Ziarul de Duminică

Câţi Terabytes are Dumnezeu?/ de Tudor Călin Zarojanu

Câţi Terabytes are Dumnezeu?/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

18.07.2014, 00:12 340

Citind Biblia – fie că eşti ateu, fie drept credincios – ţi-ai putea pune întrebarea cum de nu pomeneşte nimic despre dinozauri. Cum de nu suflă o vorbă despre marile conflagraţii armate. Şi cum de nu anticipează câtuşi de puţin evoluţia omenirii, inclusiv partea tehnică a acesteia. Scrisă sub dicteu divin, de către oameni cu harul lui Dumnezeu, dacă nu cumva – măcar pe alocuri – de către Dumnezeu însuşi, Biblia ar fi putut avea acelaşi grad de acoperire, în timp şi-n spaţiu, pe care-l are Tatăl Ceresc, adică nelimitat.

Există cel puţin două explicaţii. Prima este că Biblia – la fel ca şi cărţile sfinte ale altor religii, de altfel – nu este nici un manual de istorie, nici o enciclopedie ştiinţifică, ci o carte de credinţă. Cineva, inspirat, mi-a spus odată că Biblia e un Manual de Utilizare a Lumii. După ce-a creat lumea, Dumnezeu realiza foarte bine că oamenii n-o să prea ştie ce să facă ei cu ea, aşa că a aranajat să li se explice. În linii mari, fireşte, şi cu accentul pus pe ceea ce este esenţial, adică principiile – valabile azi, în mileniul trei, în aceeaşi măsură în care erau valabile în momentul scrierii Vechiului, respectiv a Noului Testament, în ciuda uriaşele diferenţe de dezvoltare. Manualul de utilizare a unui calculator îţi spune ce resurse are, pe ce butoane trebuie să apeşi şi cum poţi să trimiţi un mail – dar nu ce să conţină mailul... De la un punct încolo funcţionează liberul arbitru.

A doua explicaţie e şi mai simplă: Biblia – la fel ca oricare text compus vreodată, în afară poate de unele experimente literare – a fost scrisă pentru nivelul de înţelegere a oamenilor din perioada creaţiei sale. Imaginaţi-vă o clipă ce şanse de răspândire ar fi avut o nouă religie – şi-aşa revoluţionară, căci le cerea oamenilor să renunţe la sistemul „Ochi pentru ochi, dintre pentru dinte”, să renunţe la sacrificiile ritualice, să pună mai mult preţ pe starea spirituală decât pe cea materială şi să-şi iubească inclusiv duşmanii! – ar fi vorbit, în plus, despre inelele lui Saturn, motivele dispariţiei dinozaurilor şi aspectul viitoarelor autostrăzi!

Astfel privind lucrurile, ţi-ai putea pune (eu, unul, mi-am pus-o) o altă întrebare: în ce măsură realităţile – trecute, prezente şi viitoare – despre care nu se vorbeşte în cartea sfântă din motivele invocate mai sus vin sau nu în contradicţie cu credinţa în Dumnezeu şi/sau cu calitatea de bun creştin. Evoluţionismul e un bun exemplu! Mai ales că Darwin însuşi, un bun creştin, şi-a pus această întrebare.

Dar calculatorul – sau, mai exact, Internetul, pe care se găsesc atât de multe lucruri şi prin care sunt legaţi atât de mulţi oameni (3 miliarde în 2013!)? O fi treaba asta plăcută lui Dumnezeu? Întrebarea se justifică prin faptul că Internetul pare să „atace” una dintre calităţile definitorii ale Tatălui Nostru: omniscienţa!

N-am nicio îndoială că Dumnezeu nu doar îngăduie Internetul, ci este şi mulţumit de existenţa lui, pentru că oferă creaţiei Sale supreme, omul, şansa de a deveni mai bun printr-o cunoaştere cât mai aprofundată a lumii. Încă mai circulă – complet greşită – ba mai face şi victime!, ideea conform căreia cunoaşterea se opune credinţei şi este, pe cale de consecinţă, interzisă de către religie. Şi asta din cauza expresiei „Crede şi nu cerceta”, care nu doar că NU există în Biblie, dar se şi opune spiritului acesteia! Singurul lucru care se spune acolo este că există lucruri mai presus de înţelegerea noastră.

Creştinii dependenţi de Internet – ca mine – n-au de ce să-şi facă griji: navigarea în reţea nu-i vreo blasfemie sau un lucru interzis. Iar capacitatea în Terabytes a lui Dumnezeu nu se află în pericol de a fi atinsă...

Bine, bine, dar pe Internet se găsesc şi destule lucruri oribile, de pildă cele care încurajează violenţa! Păi, ce, credeţi că diavolul nu ştie la calculator?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO