Organismul echilibrat al oraşului şi locuinţei îşi are canale, spaţii de legătură nu numai pe orizontală, ci şi pe verticală, concretizate în scări care asigură trecerea de la un nivel la altul. Ca şi alte repere ale spaţiului urban, scările îndeplinesc nu numai o funcţie practică, ci şi una estetică, integrându-se armonios în arhitectura străzii şi locuinţei.
Principalele categorii ale scărilor sunt:
- scările oraşului care asigură legătura între diferite nivele ale acestuia;
- scările intrării, aflate în faţa uşilor de acces;
- scările interioare între diferite nivele ale locuinţei.
În religie, folclor, literatură
Scările, treptele se numără printre elementele cele mai frecvent prezente în diferite sfere culturale.
În religia ortodoxă, „scării” îi sunt atribuite diferite valori spirituale şi morale.
„Scara dumnezeiescului urcuş” este un text atribuit Sfântului Ioan din Sinai pentru dobândirea virtuţilor şi povăţuirea credincioşilor în vederea unei existenţe plăcute lui Dumnezeu. Această temă şi-a găsit oglindirea plastică într-o categorii de icoane care reprezintă „Scara raiului”.
Motivul este prezent şi în diferite precepte religioase: „Ascultarea este scara cea mai scurta către cer” (Sfântul Vasile cel Mare).
Şi în cultura populară laică a diferitelor popoare, există reprezentării ale diferitelor „trepte”, vârste prin care trece omul de-a lungul existenţei. O largă răspândire în diferite epoci a cunoscut-o imaginea „Scării vieţii” care reprezintă vârstele prin care trece succesiv omul cu atributele lor.
În folclorul românesc există o serie de expresii şi proverbe referitoare la scară, cu implicaţii morale: „A face scară la cer”; „Norocu-i ca o scară: unul când se suie, altul se coboară” ; „Este scară de suit, dar este şi de coborât”.
Şi în folclorul altor popoare există asemenea adagii: „Viaţa e ca o scară: unii urcă, alţii coboară” (proverb bengalez); „Dacă vrei să urci o scară, trebuie să începi cu treapta de jos” (proverb indian).
Nu puţine sunt personalităţile culturale şi artistice care s-au exprimat despre „scară” în diferite contexte.
„Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumuseţea pământului.”
(Michelangelo Buonarroti).
„Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus.”
(Napoleon Hill, autor american)
„Poetul e omul care se caţără pe o scara la stele.” (Edith Wharton, scriitor american)
„Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina, sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit.” (Franz Kafka)
„Pe scara fără sfârşit a vremurilor, încet-încet trudeşte...” (Emil Racoviţă)
„Scara prostiei trece prin toate capetele; privirile o scoboară.” (Marcel Blecher)
Treptele oraşului
Deşi oraş de câmpie, Bucureştii au destule diferenţe de nivel, mici „coline”, ceea ce a făcut necesară construire unor scări care să permită accesul la nivelele superioare.
Asemenea trepte se găsesc în zona Dealului Patriarhiei, în zona Parcului Libertăţii, a Academiei Militare, dar şi în alte părţi ale oraşului, dacă s-au păstrat, căci unele au dispărut, cum este aceea numită „Scăricica” Strada Pelerinilor din cartierul Uranus Izvor, pe care Henri Stahl o evoca la începutul secolului trecut ca „un pitoresc drum bolovănos”.
Desigur, cea mai „celebră” este aceea de pe Strada Xenofon din apropierea Parcului Carol ale cărei trepte au devenit o adevărată galerie de pictură reprezentând diferite monumente importante ale oraşului, în cadrul proiectului socio-cultural „Bucureşti la scară”, susţinut de agenţia Iniţiative.
Trepte la intrare
Majoritatea palatelor Bucureştilor au în faţa spaţiilor de acces, a intrărilor scări unele dintre ale cu adevărat monumentale. Desigur, ele aveau un rol reprezentativ, menit să scoată în evidenţă frumuseţea imobilului, dar şi prestigiul proprietarului acestuia. Un exemplu elocvent este acela al Palatului Cantacuzino care, atât în corpul central, cât şi în cel din spate, locuit o vreme de George Enescu, este prevăzut cu scări de acces impunătoare.
Cu o frumoasă scară este prevăzută şi Casa Amiral Urseanu de pe Bulevardul Lacăr Catargiu, în curs de renovare.
S-au păstrat şi treptele de acces la Casa Melik, cel mai vechi imobil locuit din Bucureşti.
Dar şi imobile mai modeste s-au integrat acestei „mode”, menite să le sporească frumuseţea. Din păcate, unele dintre ele sunt, ca şi casele respective, într-o avansată stare de degradare. Unele dintre ele au fost restaurate, cu respectarea mai mult sau mai puţin a aspectului lor iniţial, cum sunt scările de acces la Casa Lespezeanu de pe Calea Griviţei.
Scări interioare
Desigur, palatele Bucureştilor au fost prevăzute cu scări monumentale în interiorul lor, în zona de acces sau între diferitele sale nivele.
Între multele palate cu scări interioare cu reale calităţi arhitecturale, dar şi artistice, se numără desigur Palatul Suţu, parcurse cu o anumită solemnitate de invitaţii la recepţiile vestite care aveau lor aici.
Dar şi construcţiile de acest fel mai noi, cum este Palatul Regal, erau prevăzute cu scări monumentale, din marmură.
În ceea ce priveşte scările interioare din imobilele de locuit, ele au ridicat de-a lungul vremii o serie de probleme chiar în marile capitale ale lumii. Ca să ne referim doar la exemplul Londrei, este de menţionat că extinderea oraşului a făcut ca imobilele să fie tot mai înguste şi abrupte, ceea ce a făcut ca ele să devină adevărate „capcane” pentru locatari. De aceea, mai ales în Perioada Victoriană au apărut o serie de reglementări, chiar legi, care stabileau înălţimea şi mărimea treptelor.
Şi în Bucureşti, a fost necesar ca reşedinţele boiereşti, aristocratice, aparţinând unor personalităţi, care aveau mai multe etaje, să fie prevăzute cu scări interioare. Unele dintre ale erau realizate din piatră cum sunt cele din Casa Maca, sediul Institutului de arheologie.
În perioade mai noi, scările interioare au fost făcute din lemn, cu o grijă deosebită pentru aspectul lor. Există câteva exemple celebre, cum sunt cele din Casa Take Ionescu sau Casa Vintilă Brătianu.
Din păcate, unele din aceste frumoase scări interioare rămân „ascunse” în interiorul unor vechi imobile (încă) nefolosite, cum este Casa Clinciu de pe Calea Plevnei, în aşteptarea noilor proprietari care să manifeste grijă şi faţă de asemenea părţi de excepţie ale anatomiei locuinţei.
Scările continuă să aibă un important rol decorativ şi în imobilele mai noi, astfel încât specialiştii şi firmele care se ocupă cu restaurarea acestora recomandă păstrarea şi recondiţionarea lor ca o mărturie a istoriei arhitecturii şi a mentalităţilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
