Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XXVII). O convieţuire dificilă/ de dr. Alexandru Popescu

Casele Bucureştilor (XXVII).  O convieţuire dificilă/ de dr. Alexandru Popescu

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

11.02.2016, 23:49 106

O cronică deschisă

…este orice oraş, ale cărui „şiruri” nu sunt altceva decât casele şi locurile care se alătură, se întrepătrund, se suprapun.

Fără a avea vechimea altor capitale europene, Bucureştii au totuşi privilegiul de a se alcătui din diferite straturi istorice, de a păstra relicve uneori seculare, de a se fi reînnoit continuu. De fapt este vorba de un proces de evoluţie firesc care păstrează proaspăt profilul oraşului, dar care totuşi presupune şi unele riscuri, situaţii neavenite, anormale.

 

O coexistenţă problematică

Una din cele mai importante probleme ale acestui proces, care produc dificultăţi edililor Bucureştilor, dar, în primul rând, locuitorilor săi, este aceea a convieţuirii dintre construcţii, a caselor vechi cu cele noi, apărute mai ales în ultimele decenii. Concret, este vorba de „alăturarea”, convieţuirea dintre case, unele monumente istorice, şi noile construcţii mai ales blocurile care au apărut în ultima vreme. Există numeroase situaţii în care aceste noi construcţii sunt plasate  într-o alăturare anormală şi ilegală care nu numai că pune în umbră vechile case, care îşi au şi ele dreptul la existenţă şi la un viitor, ci pur şi simplu le „umbresc”, le fac aproape să dispară din peisaj.

Concret, este vorba despre blocurile care sunt construite, din considerente materiale, financiare, prea aproape, uneori chiar lipite de casele vechi, ceea ce face foarte dificilă existenţa locatarilor acestora.

Pe de altă parte, din acest punct de vedere, se constată în numeroase cartiere ale oraşului, unele cu o vechime şi tradiţie apreciabilă, că noile blocuri, cele mai multe cu o înălţime apreciabilă, s-au insinuat între vechile construcţii, fără a ţine seama de prevederile urbanistice, chiar legile în materie, aşa cum vom avea ocazia să o constatăm.

 

Un caracter eclectic

…l-a avut întotdeauna Bucureştiul,  aşa cum au demonstrat-o studii istorice. Acest specific heteroclit i-a marcat profilul şi a produs un grad de atractivitate, am spune chiar „farmecul” său, în cursul unei evoluţii fireşti, dar care, în anumite zone ale sale, în ultimii ani s-a desfăşurat în mod haotic.

Desigur, nu se pot formula obiecţii în ceea ce priveşte ridicarea noilor construcţii, care este firească şi necesară pentru dezvoltarea economică şi arhitecturală a oraşului.  De altfel, asemenea construcţii înalte, realizate mai ales în perioada interbelică, şi-au găsit un loc firesc în peisajul oraşului.

„Anormal” devine acest proces atunci când sunt ignorate în mod abuziv chiar prevederi legale, astfel încât ne alăturăm şi noi acelora, specialişti dar mai ales aparţinători ai societăţii civile, care în dese rânduri au tras semnale de alarmă. De altfel, imaginile alăturate justifică elocvent aceste proteste, prezentând exemple de construcţii aflate adesea dincolo de prevederile legale.

De aceea, considerăm necesar să (re)amintim unele legi şi regulamente referitoare la ridicarea construcţiilor noi şi raporturile lor cu imobilele care se află în proximitatea lor.

 

Distanţa minimă în construcţii”

…este o prevedere atât de importantă încât ea a fost introdusă chiar în „Codul civil” actualizat (2015) care la secţiunea 1 („Limite legale”), articolul 612,  prevede: „Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic.”

O altă prevedere de la articolul 615 stipulează: „Este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.”

Au fost respectate întotdeauna acest prevederi ? Este o întrebare retorică pentru că situaţia „de pe teren” demonstrează adesea contrariul.

