• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.5448
  • Leu / USD4.3202
Ziarul de Duminică

Cartea de poezie

Cartea de poezie
21 mai 2009 57

Candva Leonid Andreev afirma ca doreste sa reformeze drama plasand in ea un sistem de bombe (Cat de periculoasa ar fi astazi aceasta gluma estetica!). Poeticile explozive ale ultimelor generatii literare dez-limiteaza/ descompun/ disemineaza orice dogma.

Conceptul de "canon literar" si-a pierdut, azi, genul proxim. Singurul "canon", o antiretorica a tot ceea ce compunea in mod recunoscut un gen literar, ar fi goana dupa senzatii tari si insolit a formelor literare/ structurilor imaginarului. In acest "context" (poietic), ca orice rebel care se respecta, Claudiu Komartin declara:
"limbajul mi se pare insuportabil./ ca un iaz secat in mijlocul padurii.// as vrea sa fiu un analfabet/ un salbatic ce isi mangaie pantecul/ fredonand cantece sincopate printre copacii impietriti" (refugiu).
Claudiu Komartin povesteste pe blogul dedicat acestei carti despre madlena lui, pasiunea de ceasornicar (si nu pentru ca il bantuia vreo metafora a temporalitatii, facil-filosofanta), ba dimpotriva, doar curiozitate tehnica, pentru mecanisme.
Dar pentru ca "mecanismele" iesite din mana/mintea poetilor sunt suprarealiste/ halucinante/ derizorii (fara valoare materiala, de marfa, adica), el nascoceste un "mecanism" ce ar putea aduce cu un porsche.
Pentru ca nu poti evada din cenusiul orasului decat intr-o masina fabuloasa! Si asta are legatura cu "obsesia" spatiilor deschise, experimentale, neconventionale:
"un zid de fier/ prin care nu ar putea trece/ decat dorinta" (pavilionul spaniol) ; "sunt plictisit/ pe retina-mi ard zilnic imagini cat pentru o viata de om" (sub carnea); "nu mai visez decat o lunga calatorie printre dealuri" (elegie); "sunt dintre cei pe care lumea ii arunca in joc/ pana scoate untul din ei/ insingurati intre falcile unui mecanism/ setat pentru autodistrugere/ noi nu avem nume noi nu avem viitor/ nu imi mai e frica nu imi mai e frica/ asta am devenit" (asta am devenit); "acolo, in spatele draperiilor grele, ma incurajez/ cu privirea chircita intr-un colt/ si nici o briza nu imi racoreste fruntea/ si nici un pumn nu se mai inclesteaza de la o vreme/ la marginea acestui indepartat tarm.// simt cum ma cuprinde speranta. cum se deschide/ si-mi explodeaza in inima/ precum o floare ce scuipa tot timpul otrava./ ca sa ma linistesc, imi strecor mana sub tencuiala// si fara sa stau pe ganduri ciupesc o pata de igrasie/ cum as ciupi coapsa unei chelnarite tinere si vioaie.// si soarele asta ridicol si las/ si soarele asta naruit sub podele ca un copil lepadat" (sfantunecatu).
Astfel, confesiunile nihilistului se produc textual intr-un orizont de asteptare deschis, cu verva, fara miza teoretica si luand peste picior, prin indiferenta totala, canonul. Sunt taioase! Sunt adevarate! Nici o "moda" poetica afisata, nici o aluzie "cool" intertextuala, nici un cliseu textualist in structura. Personajul (textual) e puternic si nu imbraca nici o haina de imprumut. Poemul lui curge simplu (o "simplitate" lucrata); exact, ca o incizie. E crud ca un romancier verist uneori (poemele cu tatuca)!
Autoreferentiala, tensionata, sincopata, densa si imprevizibila, intreaga carte este o APARITIE. Eleganta si de forta! Ca un "mecanism" ce functioneaza impecabil. Ca un ceas elvetian (madlena poetului) sau ca un porsche cu care sa poti evada "dintr-un anotimp in Berceni".

PS: Nu ma pot abtine sa citez si as cita intreaga carte. Care trebuie receptata direct:
Din confesiunile unei fracturiste: "daca ai vrea sa ma distrugi/ ai alege dinadins aceasta atingere/ rasuflarea fierbinte pe pielea rece/ mainile tale mangaindu-mi trupul/ ca pe un zid negru din care curge mortar// numai o isterie colectiva ne mai tine impreuna,/ trunchi langa trunchi, arterele atarnand inutile/ in rigola corpului doborat si inert/ si daca ar fi numai narcoza/ noptii bolnave a baraganului, tangajul sexual/ deasupra blocurilor mari si murdare" ;
Sa nu scriu (jurnal): "rar, tot mai rar imi iese in cale cate o carciuma proletara, cu/ mese vechi acoperite cu musamale murdare, peste care lampile/ isi revarsa lumina cirotica si unde, la ziua, alcoolicii rusinosi/ canta si rad, iar mai apoi cad de pe scaune ca popicele, dintr-un/ singur bland bobarnac al lui Dumnezeu/ sa nu scriu despre bautura, acum cand toata lumea o face, atat/ de usor, de locvace… sa nu scriu despre asteptare si agitatie/ despre manie si incantare; despre noptile tulburi cu punti subtiri/ peste care treci doar cu ochii inchisi, despre uimiri si intrezariri,/ sa nu repet ca tot ce conteaza e poezia venita din compasiune,/ si nu poezia-uzura, facuta din creier, din incheietura";
Soarele a ascuns: "O limpezime neobisnuita, o lumina incarcata cu obiectele fragile/ ale atingerii:/ globul se micsoreaza si se mareste, in ritm cu sunetele care umplu/ canile, linguritele, iti intra sub haine ca un lichid obscur,/ ca o lumina halucinanta.// Soarele a ascuns ceva in parul tau/ soarele a ascuns ceva in parul tau/ soarele a ascuns ceva in parul tau".

Claudiu Komartin, Un anotimp in Berceni, Editura Cartier, 2009

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1451
Ieri: 4.7627
Azi: 4.3202
Diferență: 1,1306
Ieri: 4.3164
Azi: 5.5448
Diferență: 0,3075
Ieri: 5.5297
Azi: 4.3410
Diferență: 0,9488
Ieri: 4.3386