Istorici
Interiorul caselor bucureştene a intrat şi în atenţia istoricilor poate, după părerea mea, mai puţin decât s-ar fi cuvenit, dat fiind importanţa şi implicaţiile temei.
Astfel, în seria sa de volume referitoare la trecutul Bucureştilor, Nicolae Vătămanu (1897-1977) oferă informaţii detaliate despre istoria oraşului şi a locuitorilor săi, iar în volumul „Odinioară în Bucureşti”, aduce în discuţie atât aspectul locuinţei „oamenilor simpli” de diferite categorii, cât şi acela al caselor, reşedinţelor, palatelor boiereşti, cu referinţă specială la prima jumătate a secolului XIX..
În ceea ce priveşte, locuinţele şi modul de viaţă al celor „nevoiaşi, adică cei mai mulţi”, Vătămanu arată că „Viaţa familiei în casă se concentra pe paturi… Existau laviţe în jurul odăii, paturi şi mese fixate în pământ … Vara, dormitul se transfera pe prispă, afară. Cei cu dare de mână îşi făceau chioşcuri anume, lângă casă.”
Interesante sunt şi informaţiile pe care le oferă Vătămanu despre interiorul caselor aparţinând unor intelectuali din secolul XIX. Spre exemplu, cabinetul locuinţei autorului primei sinteze despre istoria Bucureştilor, Ionescu-Gion, aflată pe str. Lucaci 3, era „un mic muzeu”, unde se găseau atât reproduceri după operele unor maeştri ai picturii universale, cât şi lucrări ale unor artişti români.
O altă locuinţă-muzeu era Casa Vernescu, socotită la acea vreme una dintre cele mai luxoase din Capitală. Biblioteca avea plafonul susţinut de opt coloane verzi, cu multe sculpturi şi faianţe vechi. Salonul imens era iluminat de o sută şaizeci de becuri, pentru care fusese nevoie să se instaleze o uzină electrică proprie. Unele camere aveau plafoanele pictate de Mirea şi mobilă adusă din Paris.
O imagine a evoluţiei de început a interiorului şi mobilierului este zugrăvită de Radu Ionescu. Subliniind influenţa orientală se arată că „Abia în veacul al XIX-lea, datorită unei relative linişti, a scăderii autorităţii otomane, a liberalizării comerţului, a încropirii unei clase ambiţioase – burghezia – şi a unei largi deschideri culturale spre Occident, încep să apară mobile în stil occidental, cumpărate la Viena sau din Franţa.” Radu Ionescu consideră că: „În timp ce o categorie destul de restrânsă, aceea a amatorilor de artă şi a colecţionarilor, îşi schimbă viziunea asupra interiorului, ceilalţi trec dintr-un veac în celălalt în aceeaşi atmosferă, cu aceleaşi mobile, devenite, pentru cei ce le aveau mai de mult, sau pentru urmaşii lor, dovezi ale unei tradiţii de familie. În timp ce în unele case stilul neo-Renaşterii germane a fost înlocuit cu Art-Nouveau. (Radu Ionescu, „Despre interiorul caselor bucureştene”, în „Secolul XX”, nr. 4-6/1997)
O istorie a Interiorului
…porneşte de la ideea după care, în ciuda tuturor schimbărilor suferite de-a lungul timpului, indiferent de forma şi amploarea sa, de la palate la locuinţele modeste, rolul de baza al casei a rămas acelaşi: să ofere protecţie în faţa vremii şi a pericolelor din exterior.
În ceea ce priveşte interiorul, fie că este vorba de unul somptuos, fie rudimentar, el îndeplineşte aceleaşi funcţii: asigurarea confortului, dar şi satisfacerea unor preferinţe de natură estetică.
În afara locuinţelor celor care conduceau cetatea, destul de elaborate arhitectural, casele grecilor antici erau simple. Un pasaj ducea din stradă într-o curte mică, pătrată, înconjurată de trei sau patru camere, toate relativ reduse ca dimensiuni.
Casele romane erau aşezate chiar lângă strada. După vestibul urma un spaţiu deschis, numit atrium, de unde se putea ajunge în dormitoare. Adesea, în spatele casei era şi o mică gradină.
Locuinţele celor foarte bogaţi erau de regulă vile impunătoare, situate în afara oraşelor, cu numeroase camere şi spaţii destinate petrecerilor.
În perioada de încheiere a Evului Mediu, apare şi palatul, evoluând de la casele nobililor. Interiorul numeroaselor sale camere era destinat să ilustreze statutul social, bogăţia, dar şi gusturile proprietarilor. Amplasarea locuinţelor oamenilor simpli era adesea haotică, ceea ce diminua mult siguranţa celor care le locuiau, mai ales în cazuri de incendii sau inundaţii, cum s-a întâmplat şi în cazul Bucureştilor.
Amploarea şi structura caselor secolului XX au fost determinate în bună măsură de efectele revoluţiei industriale, mai ales în ceea ce priveşte casele păturii de mijloc. Mijloacele de care dispunea aceasta, în Vestul Europei şi în Statele Unite, au făcut să apară preocupări constante pentru interiorul locuinţelor, fără ca tradiţiile locale să dispară cu totul.
Dar, desigur, această perioadă este dominată de existenţa blocurilor în care locuia majoritatea populaţiei, ceea ce a dus şi la o anumită standardizare a interiorului.
Nu poate fi trecută cu vederea structura caselor şi interioarelor din Orientul Îndepărtat, India, China, Japonia, puternic influenţate de tradiţie. În cele din urmă, în Perioada contemporană şi acestea au împrumutat elemente occidentale.
Designul interior – între artă şi comerţ
Evoluţiile rapide ale arhitecturii au dus la apariţia unei profesii, legate de designul interior, care se defineşte ca „arta sau procesul de a concepe decoraţiunile interioare ale unei camere sau ale unei clădiri”. Preocuparea sa principală era utilizarea cât mai raţională a spaţiului, asigurarea confortului, dar şi aspectul estetic. Profesia de „designer de interior”, apărută la sfârşitul secolului XIX, a căpătat o preţuire deosebită, fiind înfiinţate numeroase asociaţii profesionale; s-au publicat, de asemenea , lucrări de specialitate, de sinteză. În acelaşi timp, nu trebuie trecut cu vederea că aceste preocupări erau determinate şi de considerente economice, financiare şi comerciale.
Interesul pentru design-ul interior a luat o amploare deosebită în perioada de afirmare a stilului Art Nouveau şi a celui Art Deco, apărut în Europa, în primii ani ai secolului XX. Acesta din urmă este un stil bazat în principal pe forme geometrice, raţionalizare şi linii pure. În ceea ce priveşte interiorul, au fost înlocuite materialele tradiţionale cu cele moderne, sticla, inoxul, lemnul încrustat, mai ales în ceea ce priveşte mobilierul despre care va fi vorba într-un episod următor al serialului nostru.
În momentul de faţă, în afara interioarelor somptuoase ale locuinţelor, vilelor celor cu mijloace materiale deosebite, în ceea ce priveşte cel al locuinţelor „obişnuite” se manifestă o tendinţa constantă de standardizare.
O istorie a Interiorului românesc
…trebuie să ţină seama desigur de unele influenţe externe, determinate de contextul politic, dar şi de contribuţia elementului tradiţional. În acest raport, se poate spune că s-a născut un stil original al interiorului românesc:
- Influenţa orientală până la jumătatea secolului XIX, mai ales în ceea ce priveşte interiorul locuinţelor, palatelor boiereşti, a avut ca elemente definitorii mobilele joase, prezenţa unor perne împodobite şi covoare pe jos, pe pereţi, pe divane, ca şi a unor piese specifice, tăvi de aramă, ibrice.
