stat un timp mai mult retrasa, multumindu-se cu vizitele principelui Carol, un amant deloc patimas, "cu ochii pe cronometrul aflat pe noptiera", cum il descrie Paul Morand. La 8 septembrie 1870, a adus pe lume o fetita, Maria, fizic o copie a mamei sale. Mama isi aducea aminte peste timp crampeie de conversatie, carora le dadea o haina poetica: "Ce roz sunt obrajii tai, mamii! Oare i-a sarutat soarele?". Sau: "Mama, cerul soreste!". Sau, privind bustul de gips al tatalui: "Vezi, mama, cum iarna s-a asternut pe tata!"...
Cum se intampla adesea, Domnul luandu-i repede la sine pe cei mai buni dintre noi, fetita a murit la patru ani, de scarlatina. Un intreg capitol s-a incheiat in viata Elisabetei. Acela de mama. Un alt copil n-a mai adus pe lume, in ciuda incercarilor. Ii marturisea intr-o scrisoare din 1904 lui George Bengescu, biograful ei: "Cand ma gandesc ca de saptesprezece sau optsprezece ori am pierdut sarcinile, de multe ori nu mai indrazneam sa vorbesc despre asta, stiind deja ca - desi erau mereu semne si mi-era rau, un rau de care, spre deosebire de alte femei, n-aveam dreptul sa ma plang, el fiind semnul sigur ca pot spera - la mine iar nu va fi nimic!". Si nu era. Intre altele, Elisabeta n-a prea consultat ginecologii. Si atunci, neputand sa fie Doamna care sa dea tarii mostenitori pentru Tron, cum ii cerea omul politic P.P. Carp, totdeauna ironic si cu cine trebuia, si cu cine nu, a devenit Carmen Sylva.
Indemnul de a scrie i l-a dat V. Alecsandri, care, la moartea fetitei, ii trimisese poezia "Glas venit de dincolo de stele". "Desi trecusem deja de treizeci de ani, n-aveam nici cea mai mica notiune clara despre arta poetica. Cel mai bine am invatat-o traducand".
A tradus mai intai, sustinuta de Alecsandri, antologia de versuri din lirica romaneasca Rumanische Dichtungen. Apoi a debutat, in 1878, ca poeta, in doua periodice germane, indemnata de romancierul Paul Lindau. Anul urmator, si-a publicat primul volum, de peste 200 de pagini. Pseudonimul ii fusese sugerat de Carol, care voia delimitarea poetei de regina, iar numele de Carmen Sylva fusese ales de Elisabeta si de Zoe Bengescu, doamna ei de onoare. Scrierile au inceput apoi sa curga. "Cand imi vine o idee, indiferent ca vreau sau nu, trebuie sa mi-o exprim si s-o strecor in versurile mele; doar cu acest pret imi regasesc linistea".
In 1882, a publicat sase volume - poezie, povesti, traduceri si aforisme. Ultimul tom, Les Pensées d'une Reine, scris direct in franceza si aparut la Calman-Lévy din Paris, i-a adus consacrarea in randul literatilor francezi. Tot acum a publicat o culegere de versuri, Meine Ruh, inchinata Rinului natal, apoi Legenda Muntelui Furnica...
Este insemnata valoarea acestor scrieri? Nu, in general. In particular, unele dintre poezii, fragmente de proza si memorialistica, diverse cugetari raman si peste ani. Elisabeta a fost cea mai productiva regina din Europa in campul literar din epoca sa. Dar talentul ei era unul comun si nu se manifesta doar in scris. Regina broda, tricota, picta si mai ales canta. A incurajat artistii cu generozitate, G. Enescu sau N. Grigorescu datorandu-i enorm. Avea gust artistic. O excelenta cultura. "O convorbire cu ea era o adevarata placere intelectuala", isi aminteste I.G. Duca.
In politica tarii nu s-a amestecat decat atata cat i-a ingaduit Carol. Iar el nu si-a atras sotia in luarea deciziilor politice. O singura data si-a depasit regina acest statut mai curand decorativ - si n-a fost bine deloc: atunci cand l-a sfatuit pe principele mostenitor Ferdinand sa se casatoreasca cu Elena Vacarescu, incurajand ambitiile matrimoniale ale acesteia. "Mama a ranitilor", cum a fost numita pentru grija ei fata de cei in suferinta, protectoare a artei si culturii, scriitoare si o foarte agreabila prezenta sociala, Elisabeta a fost prima noastra regina. Si prima care a creat un model. Din pacate, neurmat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
