"silogismele imi sunt deja inghetate/ spasit inteleptit ma-ntorc la tine:/ esti insasi salvarea rasarind la orizontul existentei mele (…) (e frig doamna fara coapsele tale); "ce-ti lipseste in definitiv? Esti eu sunt tu/ sunt tu esti eu/ nu-ti este suficient faptul/ ca nu mai existi existand/ ca existi nemaiexistand?".
Daca aceste versuri s-ar continua in aceeasi maniera filosofanta, monotona, a truismelor, am avea aici o mostra rara de comedie de limbaj (poetic). Surprinzator, tonul se schimba rapid, se adecveaza unei crize reale, iar declaratiile orgolioase si patetice se atenueaza intr-un soi de resemnare virila, postfactum: "nu el nu avea cu ce te umple cu altceva/ decat cu petale./ altfel cum as putea eu terestrul insignifiantul penibilul meschinul/ strange dupa tine matura face curatenie/ si arunca la cos ceea ce ramane din tine/ de fiecare data/ dupa ce facem dragoste?" (nu el nu avea cum te umple pe tine).
Sigur, franchetea textului ar incanta, la lectura, orice femeie, cu atat mai mult cu cat el (textul) se declanseaza – creativ – prin luare in posesie: "cu cat mai proasta esti tu/ cu atat mai vrednica esti/ de adorat./ mai vrednica de adorat esti/ caci proasta fiind/ neluandu-te pe tine in posesie prin constiinta/ ii permiti astfel celui-prin-care-toate-exista/ sa se exercite in tine nestingherit" (cu cat mai proasta esti tu); sau: "sexul tau nu se afla intre coapsele tale/ se afla in creierul meu/ (…)/ daca humei mele nu i-ar fi uneori pofta de huma ta/ tu ai sta in univers inutila tie insati/ ai sta ca un sac plin de oase/ in vreme ce viermii niciunul nu ti-ar mai inalta/ imnuri de slava/ sunt pygmalionul tau in definitiv/ sunt demiurgul tau intr-o anume perspectiva/ fac dragoste cu mine insumi ca sa-l citez pe cartarescu" (sexul tau in care incepe si se termina universul).
Mizantrop, cu vanitati de "filosof incruntat" (cf. lui Alex Stefanescu, Romanialiterara, iunie, 2006), intre lectii de anatomie exhibitive cu pasiunea derularii amanuntului si jocuri cu inocente perverse ("livida ma implori din ochi sa te ating", acel stadiu al existentei mele), la limita consumului fizic si nervos si scriptural si de orice fel, dupa atatea peroratii despre posesie, Aurel Udeanu exclama:
"voi icni voi geme voi mugi voi latra/ voi grohai voi transpira voi naclai voi fi cleios/ voi mirosi voi fi acru voi fi violet voi fi romb/ la sfarsit de tot pitecantropul din mine/ va depune pios in tine o orhidee/ iertarea doar o aroganta/ travestita" (eu amcamera garnisita cu carti).
O poezie a consumului si a limitei exista, cand trufia declarativa inteleasa gresit ca nihilism a obosit sa se …perpetueze, la capatul unei experiente (textuale), e drept, epuizante: "vino deci morfina mea indispensabila patetica/ ospiciul meu de lux l.s.d.-ul meu hieratic (…)/ numai cand ninge/ exist in sfarsit si eu/ cand ninge interminabil fabulos/ concupiscent impudic obscen/ pervers amoral iconoclast/ peste mine cu sentimente aseptice ninge/ ninge apocaliptic" (ninge).
Uneori, cand doar consemneaza, in absenta tentatiilor diletante ale filosofarii, cu platitudini obositoare ("dandu-mi-te dezvaluindu-mi-te/ de fapt tu mi te refuzi mi te ascunzi (Heidegger)"; "inainte de a pasi intre coapsele ei/ in taramul fagaduintei inefabil mirific/ existent doar in intelectul meu"; "in fiecare clipa fiecare dintre noi/ suntem fara sa stim dumnezeu/ cum se poate dumnezeul care suntem/ lasa excedat de ceea/ ce nu poate sa-l exceada…" etc. etc. – prolix), improvizatia imaginii devine interesanta prin asocieri parodice si voluptati alegorice (un motel sexul tau iubito, azi suntnapoleon bonaparte, o namila de soare in lant te urma).
In absenta "deliciilor" delirante ale dominatiei masculine… metafizice, sic! ("eu nu-ti consum savarina ce-ti troneaza intre coapse/(…) martor mi-e blaga"; "pepenii tai pentru care Kant nu exista" si alte asemenea, amuzante), autorul comite poezie:
"pe bulevardul oaselor mele moartea/ trecea unduindu-si soldurile intre degete invartea o roza/ te-am cules in acea noapte de la capatul lui 33/ te-am adus in camera mea mizerabila/ ti-am facut o cafea proasta/ te-am pus sa-ti dai jos de pe tine tot/ si sa te intinzi in patul meu de campanie/ (…) am ingenuncheat inaintea ta am deschis/ cartea, tot ce se face sub soare este desertaciune/ si goana dupa vant".
*) Aurel Udeanu, femeia din creierul fiecaruia, Editura Brumar, Timisoara, 2008
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