- Influenţa occidentală s-a manifestat concomitent cu „aplecarea” spre elementele tradiţionale. Caracteristice au fost mobilierul sculptat de influenţă occidentală, prezenţa oglinzilor, a portretelor de boieri, a covoarelor pe pereţi şi pe jos, a jilţurilor de influenţă domnească cu spătar înalt, sculptat, dar şi a ceramicii ţărăneşti.
- Stilul eclectic, afirmat la sfârşitul secolului XIX, s-a caracterizat prin prezenţa unor piese de mobilier mici, de influenţă franceză, cu funcţie mai mult de a marca statutul social, a tapetelor, a porţelanurilor fine germane, olandeze. Îşi fac apariţia şi sălile de baie cu piese englezeşti, franţuzeşti. Spre începutul secolului XX apar portrete, fotografii ale unor personaje îmbrăcate în „costume naţionale”, de fapt o imitaţie a celor ţărăneşti. Pe pereţii în general tapetaţi sunt fixate straturi suprapuse de scoarţe, icoane, farfurii de origine tradiţională.
- Modernismului prezent în deceniile secolului XX îi este caracteristic mobilierul simplu, cu unghiuri drepte, fără decor, lămpile cu braţe metalice, ca şi pereţii albi pe care sunt expuse picturi de colecţie. Interioarele erau împodobite şi cu sculpturi de mici dimensiuni.
- „Stilul Brumărescu” existent cam în aceeaşi perioadă se caracterizează prin mobilier sculptat, cu intarsii, a scaunelor, jilţurilor de influenţă medievală, a obiectelor decorative mici, din lemn, decorate în acelaşi stil, rame de fotografii, icoane.
- Interiorul postbelic, contemporan stă sub semnul standardizării dacă ne referim la „locuinţele de bloc”. Mobilierul este adaptat spaţiilor mici din aceste apartamente, dar este specifică şi existenţa unor dulapuri încăpătoare datorită faptului că nu existau spaţii de depozitare. Pe jos era aşternut, în general, linoleum de culoare verde sau cu imitaţie de parchet. „Moştenirea satului”, din care proveneau cei mai mulţi dintre locatari, era prezentă prin împodobirea unor piese de mobilier (biblioteci, măsuţa de televizor) cu broderii, „mileuri” în stil tradiţional, ca şi a obiectelor de artizanat de cele mai multe ori în stil „kitsch”.
Desigur, nu acesta era aspectul interiorului potentaţilor regimului comunist, dar şi al celor de după 1989, în vilele în care locuiau fiind prezente mobile de stil, picturi şi bineînţeles aparatura electronică, adevărată „marcă” a bunăstării. Adesea era vorba de un „amestec” ciudat, cum este cazul vilei locuite de cuplul prezidenţial din Bulevardul Primăverii, unde puteau fi văzute picturi ale unor autori celebrii („împrumutate” din muzee) alături de… „peşti de sticlă”…
Casele personalităţilor
Interioarele palatelor aristocratice, domneşti, se caracterizează desigur prin preocuparea de a marca rangul celor care le-au înălţat, dar şi preferinţele lor artistice, ceea ce face din ele adevărate muzee.
Fără îndoială o importanţă deosebită o constituie cunoaşterea interiorului locuinţelor unor personalităţi, oameni politici, scriitori, elocventă pentru personalitatea şi preferinţele artistice, aşa cum se păstrează ele în casele lor memoriale, atâtea câte există. Astfel, în Casa Titulescu sunt păstrate o serie de obiecte de provenienţă străină din ţările pe care acesta le-a cunoscut în cursul misiunilor sale diplomatice. Interiorul Casei Minulescu este caracteristic în ceea ce priveşte pasiunea acestuia pentru pictura românească. Sobrietatea, dar şi intimitatea sunt specifice interiorului camerei de lucru şi dormitorului Casei de la Mărţişor locuite de autorul „Cuvintelor potrivite”…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