 

„Clădiri ilegale”

…pot fi constatate în numeroase zone ale Capitalei şi nu numai în zonele sale centrale, care au atras mai mult atenţia, ci şi într-o serie de cartiere, unde construcţia de blocuri noi a fost deosebit de intensă. În ceea ce ne priveşte ne vom referi la cartiere Bucureştii noi, Dămăroaia şi Parcelarea Bazilescu care are statutul de „monument istoric”.

În protestele adresate de locuitorii acestor cartiere autorităţilor se arată că aici au fost ridicate circa 250 de construcţii care nu respectă normele de urbanism în ceea ce priveşte distanţa faţă de imobilele alăturate. În numeroase cazuri autorităţile confirmă neregulile, dar spun că de vină sunt constructorii care nu au respectat autorizaţiile şi… cam atât, căci, de fapt, marea majoritate a proceselor în care sunt reclamate aceste nereguli au fost pierdute de cetăţenii ale căror drepturi au fost lezate.

Şi ca să ne referim la asemenea situaţii la nivel de capitală, Inspectoratul de Stat în Construcţii a făcut cunoscut că au fost descoperite 600 de clădiri ilegale în Bucureşti în ultimii 3 ani. De cele mai multe ori aceste cazuri se referă la „blocurile lipite de case”.

 

„Regimul de înălţime”

…este de asemenea un aspect care, în mod normal, cunoaşte reglementări legale cuprinse în Proiectul de Autorizare a Construcţiei (PAC). Acesta trebuie să fie direct proporţional cu distanţa fată de construcţiile alăturate. În zonele aglomerate, distanţa legală dintre construcţii este de minimum 4 metri. Această distanţă este necesară pentru a asigura spaţiul privat al locuitorilor, iar înălţimea acestora nu trebuie să umbrească construcţiile alăturate.

În general clădirile dintr-o anumită zonă trebuie sa aibă un regim de înălţime apropiat, însă sunt cazuri în care se fac excepţii. Înălţimea unei clădiri poate fi mai mare decât a celor vecine doar dacă ultimul sau ultimele etaje sunt retrase, iar strada păstrează nivelul de înălţime. 

De fapt, şi aceste prevederi referitoare la înălţimea clădirilor în cazul ridicării unor noi construcţii nu au fost respectate întotdeauna, iar câteva din ilustraţiile alăturate demonstrează această afirmaţie, situaţie de altfel cunoscută şi contestată de numeroşi locuitori ai Capitalei.

 

„Planul Integrat de Dezvoltare Urbană”

Nu numai distanţa dintre clădiri şi înălţimea lor constituie o problemă pentru edilii Bucureştilor, ci şi aceea legată de aspectul general, structura oraşului.

În 2012, a fost formulat un „Proiect privind  inventarierea caselor de patrimoniu din unele zone (Dorobanţi, Pitar Moş şi Vasile Conta).

Pe plan general această preocupare şi-a găsit în parte concretizarea în  „Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU)” adoptat de Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Deocamdată, acest document se referă la  „Zona Centrală” şi prevede „punerea în valoare a caracterului eclectic al centrului Bucureştiului ca marcă identitară a oraşului; reintegrarea zonelor destructurate ale centrului Bucureştiului” în anii 1980. De asemenea, se are în vedere „Regenerarea cartierelor tradiţionale degradate”.

Unele dintre aceste prevederi se regăsesc de altfel şi „Legea urbanismului” (2013) care are drept scop „Gestionarea spaţială a teritoriului”, urmărind „să  asigure indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiţii de locuire adecvate, calitatea arhitecturii, protejarea identităţii arhitecturale, urbanistice şi culturale a localităţilor.”

…Nu ne rămâne decât să sperăm în continuare că aceste prevederi vor fi aplicate şi aceasta nu numai în zonele centrale ale oraşului, ci în întregul său pentru ca astfel Bucureştii să se dezvolte armonios, drept pe care şi l-a câştigat într-o existenţă seculară şi într-o perspectivă îndreptăţită de valoarea sa arhitectonică, dar şi spirituală.

AFACERI DE LA ZERO