Care dintre noi n-a constatat, măcar o dată, cu stupoare şi chiar cu enervare, că-şi aminteşte numere de telefon ale unor prieteni care au plecat de mult din ţară sau au trecut Styxul, dincolo de care, cel puţin din câte ştim până în prezent, nici una din reţelele GSM nu are arie de acoperire? Asta ca să nu mai vorbim de amintirile pentru care am da orice să le facem pierdute, pentru că sunt legate de lucruri extrem de neplăcute din trecutul nostru.
De câte ori nu ni s-a întîmplat, în schimb, să uităm lucruri importante – de la ziua căsătoriei până la ora unei întâlniri de afaceri –, despre care ne amintim (ori ne sunt amintite) atunci când e prea târziu? Başca întâmplările frumoase, emoţionante sau amuzante care se rătăcesc prin cotloanele memoriei, de unele din ele amintindu-ne doar cu totul şi cu totul întâmplător, conjunctural, altele fiind pierdute în veci.
Una peste alta, este evident că ne folosim într-un mod complet neperformant memoria, care păstrează date inutile, pierde unele din cele vitale, iar zone largi pur şi simplu nu le foloseşte.
Şi, mă rog, de ce asta? Pentru că, vai, nu suntem PC-uri şi nu avem la dispoziţie programe simple şi eficiente, cu „interfeţe prietenoase”, care să ne permită gestionarea inteligentă a memoriei cu care am fost dotaţi. Ia să fie amintirile mele fişiere, dotate frumos cu extensii, ca să ştiu despre ce e vorba în propoziţie, să pot să le selectez frumos pe toate alea care se referă la un accident din viaţa mea (*.acc), să apăs zâmbind tasta „Delete” – „Are you sure?” – „Yesssssssss!” – şi gata!
Să-ţi poţi gestiona informaţiile din creier – ce perspectivă superbă! Să le pui în foldere diferite, să nu te-mpiedici de ele la tot pasul. N-ai deschis folderul „Trădări”, n-ai treabă cu trădările. Decât în momentele de masochism. Să-ţi poţi muta fişierele de ici-colo, să-ţi faci „My briefcase” cu datele de care ai nevoie în mod curent! Să salvezi datele importante pe suporturi exterioare, pe care să le poţi păstra în sertare încuiate! Să-ţi parolezi gândurile, să nu aibă acces telepaţii la ele!
Şi-apoi relaţiile sociale! Cînd vrei, intri în reţea – când n-ai chef, lucrezi individual, „off line”. Vă daţi seama ce tare ar fi!?
Din punctul meu de vedere, ASTA e adevărata, suprema provocare a ştiinţei, la care ar face bine să se înhame serios şi sistematic, la un loc, neurochirurgi, specialişti IT, psihiatri, psihanalişti, sociologi, psihologi, parapsihologi, electronişti şi, de ce nu?, duhovnici.
Din păcate, suntem îngrozitor de departe de acest obiectiv cu o miză uriaşă. Până acum, cercetătorii n-au reuşit nici măcar să identifice unde în creier e înregistrat un cuvânt anume – să zicem „pisică” – necum o imagine sau o idee.
Dar să nu ne pierdem speranţa. Mâine, cine ştie…?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
