Ziarul de Duminică

Catalogul viciilor omeneşti/ de Stelian Ţurlea

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Stelian Turlea

06.12.2013, 00:00 164

Aurora Liiceanu

Legături de sânge

Povestea Ioanei

Editura Polirom

Cu contribuţia lui Mihai Ioan Micle. „O fascinantă analiză a psihicului uman. La prima vedere, Ioana, zisă Biba, este o femeie obişnuită. Încă tânără, energică, se ocupă de casă şi de iubitul bolnav. Ea are însă o poveste cutremurătoare: în urmă cu mai mulţi ani, şi-a ucis în bătaie fratele. Ce anume a împins-o la acest gest? A fost un simplu impuls sau urmarea unei copilării marcate de abuzuri? Ioana crede că un moment esenţial i-a schimbat destinul – cel în care şi-a invitat fratele mai mare să locuiască împreună. Ştie că este vinovată, dar nu pare să aibă remuşcări pentru răul pe care l-a făcut. Pornind de la povestea ei, Aurora Liiceanu schiţează un tablou realist al vieţii în închisoare şi încearcă să stabilească dacă există un «cod genetic» al criminalilor.”

 

Siegfried Lenz

Un moment de reculegere

Editura RAO

Traducere din limba germană de Anca Vasas. „O vară caldă într-un mic oraş de pe malul Mării Baltice. Benny Goodmann şi Ray Charles sunt încă la modă, pe străduţe umblă omul cu flaşneta, se plăteşte cu «mărci» şi când intră în clasă profesoara de engleză, elevii răspund: «Good Morning Mrs. Petersen». Faptul că Stella Petersen şi elevul Christian se iubesc nu-l ştie nimeni,  chiar dacă nuvela nu vorbeşte despre altceva. Cum se ajunge la această iubire, cum se transformă cuvintele şi gesturile, întâlnirile şi atingerile întâmplătoare în pasiune, cum trebuie această pasiune să se confrunte cu realitatea, cum vrea Christian să asigure durata acestei iubiri printr-un plan pe cât de îndrăzneţ, pe atât de iluzoriu şi cum se va sfârşi dintr-o dată totul - sau poate că nu chiar totul. Cum devine dragostea nemuritoare tocmai prin moarte - despre asta  povesteşte Siegfried Lenz cu talent nemaipomenit, cu distanţare şi umor, alert, compact, închistat.”

 

Ciprian Vălcan

Amiel şi canibalul

Editura Cartea românească

„Vălcan propune nu doar o perspectivă sumbră asupra istoriei şi asupra întregii alcătuiri a lumii, în care preeminenţa răului e un dat metafizic, ci şi o vitriolantă descriere a naturii umane. Viziunea sa, exprimată în cele mai surprinzătoare moduri, fortând absurdul, parodicul sau macabrul, mizând pe efectul retoric al paradoxului şi al formulei sofistice, conduce la alcătuirea unui adevărat catalog al viciilor omeneşti, rizibile ori hidoase, monstruoase sau numai groteşti.” Născut în 1973, Ciprian Vălcan are o licenţă în filosofie la Sorbona, este doctor în filosofie şi istorie culturală al mai multor universităţi şi profesor universitar la Timişoara.

 

J.A. Redmerski

Niciodată împreună?

Editura Trei

Colecţia Eroscop. Traducere de Ana-Daniela Micu. „Camryn Bennett, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, crede că ştie exact în ce direcţie se îndreaptă viaţa ei. Însă după o noapte de pomină la cel mai extravagant club din Raleigh, North Carolina, şochează pe toată lumea – inclusiv pe sine – când se hotărăşte să renunţe la singura viaţă pe care a cunoscut-o vreodată şi să ia totul de la început. Având la ea doar poşeta şi telefonul mobil, Camryn se urcă într-un autobuz Greyhoud, gata să se găsească pe sine însăşi. În schimb, îl găseşte pe Andrew Parrish. Sexy şi provocator, Andrew o face să simtă dragostea şi pasiunea în feluri pe care Camryn nu şi le-ar fi imaginat niciodată. Însă bărbatul din viaţa ei ascunde un secret. Îi va apropia acesta definitiv sau îi va distruge ireversibil?” (editorii)

 

Eugen Ruge

Vremea luminii care păleşte

Editura Curtea veche

Traducere de Oana-Nora Căpăţână. Fiu al unui fost prizonier de război german şi al unei rusoaice, Eugen Ruge s-a născut în URSS în 1954 şi a plecat în RDG, împreună cu familia sa, doi ani mai târziu. A studiat matematica la Universitatea Humboldt din Berlin, în 1986 şi-a început activitatea de scriitor, scenarist şi realizator de filme documentare, iar în 1988 s-a mutat în RFG.. Vremea luminii care păleşte (2011), primul său roman, a fost distins cu Premiul Alfred Döblin pentru manuscris în 2009 şi cu Premiul Aspekte şi Premiul Cărţii Germane în 2011. Romanul este povestea a patru generaţii, care pun umărul la construirea statului comunist şi în final ajung la concluzia că regimul nu mai e o opţiune. Practic, romanul unei societăţi

 

Ioan Buduca

Principiul antropic

Editura Tracus Arte

Autorul consideră că adevărata fenomenologie nu s-a născut şi mai ales nu şi-a câştigat gloria cu Heidegger, ci este „o metodă personală, repetabilă în orice alt laborator de gândire. Numele ei: antroposofia.” „Discursul antroposofic nu este reprezentare, ci o prezentificare a ceea ce poate fi perceput direct cu gândirea.” Urmează un număr de eseuri despre Rudolf Steiner, Rene Guenon, Basarab Nicolescu, spiritul timpului nostru, pâine şi iertare, înţelepciunea inimii, misteriile Eului, credinţa în realităţile spirituale şi multe altele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO