Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (LI). Interiorul: Călători străini, scriitori/ de dr. Alexandru Popescu

Interior de locuinţă boierească într-o pictură de Nicolae Grant

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

28.07.2016, 23:46 169

Centrul vital

…al anatomiei casei îl constituie desigur interiorul său, diferitele categorii ale sale, de la cele destinate locuirii la cele cu alte funcţii gospodăreşti, de la bucătărie, diferite categorii destinate păstrării de obiecte, alimente.

Indiferent de structura casei, care desigur a evoluat în decursul vremii, ca şi de categoriile sociale, profesionale, cărora le aparţin proprietarii,  modalităţile în care este amenajat interiorul corespund unor criterii de confort, dar şi de reprezentativitate, în ceea ce priveşte statutul celora cărora le aparţine, ca şi de natură estetică, chiar artistică,  devenind astfel o „marcă” a locuinţei.

În ceea ce priveşte interioarele caselor Bucureştilor, în decursul istoriei ele au fost supuse la diferite influenţe, din care nu putem să le excludem de cele tradiţionale, şi s-au încadrat unor curente afirmate pe plan european.

 

Călătorii străini: „Recunosc că n-am fost puţin mirat”

…care au avut ocazia să ia cunoştinţă de interioarele locuinţelor bucureştene, începând din secolele XVII-XVIII, consemnează originalitatea lor chiar în raport cu cele existente în alte oraşe europene, remarcând în dese rânduri originalitatea lor.

Astfel, călătorul arab Paul de Alep arată că, în ceea ce priveşte mobilierul:  „În odăi sunt mese de mijloc”; pe lângă ele sunt „jeţuri scrise, adică sculptate şi vopsite”, „poleite, zugrăvite”. Paturile, lipite de perete,  „încheiate cu scânduri de brad”,  aşternute cu „pernişoare scrise”, peste ele  „tot covoare”. În general, Paul de Alep consideră că unele dintre aceste case boiereşti erau „mai bune” decât cele ale clasei similare din Anatolia.

Mai critică este opinia elveţianului Frantz Joseph Sulzer, care a fost în Bucureşti pe la 1780,  profesor la curtea lui Alexandru Ipsilante:  „Dar vreau să spun că şi în casele boierilor cei mai bogaţi, întreg mobilierul se compune din sofa sau patul de odihnă, care este atât de înaltă şi de largă încât ia jumătatea odăii şi la care nu poţi ajunge decât suind două trepte, ca la altar, dintr-o masă proastă acoperită cu o pânză ordinară şi care stă într-un colţ, dintr-o sobă informă, făcută din cărămizi tencuite cu var şi, poate, dintr-o icoană mică, care reprezintă pe Sfânta Fecioară sau pe Sfântul Nicolae, la care adăugăm o bancă de lemn care înconjoară odaia, de-a lungul zidurilor goale, şi care este acoperită de o stofă comună, fără perine. În ceea ce priveşte stilul de viaţă al celor care locuiesc asemenea interioare se arată: „În asemenea încăperi şi pe asemenea sofale stă, mănâncă, aţipeşte, joacă şi doarme boierul şi soţia lui, totuşi fiecare în camere deosebite, şi aceasta cât e ziua de lungă, fără interes şi fără ocupaţie, şi de abia dacă au destulă albitură sau rufărie în averea lor ca să poată întinde noaptea peste perine, într-un colţ al sofalei, un cearşaf pentru dormit.”

François Recordon, care fusese mai mulţi ani secretarul lui Vodă Caragea, deci la începutul secolului XVIII, descrie astfel casele boiereşti în „Lettres sur la Valachie”: „Un fel de pat sau de sofa mare, larg de 4-5 picioare, ţine toată latura de sus a sălii, o masă mare, câteva cufere groase, aşezate de-a-lungul zidurilor, care sunt cu totul albe, alcătuiesc tot mobilierul acestei încăperi, care slujeşte de obicei de sală de mâncare şi de loc de întrunire, când sunt mulţi mosafiri. Această sală şi anticamera, împart casa în două apartamente, dintre care unul este locuit de boier, iar celălalt de boieroaică cu slujnicele ei şi cu copii nevârstnici, cu doicile lor. Toate odăile sunt mobilate cam în acelaşi fel ca sala mare, atâta doar că se văd uneori oglinzi între ferestre şi că în locul unei singure sofale se văd două, care ţin adesea jumătatea odăii; sunt întotdeauna aşezate în spre ferestre şi pot cuprinde multă lume; spaţiul care le separă fiind mai ridicat decât podeaua şi acoperit cu un covor, astfel încât este nu numai o treaptă, dar şi un loc pentru a sta aşezat turceşte.”

Manifestarea unor influenţe occidentale este consemnată în volumul „Aventures de Voyage” de Alphone Royer,  publicat în 1837: „Recunosc că n-am fost puţin mirat intrând pentru prima oară în salonul unuia din cei mai însemnaţi boieri din Bucureşti... Acest salon era mobilat franţuzeşte şi după cel mai bun gust. Fotolii din lemn de paltin incrustat, perdele din mătase de Lyon, frumoase bronzuri aurite pe un cămin de marmură, în mijlocul camerei o masă de lucru acoperită cu jurnale de la Paris şi de la Londra, romane noi… albume, gravuri, caricaturi, desenuri de modă şi, împrejurul mesei, 5-6 doamne brodând şi conversând, îmbrăcate cu rochi încântătoare, ieşite de la cele mai bune case din Paris; acesta era spectacolul ce-mi oferea una din laturile salonului”. „În partea cealaltă, un divan turcesc se întindea în unghiul peretelui; pe acest divan, în faţa căruia era aşezată o masă de joc, doi bărbaţi cu barba lungă, îmbrăcaţi în caftane şi cu picioarele aduse sub dânşii, jucau whist cu doi parteneri, care arătau la fel, numai că erau aşezaţi în nişte fotolii, poziţie luată nu cumva de voie bună, ci de nevoia de a se aşeza tus-patru faţă în faţă. Din când în când, un fecior aducea aci ciubucuri aprinse şi cafele, iar dincolo, pe o tavă de argint, pahare de cristal cu apă şi dulceţuri”...

        

Scriitorii: „Erau locuinţe simple şi armonioase”

…au descris adesea aspectul interioarelor bucureştene.

 Astfel, detalii interesante sunt conţinute în una din scrisorile lui Ion Ghica  către Vasile Alecsandri: „Casele boiereşti aveau ziduri tari de cetate…cu odăi multe şi mari, cu pivniţe adânci şi boltite, cu beciuri şi un rând de odăi deasupra, cu pod din streaşină în streaşină…”

Dimitrie Bolintineanu, în ziarul său „Dâmboviţa”, în 1864, surprinde schimbarea aspectului clădirilor: „Vechile locuinţe aveau pridvor de lemn, cu beci dedesubt, cu sală la mijloc, o odaie pe dreapta.”

Romanul „Ciocoii vechi şi noi” de  Nicoloae Filimon conţine numeroase descrieri de interioare ale caselor boiereşti. Una din cele mai detaliate este aceea a casei  postelnicului Andronhe Tuzluc: „Camera pregătită pentru primirea şi ospătarea invitaţiilor era un fel de salon pătrat, spoit cu var, şi în mijlocul tavanului cu un cer de flori arăpeşti, tot de var, lucrate în relief dar fără gust, nici măiestrie. Mobilierul se compunea din două paturi de scânduri, acoperite cu saltele şi perne, peste care erau întinse macaturi de lână  de Brusa… Lângă zidul despre grădină era un sipet mare, îmbrăcat cu piele de căprioară, albastru şi legat cu fier alb, iar deasupra lui era un alt sieptaş, mai mic din lemn de nuc cu flori de sidef. În mijlocul camerei era un scaun de brad cu trei picioare, pe care erau puse patru sfeşnice de tumbac cu lumânări de seu şi o pereche de mucări de alamă cu care o ţigancă frumuşică lua din când în când micul lumânărilor ca să dea mai multă lumină.”

O altă descriere se referă la interiorul casei lui Dinu Păturică, proaspăt pătruns în clasa boierească: „Camera în care dădea el ospăţul era împodobită cu două paturi turceşti înfundate, peste care erau puse saltele de lână acoperite cu chilimuri vărgate de Idrinea (Constantinopole), cusute pe margini cu ciucuri de bumbac alb; pe lângă perete erau perne îmbrăcate cu cic tocat, prin ungherile acestor paturi erau aşezate perniţe mici umplute cu puf, pe ale căror feţe albe de batistă, se vedeau mai multe arabescuri cusute cu fir de mătase, iar pe una dintrânsele erau cusuţi doi amoraşi... Zidul de lângă pat era acoperit cu un covor de Brusa, pe care stau spânzurate o puşcă arnăuţească ghintuită... şi două perechi pistoale. Mai în jos, tot pe acel perete, erau atârnate două săbii turceşti.” Interesantă este menţionarea pătrunderii în decorarea interiorului a unor elemente de artă populară, cum este „un cauc oltenesc de hârşie neagră de miel...Pe lângă pereţi erau puse câteva scaune de Braşov şi un sipet mare legat cu bande de fier...”

La o înălţime oarecare a unuia din pereţi, era un dulap mic săpat în zid, în care se afla mica bibliotecă a ciocoiului. „Masa de mâncare era aşezată între două paturi şi împrejmuită cu scaunele pe care erau să şadă onorabilii oaspeţi ai lui Păturică.”

O altă descriere a lui Filimon se referă la casa în care s-a refugiat Andronache Tuzluc, după scăpătarea sa, fiind vorba de o locuinţă cu un aspect modest, caracteristică păturilor sărace ale oraşului: sacagiii şi căruţaşiii. „În mijlocul acestor bordeie mizerabile era o casă”, care se distingea „prin arhitectura ei de ordin otoman şi prin mica grădină compusă din arbori roditori”.

Şi romanul „Craii de Curtea-Veche” de Mateiu Caragiale conţine descrieri de interioare, cum este acela al casei lui  Paşadia, care desigur purta marca celui ce o locuia: „În acea încăpere, căptuşită cu postav şi înconjurată peste tot de dulapuri ferecate în pereţi, cu geamurile perdeluite.”

Tot în ceea ce priveşte interioarele, este de amintit că Pirgu, personaj tipic de parvenit, ţinea să respecte una din tendinţele vremii, aceea a „stilului naţional”:  „Urma o nelipsită raită prin prăvălii, ca să tocmească mobile pentru casa ce avea de gând să-şi clădească în stil românesc.”

Descrieri detaliate ale interioarelor unor case bucureştene se găsesc în volumul „Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi” de  scriitorul şi diplomatul Gheorghe Crutzescu: „Erau locuinţe simple şi armonioase, minunat potrivite cu asprimea climei noastre, cu ziduri ca de cetate, cu tinda care apăra iarna de crivăţ, vara de călduri dogoritoare, cu pridvoare şi săli mari, iatacul şi odăi de mosafiri, şi sacnasiu cu zăbrele, unde mai mare drag era să-ţi faci tabietul şi să tragi un somnişor...

Pe podeaua lor, făcută din scânduri late de un cot, se rezemau de zid paturi de lemn, acoperite cu perne şi saltele, peste care erau întinse macaturi de lână, cu ciucuri pe margini. Şi până ce n-a venit, cam în timpul ocupaţiunii ruseşti, moda mobilelor aduse de la Braşov sau de la Viena, altă mobilă nu prea se vedea în casă, decât poate vreo masă în mijlocul odăii, sau câte un sipet mare, legat cu fier alb. Pe vreun scăunel şedea sfeşnicul, – pentru lumânare de seu, bun înţeles, căci lumânarea de spermanţet a fost născocită de abia pe la 1850, iar lumânări de ceară ardea numai Vodă... În odăi mirosea a busuioc şi iarbă mare. Pe peretele de la răsărit erau icoanele, lângă ele sticluţa cu aghiazmă, vreo legătură de busuioc uscat, vreun fir de salcie de la Florii. Iar candela ardea, cum se cuvine, zi şi noapte. Astfel vedem noi astăzi sălaşele bunicilor noştri, înveşmântate în aureola şi poezia trecutului...”

 

În ceea ce priveşte iconografia, imaginile unor interioare din perioada la care ne-am referit, ele sunt din păcate destul de puţine. Ceva mai multe se referă la interioarele unor reşedinţe şi palate construite în această perioadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO