Ziarul de Duminică

Cartea ne face mai buni/ de Ziarul de duminică

Cartea ne face mai buni/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

02.06.2016, 23:48 58

Alberto Manguel

Un cititor în pădurea din oglindă

Editura Nemira

 

Traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu. Cartea este un tur de forţă fascinant prin labirintul fermecător al artei de a citi şi de a scrie, plin de personaje reale sau ficţionale îndrăgite. „Un cititor în pădurea din oglindă” explorează arta lecturii şi a literaturii în câteva dintre ipostazele ei fascinante. Sub semnul lui Borges şi al bibliotecilor infinite, autorul ne duce spre locuri şi timpuri minunate şi spre secrete bine păzite, unde ne întâlnim cu personaje şi personalităţi: Lewis Carroll şi Che Guevara, Alice în Ţara Minunilor şi Pinocchio...

Venim pe lume hotărâţi să găsim o poveste oriunde – pe cer, pe feţele oamenilor, în obiectele din jurul nostru. Ne citim propria viaţă, precum şi vieţilor celorlalţi, ne citim lumea ca pe o carte. Iată convingerea lui Alberto Manguel, un Casanova al lecturii, cum l-a numit George Steiner.

„Eseurile de o asemenea calitate merită citite sau recitite oriunde le întâlnim.” – The New York Review of Books

„Afinităţile şi lecturile lui Manguel reprezintă o gamă infinită şi barocă, un concerto grosso.”  – The Guardian

 

Alberto Manguel s-a născut în anul 1948 la Buenos Aires, dar a crescut la Tel Aviv, unde tatăl său a fost primul ambasador argentinian în Israel. La şapte ani, când familia lui s-a întors în Argentina, a învăţat spaniola, până atunci vorbind doar în engleză şi germană cu guvernanta. La şaisprezece ani, în timp ce lucra la Librăria Pygmalion din Buenos Aires, l-a cunoscut pe Jorge Luis Borges, deja orb la vremea aceea, care l-a rugat să vină la el acasă şi să îi citească. Manguel i-a citit vreme de patru ani, până în 1968, relaţia stabilită astfel între cel doi influenţând decisiv destinul tânărului. Din 1970, Manguel a trăit în Franţa, Anglia, Italia, Tahiti, a citit enorm, a scris articole şi eseuri, a tradus şi a editat cărţi, a ţinut conferinţe la diferite instituţii educaţionale. În 1980 a elaborat împreună cu Gianni Guadalupi „The Dictionary of Imaginary Places”, fascinant catalog al locurilor imaginare din literatura lumii. În 1983 a coordonat impresionanta antologie „Black Water. The Book of Fantastic Literture”.  De-a lungul anilor a scris romane, a realizat antologii de proză şi nu numai, a publicat volume de eseuri, cele mai recente fiind „The Traveler, the Tower, and the Worm: the Reader as Metaphor” (2013) şi „Curiosity” (2015).  „Istoria lecturii” (1996) şi „Biblioteca nopţii” (2006), ambele publicate la Editura Nemira în 2011, rămân printre cele mai importante cărţi ale sale.

 

Spre exemplificare, reproducem prefaţa cărţii:

 

Subiectul acestei cărţi, ca de altfel subiectul aproape tuturor celorlalte cărţi ale mele, este cititul, cea mai specific umană dintre toate activităţile creatoare. Cred că suntem, în miezul fiinţei noastre, animale cititoare şi că arta lecturii, în accepţiunea ei cea mai largă, ne defineşte ca specie. Venim pe lume având ca scop să găsim narativul în tot ce ne-nconjoară: în peisaj, pe cer, pe chipurile celorlalţi şi, bineînţeles, în imaginile şi în cuvintele pe care specia noastră le creează. Ne citim propriile vieţi şi pe ale celorlalţi, citim societăţile în care trăim şi pe cele ce se află dincolo de graniţele noastre, citim imagini şi nclădiri, citim ceea ce se găseşte între copertele unei cărţi.

Această ultimă materie este esenţială. Pentru mine, cuvintele aflate pe o pagină oferă coerenţă lumii. Când locuitorii din Macondo au fost afectaţi de o boală asemănătoare amneziei, boală ce i-a lovit într-o bună zi din timpul veacului lor de singurătate, au realizat că tot ceea ce ştiau ei despre lume dispare foarte rapid şi că se poate întâmpla să uite ce este o vacă, ce este un copac, ce este o casă. Antidotul, aşa cum au descoperit, stătea în cuvinte. Pentru a-ş i reaminti ce înseamnă lumea, au scris etichete pe care le-au ataşat de animale şi de obiecte: „Acesta este un copac”, „Aceasta este o casă”, „Aceasta este o vacă, animal care ne dă lapte pe care, dacă-l punem în cafea, obţinem café con leche”. Cuvintele ne spun ceea ce noi, ca societate, credem că ar fi lumea.

„Credem că ar fi”: aici se află provocarea. Cuplând cuvintele cu experienţa, iar experienţa cu cuvintele, noi, cititorii, trecem prin experienţe care fie ne amintesc de unele reale, fie ne pregătesc pentru unele viitoare, fie ne vorbesc despre experienţe care nu vor fi niciodată ale noastre, aşa cum ştim prea bine, cu unica excepţie a trăirii lor pe pagina arzândă. În concordanţă, ceea ce credem noi că este o carte îşi modifică profilul cu fiecare lectură. De-alungul anilor, experienţa, gusturile, prejudecăţile mele s-au schimbat: pe măsură ce zilele se scurg, memoria mea nu pridideşte să rearanjeze în rafturi, să catalogheze, să renunţe la volumele din biblioteca personală; cuvintele mele şi lumea mea – cu excepţia a câtorva pietre de hotar – nu se suprapun niciodată. Celebra vorbă despre timp a lui Heraclit se aplică la fel de bine cititului meu: „Nu te scalzi niciodată de două ori la rând în aceeaşi carte.”

Ceea ce rămâne invariabil este plăcerea de a citi, de a ţine o carte în mâini şi de a avea pe neaşteptate acea senzaţie deosebită de uimire, de recunoaştere, acel fior sau acea căldură pe care câteodată o anumită înşiruire de cuvinte le stârneşte în noi. A scrie despre cărţi, a le traduce, a alcătui antologii sunt activităţi ce mi-au slujit drept justificare pentru această plăcere vinovată (de parcă plăcerea are vreodată nevoie de justificare!) şi câteodată chiar mi-au permis să-mi câştig existenţa. „E o lume bună şi mi-aş dori să aflu cum aş putea câştiga 200 de lire pe an în ea”, îi scria poetul Edward Thomas prietenuluisău Gordon Bottomley. Cronica literară, traducerea şi editarea de carte mi-au permis câteodată să câştig aceste 200 de lire.

Henry James a născocit sintagma „desenul din covor” pentru a desemna o temă recurentă ce străbate opera unui scriitor asemenea unei semnături secrete. În multe dintre textelepe care le-am scris (cronici, amintiri sau studii introductive), cred că pot distinge acea figură evanescentă: are de-a face cu felul în care arta pe care o iubesc atât de mult, meşteşugul cititului, se leagă de locul în care o practic, de „lumea bună“ a lui Thomas. Cred într-o etică a lecturii, într-o responsabilitate faţă de felul în care citim, într-un angajament în acelaşi timp politic şi intim faţă de actul de a da paginile şi de a urmări rândurile. Şi cred că, din când în când, dincolo de intenţiile autorului şi de speranţele cititorului, o carte ne poate face mai buni şi mai înţelepţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO