Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (VIII ). Palate domneşti, regale /de dr. Alexandru Popescu

Curtea Veche

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

24.09.2015, 23:45 668

File de cronică

În istoria locuirii Bucureştilor, palatele au constituit unele dintre cele mai importante repere, a căror evoluţie a stat în legătură cu metamorfozele prin care a trecut Capitala. În acelaşi timp, palatele reflectă stilurile dominante în anumite perioade, impunând ele însele o anumită manieră constructivă. De fapt, istoria palatelor este în directă legătură cu istoria politică, socială, culturală, devenind, la rândul lor, mărturii ale trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat, adevărate „file de cronică” bucureşteană.

Din păcate, nu toate palatele construite de-a lungul vremii, aparţinând unor capete încoronate, s-au păstrat, multe dintre ele căzând victimă unor cataclisme naturale sau unor evenimente politice. Dacă este să ne referim la acelea dintre ele care au fost destinate a fi locuinţe, în subsidiar cu funcţii oficiale, administrative, cele care s-au păstrat în forme mai mult sau mai puţin originale, unele doar ca vestigii, ruine, datează doar din secolul al XVII-lea.

O intensitate a activităţii constructive şi în ceea ce priveşte palatele a avut loc în perioada modernizării României, sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele decenii ale celui următor, de când datează şi cele care au devenit reşedinţe ale familiei regale.

              

Mărirea şi decăderea Curţii Vechi

Curtea domnească, denumită mai târziu Curtea Veche, a reprezentat nu numai o locuinţa domnească, ci şi un important centru politic şi administrativ al Ţării Româneşti, una dintre cele mai importante construcţii medievale din cuprinsul municipiului de astăzi, care, din păcate, a devenit o „victimă” a istoriei, păstrându-se doar sub forma unor ruine. Unele din detaliile decăderii sale le aflăm din romanul lui Mateiu Caragiale, „Craii de Curtea Veche”.

Nu se cunosc prea multe detalii despre întemeietorul Curţii, dar, conform opiniei cercetătorilor, pare a fi construită de către Mircea cel Bătrân, cândva la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea.

Biserica din incinta Curţii Vechi cu hramul Sf. Anton este cea mai veche biserică din Bucureşti, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, în perioada 1545-1554.

Cetatea ridicată în timpul domniei lui Vlad Ţepeş era mult mai rezistentă şi mai mare decât cea anterioară, îmbinând nevoile unui punct fortificat cu cele ale adăpostirii Curţii Domneşti.  

În ceea ce priveşte amplasarea şi amplitudinea iniţială a Curţii domneşti,  Grigore Ionescu, în lucrarea „Bucureşti” din 1938, menţionează că ea se afla în interiorul patrulaterului mărginit de străzile Carol, Şelari, Lipscani, Bărăţiei, Calea Moşilor.

Curtea era formată dintr-un palat – Palatul Voievodal, o biserică – Biserica Buna Vestire, cunoscută ulterior sub numele de Biserica Curtea Veche, case cu saloane de recepţie, cancelariile domneşti, grajduri şi grădini. După cele două calamităţi din secolul al XVIII-lea, care au distrus curtea şi clădirile aferente, construcţia a devenit nefuncţională după incendiul din 1718, care a distrus întregul Bucureşti, şi după cutremurul din 1738. Ulterior, a fost construită o nouă curte domnească, Curtea Nouă.

În momentul de faţă Curtea Veche sau ceea ce a mai rămas din ea a devenit muzeu în aer liber, puncte de atracţie constituindu-le marile hrube din subsol, coloanele din sala Sfatului.

 

Avatarurile Palatului Cotroceni

În anul 1679, domnul Şerban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Biserica şi anexele mănăstireşti au fost construite în decurs de doi ani. Aici va fi construită şi o curte domnească. Voievodul muntean, cu ambiţii de urmaş al Bizanţului, a ridicat acest edificiu tocmai pentru a-şi marca prestigiul în ascensiune.

Opera lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire.

Istoria Palatului Cotroceni a trecut prin perioade destul de complicate, ea schimbându-şi destinaţia şi aspectul de mai multe ori.

Devine reşedinţă domnească de vară abia în 1862, prin hotărârea lui Alexandru Ioan Cuza.

La începutul domniei, Principele Carol I al României primeşte ca reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni şi hotărăşte să construiască în incinta mănăstirii un palat, în folosinţa moştenitorilor Coroanei, care să-i servească drept reşedinţă oficială în Bucureşti. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic veneţian. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reproiectat aripa nordică în stil naţional romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la mânăstirea Hurez. Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.

În perioada comunistă, „transformările”, avatarurile Palatului au continuat. Între anii 1949 şi 1976, Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.

Avariat în timpul cutremurului din 1977, lucrările de restaurare au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu.

În anul 1984, la ordinul preşedintelui Nicolae Ceauşescu, care, de fapt, nu a locuit niciodată aici, a fost demolată biserica mănăstirii, ridicată de Şerban Cantacuzino.

După 1989, Palatul Cotroceni a devenit reşedinţa oficială a Preşedintelui României.

 

A rămas foişorul

Fostul Palat Mavrocordat (str. Foişorului nr. 5) a fost construit de doamna Smaranda, soţia lui Nicolae Mavrocordat, domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei între anii 1716-1730, împreună cu biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”.

În momentul de faţă s-au mai păstrat doar biserica şi foişorul care făcea parte din palatul domnesc. Urmele palatului, care se mai pot vedea şi astăzi în partea de sud-est a bisericii, au fost cercetate de către Muzeul de Istorie a Bucureştilor în cursul anilor 1963 şi 1964, când au fost făcute săpăturile, descoperindu-se temeliile acestui palat.

Se pare că iniţial acest palat era legat cu Mânăstirea Văcăreşti printr-un pod de lemn, sprijinit pe piloni groşi de stejar care, în linie dreapta spre sud, trecea peste Dâmboviţa.

 

Cel mai vechi palat

...care şi-a păstrat forma iniţială este Palatul Ghika Tei, construit de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica (1755-1834), în 1822, pe locul vechii case părinteşti a banului Dumitrache Ghica, devastată de trupele austriece în timpul războiului din 1787-1792. Moşia aparţinuse şi familiei Văcăreştilor.

Pe malul pitoresc al lacului Colentina (sau Fundeni) a fost înălţat palatul după planurile arhitectului Xavier Villacrosse, în stilul arhitecturii neoclasice.

 

De la Casa Golescu…

Casa Golescu, aflată în zona Podului Mogoşoaiei, a fost ridicată între anii 1812 şi 1815, în stil neoclasic, cu un etaj, şi avea 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuinţă în Bucureştii acelei epoci.

În 1837, casa somptuoasă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă.

Din 1859 până în 1866 aici a locuit domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.

Din 10 mai 1866 casa devine locuinţa domnitorului Carol I. După incendiul din 1926, care a distrus corpul central, devine necesară înlocuirea ei. În 1935-1936 vechea casă este dărâmată.

 

…la Palatul regal

Palatul a fost construit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu şi terminat în anul 1937. Construcţia este în formă de U, cu o curte interioară. Faţada are două intrări: intrarea din stânga era folosită de rege şi oaspeţii săi, iar cea din dreapta era destinată demnitarilor. La stânga, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neo-bizantin de unde urcă scara invitaţilor iar la dreapta se intră în holul oficial, un mare hol pătrat, de unde urcă scara voievozilor spre fosta sală a tronului.

După 1947, Palatul regal a devenit sediul Muzeului Naţional de Artă al României şi pentru o vreme sediul Consiliului de Stat.

În timpul Revoluţiei din 1989 palatul a fost incendiat.

 

Reşedinţă princiară

Iniţial, imobilul, aflat pe Şoseaua Kiseleff, a aparţinut familiei Candiano-Popescu şi apoi Iarca, ulterior devenind, prin cumpărare, reşedinţă princiară.

Construcţia a fost transformată în 1910 în stil neoromânesc, după planurile arhitectului Grigore Cerkez, fiind modificat în perioada 1924-1928. Aici au locuit succesiv patru dintre membrii familiei regale române: Carol, Elena, Mihai şi Elisabeta.

Palatul a fost abandonat de regele Mihai după revenirea pe tron, când s-a mutat în Palatul de pe Calea Victoriei.

           

Unde s-a semnat abdicarea

Palatul de pe Calea Victoriei, denumit Palatul Elisabeta, a fost proiectat de către arhitectul Duiliu Marcu într-o combinaţie de stil maur şi brâncovenesc. A fost construit în 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României. Palatul nu a fost locuit prea mult de către Elisabeta, deoarece s-a retras la reşedinţa ei de la ţară, Castelul Banloc.

După bombardarea Palatului Regal, Regele Mihai I a cerut permisiunea mătuşii sale de a-şi muta curtea, temporar, în palatul Elisabeta. Într-unul dintre saloanele de la etaj, Regele Mihai a fost forţat să abdice, la 30 decembrie 1947.

În momentul de faţă aici este reşedinţa oficială a Familiei Regale a României. 

           

Fotografiile de actualitate aparţin autorului

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO