Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XXX). Ruinele/ de dr.Alexandru Popescu

Clădire prăbuşită pe strada Blănari

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

03.03.2016, 23:38 134

„Cicatricele” oraşului

Ca orice organism şi oraşele suferă un proces de degradare, având loc în acelaşi timp agresiuni, provocate de cataclisme (cutremure, inundaţii) şi evenimente (războaie) care duc la deschiderea unor „răni” ce, de-a lungul vremii, dacă nu sunt remediate, afectează  înfăţişarea oraşului, dar şi existenţa locuitorilor săi.  De cele mai multe ori, asemenea „răni” sunt închise prin repararea imobilelor afectate, renovarea lor sau construirea unor noi case. Atunci când astfel de „tratamente” din diverse motive nu au loc, rănile riscă să se permanentizeze devenind „răni” deschise, ruine.

Bucureştii nu au făcut excepţie, astfel încât în diferite perioade multe dintre casele sale au devenit „victime” ale unor cauze naturale, dar şi ale  unor agresiuni, în primul rând, ale unor bombardamente, cum au fost cele din timpul  Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial.

Prin eforturile locuitorilor oraşului, cât şi ale edililor săi, cele mai multe dintre aceste „răni” au fost închise, astfel încât Capitala  a intrat în perioada contemporană a istoriei sale fără ca peisajul său să cuprindă multe asemenea „ruine”.

Totuşi, în ultimii ani, numărul acestora a crescut în mod substanţial, cauzele nefiind cele amintite mai sus, ci altele care ţin de contextele economice, sociale sau chiar politice.

 

O retrospectivă… pesimistă

În urmă ci câţiva ani, pe când susţineam,  în „Ziarul de duminică”,  o rubrică despre „Străzile Bucureştilor”,  am publicat articolul „Rănile oraşului” în care afirmam că acestea adăpostesc numeroase imobile pe cale de degradare sau transformate în ruine.

Ulterior, am avut ideea de a reveni în locurile în care se aflau asemenea ruine în speranţa că ele au dispărut. Nu mică ne-a fost surpriza să constatăm că, în afara unor lucrări de restaurare, numărul imobilelor degradate nu a scăzut în mod substanţial, ba chiar au apărut şi altele în această stare pe cale de a deveni ruine, aşa cum o demonstrează ilustraţiile acestui articol. Ne-am concentrat investigaţia asupra câtorva străzi şi artere care conţin numeroase case înscrise pe Lista monumentelor istorice din Centrul istoric  (Blănari, Lipscani), din alte zone centrale (Baia de Fier, Moşilor), ca şi din una din cele mai importante artere ale oraşului.

De cele mai multe ori am constatat că ruinele au persistat, au fost întreprinse doar măsuri de „cosmetizare”, au fost deschise noi „maidane” sau că, pur şi simplu, casele degradate au dispărut, ceea ce, să o recunoaştem, ne permite  să fim destul de pesimişti în ceea ce priveşte aspectul unui oraş care doreşte să devină „Capitală culturală a Europei” în 2021…

De fapt, această concluzie este întărită chiar de statistica oficială care constată că, în Bucureşti, peste 500 de clădiri istorice care au ajuns ruine. Ca să nu mai vorbim de numeroase alte case care nu au un asemenea statut.

 

O legislaţie ineficientă

Nu se poate spune că autorităţile nu au fost preocupate de această situaţie, de cele mai multe ori iniţiativele lor rezumându-se la promovarea unor măsuri legislative care, cel mai adesea, s-au dovedit ineficiente.

De fapt, chiar în Codul Civil se prevede că  proprietarul unui imobil este responsabil de prejudiciul cauzat de ruina edificiului, atunci când aceasta este rezultatul imediat al lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, proprietarii clădirilor care au acest statut au obligaţia de a lua masuri pentru „conservarea, consolidarea, restaurarea, efectuarea reparaţiilor curente şi de întreţinere a clădirilor în condiţiile legii. Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie la regimul de protejare a monumentelor istorice şi se sancţionează cu amendă.”

Conform Ordonanţei nr. 21/2002, privind gospodărirea localităţilor urbane si rurale, proprietarii şi coproprietarii au obligaţia comună şi solidară:

(i) de a repara faţadele locuinţelor sau a oricăror altor construcţii amplasate la frontul strazii; şi
(ii) de a efectua lucrări de tencuire si zugrăvire periodică a acestora.

În sfârşit, în  data de 15 februarie 2011, a fost publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului proiectul de Lege privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, potrivit căruia proprietarii de clădiri sunt obligaţi sa realizeze lucrări de reabilitare a faţadelor si a acoperişurilor, pe cheltuiala proprie. Este vorba de aşa-numita „Lege a faţadelor”.

Neputinţa autorităţilor a fost recunoscută de însuşi fostul primar general al Municipiului Bucureşti care a ameninţat că va trece în fondul acestuia clădirile ai căror proprietari nu respectă aceste prevederi legale, ceea ce, de fapt, ar constitui o măsură anticonstituţională.

O altă măsură extremă este aceea propusă guvernului de Asociaţia Municipiilor din România privind introducerea in Codul Fiscal a supra-impozitării clădirilor/ terenurilor/ siturilor lăsate în paragina.

 

De la nepăsare la interese

Totuşi, chiar în acest cadrul legislativ, care este cauza persistenţei acestor „ruine” ?

S-ar putea spune că una dintre ele ar fi atitudinea proprietarilor care se dezinteresează de starea lor. De fapt, această nepăsare are uneori cauze materiale: noii proprietari, după ce au depus eforturi (mai mult sau mai puţin legale!) pentru retrocedarea lor, pur şi simplu nu dispun de mijloacele financiare pentru renovare.

Nu ştim care este situaţia reală, dar aceasta pare cauza pentru care, după ce a obţinut proprietatea asupra „Casei Take Ionescu” de pe strada cu acelaşi nume, nu s-a întreprins nimic pentru renovarea sa, astfel încât acest imobil, din care a fost „scos” Institutul de etnografie şi folclor „Constantin Brăiloiu”, este pe cale de a deveni o ruină.

De fapt, într-adevăr, costurile renovărilor sunt ridicate, ajungând, după estimările specialiştilor, la cheltuieli  între 300-500  euro pe metrul pătrat.

În ceea ce priveşte această situaţie, după cunoştinţa mea, în Germania se prevede ca pentru întreţinerea imobilelor de interes istoric să existe şi o participare financiară a statului sau a landului.

O altă cauză, la care s-au făcut dese referiri în presă, este legată de interesele proprietarilor care aşteaptă ca imobilele respective să se degradeze iremediabil pentru a fi demolate în locul lor urmând să fie ridicate construcţii care prezintă mai multe avantaje materiale şi financiare (magazine, bănci etc.). În acest sens, se făcea apel la procedurile de „declasificare” a imobilelor de pe Lista monumentelor istorice.

Se pare că această procedură a fost înăsprită, recent apărând o dispoziţie după care o asemenea măsură extremă nu poate fi luată fără aprobarea Comisiei monumentelor istorice.

Este doar un început…

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO