Ziarul de Duminică

Câte implozii suportă Biserica?/ de Marius Vasileanu

Câte implozii suportă Biserica?/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

20.07.2012, 00:02 75

De câteva secole bune, Mănăstirea Radu Vodă stă de strajă pe una din colinele pe care a fost înălţat Bucureştiul. Puţină lume ştie despre legătura profesorului şi criticului Titu Maiorescu şi Mănăstirea Radu Vodă.

Zidită în secolul al XVI-lea de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea, Mănăstirea Radu Vodă a fost, după caz, martorul tăcut sau activ al unei bune părţi de istorie a Bucureştiului. Este mănăstirea care deţine câteva "recorduri" greu de egalat. Cercetările arheologice demonstrează existenţa unor fortificaţii de pe vremea dacilor, dar care continuă o străveche aşezare provenită încă din paleolitic. Se pare că aici a fost una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul ţării. Apoi, prin străduinţa egumenului Mardarie de a aduna cărţi folositoare sufletului şi minţii, aici a existat cea mai veche bibliotecă din Bucureşti. În fine, este lăcaşul monahal care a avut parte, în timp, de cele mai multe şi importante donaţii voievodale şi boiereşti astfel încât - din punct de vedere material - ajunsese la un moment dat cea mai bogată mănăstire aflată pe teritoriile locuite de români.

Iată de ce există atâtea mărturii ale unor importanţi scriitori şi oameni de cultură care vorbesc cu admiraţie despre Mănăstirea Radu Vodă. Între acestea, la loc de cinste, stau cele ale arhidiaconului Paul din Alep care, însoţindu-l pe Patriarhul Macarie al Antiohiei (al cărui fiu de sânge era), a vizitat Ţările Române la mijloc de secol XVII. Bogăţia informaţiilor notate de Paul din Alep despre viaţa politică, economică, culturală, religioasă şi spirituală a acestor locuri a devenit o referinţă pentru cercetători. Mănăstirea Radu Vodă este descrisă de Paul din Alep drept "o zidire frumoasă, cu un aspect preaplăcut"...

Dar istoria veche a acestei mănăstiri intră în deplină armonie cu istoria sa modernă şi contemporană.

În urma repetatelor rezidiri şi renovări, generate de convulsiile sociale şi politice prin care a trecut, după cutremurul din 1940 care afectase din nou Mănăstirea Radu Vodă, Patriarhul Justinian Marina porneşte ample lucrări de reconstrucţie şi restaurare. Este refăcută şi pictura prin eforturile Părintelui Sofian Boghiu - o altă mare personalitate a ortodoxiei româneşti care a păşit pe aici - şi ale pictorului Vasile Caraman, astfel încât biserica va fi resfinţită în anul 1979. Iată motivul pentru care în biserica Mănăstirii Radu Vodă există astăzi mormântul Patriarhului Justinian Marina, socotit un ultim ctitor al lăcaşului, singurul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române ale cărui rămăşiţe pământeşti nu se află la Catedrala Patriarhală.

...Iată de ce am fost mirat să aflu că în anul 1875, Ministrul Cultelor din acea periodă, nimeni altul decât Titu Maiorescu, ordonă aruncarea în aer a zidurilor - aceasta fiind singura posibilitate de demolare a clădirilor aflate în jurul mănăstirii. Pe locul rămas liber, începând din 1893, a fost ridicată clădirea Seminarului Teologic. Nimic deosebit, veţi spune. Nimeni nu a protestat, faptul a fost cât se poate de firesc, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a consimţit. Dacă s-ar fi aruncat în aer clădirea propriu-zisă a bisericii, ar fi fost, poate, un scandal.

Nu, nu este adevărat. Căci asta avea să se petreacă în secolul următor în care câteva nevertebrate urmau să ajungă miniştri ai Culturii şi Cultelor, pe vremea lui N. Ceauşescu. Şi au contribuit la dărâmarea mai multor clădiri de patrimoniu, a numeroase biserici etc. Eram în plină dictatură, era greu, veţi spune, nici atunci BOR nu a protestat.

...Tocmai pentru că ar putea constitui un factor de echilibru, o instanţă morală, nonpartinică, lipsită de înverşunări, un adevărat centru de greutate, mă întreb, în aceste zile când stabilitatea unei întregi ţări este efectiv aruncată în aer, de ce tace Biserica Ortodoxă Română?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO