În folclor, literatură
…există o serie de reverberaţii semnificative ale noţiunilor de casă/acasă care pot da informaţii din cele mai interesante despre importanţa, oglindirea lor în istoria mentalităţilor, despre felul în care este înţeles spaţiul locuirii în context natural şi cultural.
Numeroase şi interesante sunt „trimiterile” la aceste noţiuni şi în folclorul românesc: „Bordeiul îi rău, da-i al meu”; „Ca acasă la tine nu-i nicăieri bine”; „Tot omul e împărat în casa lui”; „A fi ca acasă”; „A fi stâlpul casei”; „A face casă cu cineva”; „Cine nu-şi laudă casa, casa pe el cade”; „Cuibul tău să ţi-l păzeşti, dacă vrei să nu rătăceşti”; „Nicăieri ca la casa omului”.
Au intrat în circulaţie universală expresia englezească „Sweet, sweet home” („Casă, dulce casă”) şi cea germană „Main Haus, mein Schloss” („Casa mea, palatul meu”)
La fel de interesante sunt consideraţiile unor autori ai literaturii universale despre casă/acasă. Iată doar câteva dintre ele din diferite epoci istorice:
„Casa ta este locul unde tu prosperi, unde trăieşti bine” – Aristphanes, autor dramatic antic.
„Căminul este o mică Biserică” – Ioan Gură de Aur ( 345-407) , patrolog, sfânt ortodox.
„Casa este acolo unde începi” – Thomas Stearns Eliot (1888-1965), poet, dramaturg englez.
„Acasă e cel mai frumos cuvânt care exista” – Laura Ingalls Wilder (1867-1957), scriitoare americană.
„Acasă nu e un loc, e un sentiment” – Cecelia Ahern (1981-), scriitoare irlandeză.
Un organism armonios
Una dintre concluziile care reiese din acest excurs este aceea după care, în mentalitatea populară, rurală sau urbană, casa/locuinţa sunt considerate ca o matrice, un organism bine articulat, armonios, a cărei structură şi evoluţie sunt similare celor umane.
Aşadar, se poate considera că locuinţa are o „anatomie” proprie, constituită din părţile sale componente de la cele interioare (acoperiş, faţadă) la cele exterioare (curte, grădină).
Desigur, de-a lungul vremii aceste părţi componente au căpătat forme deosebite şi semnificaţii care au variat, dar, în principal, ele şi-au păstrat semnificaţia.
Certificate de naştere
Fără îndoială, ca la orice organism, momentul primordial este acela al „naşterii”, aşadar al construcţiei, al datei în care a fost ridicată.
Dacă în perioade mai noi acest moment este atestat în documente de arhivă, cadastre etc., pentru perioade mai îndepărtate el este mai greu de stabilit, dat fiind că aceste fonduri au fost adesea distruse, pierdute în diferite calamităţi naturale, în războaie etc. Situaţia este caracteristică şi în cazul Bucureştilor, oraş care a suferit (prea) adesea asemenea pagube, ea putând produce „lacune” în cunoaşterea istoriei oraşului, a arhitecturii sale.
În ceea ce priveşte construcţiile oficiale, casele care au aparţinut unor personalităţi, această lacună poate fi remediată prin consultarea unor memorii, lucrări. Există însă şi case „anonime”, cele aparţinând păturilor modeste despre care se ştie prea puţin în ceea ce priveşte data construcţiei lor, proprietarul lor.
Şi totuşi această „lacună” poate fi îndepărtară dacă avem în vedere inscripţiile existente pe faţadele caselor, prin care cei care le-au ridicat şi le-au locuit au ţinut să îşi imortalizeze contribuţia, din acest punct de vedere ele putând fi considerate adevărate „certificate de naştere”.
Din păcate, asemenea inscripţii s-au bucurat de mai puţină atenţie din partea cercetătorilor, neexistând, până în momentul de faţă, un repertoriu al lor. Vom încerca de aceea să identificăm asemenea inscripţii şi să oferim o trecere în revistă selectivă a lor.
Din fericire, chiar la construcţii de peste o sută de ani, mai pot fi identificate asemenea inscripţionări, mai mult sau mai puţin „ascunse” sau deteriorate.
În acelaşi timp, este posibil ca unele din construcţiile menţionate să fi dispărut de la data la care le-am înregistrat.
Inscripţiile în care se menţionează data construcţiei se află, de cele mai multe ori în partea superioară a casei, deasupra uşii de intrare sau pe aceasta, ca şi pe frontonul casei, încadrate adesea de ornamente specifice perioade când au fost construite, ceea ce le conferă o frumuseţe şi un interes aparte.
Anul construcţiei este însoţit uneori de numele sau iniţialele proprietarului care desigur ar fi fost altfel de tot uitate.
Şi la construcţiile moderne, la vile, există asemenea inscripţii pe faţadă care de fapt de cele mai multe ori „imortalizează” numele membrului familiei (soţie, fiică) cărora i-a fost dedicată casa.
Din păcate, am întâlnit destul de numeroase exemple în care asemenea inscripţii au fost deteriorate în cursul restaurării casei sau au fost şterse probabil deoarece a fost vorba de persoane care au aparţinut „păturilor exploatatoare”.
Mai ales, în Perioada interbelică a apărut practica de a menţiona în inscripţii, plăcuţe aflate pe faţada vilelor, blocurilor numele arhitectului, constructorului care a contribuit la ridicarea acestora. Este un gest de recunoaştere a valorii aportului lor, dat fiind că între ei se numără arhitecţi, ingineri reputaţi ai perioadei, dacă ar fi să amintim doar pe Emil Prager aflat, de exemplu, pe o plăcuţă de pe „Blocul Zodiac” de pe Calea Dorobanţilor.
PS: Aşa cum am menţionat, exemplele pe care le oferim în cuprinsul acestui episod al serialului nostru nu au putut fi decât selective. Având în vedere că există în Bucureşti şi alte case care mai poartă asemenea inscripţii am fi recunoscători dacă eventualii cititori ne-ar comunica şi alte exemple. Demersul ar putea avea un anumit grad de urgenţă, dat fiind că unele case vechi sunt pe cale de dispariţie…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
