Este contraproductiv să facem comparaţie cu ceilalţi ortodocşi din ţările estului ex-comunist ori, şi mai puţin, cu catolicii, căci, măcar în acest registru, nu există concurenţă. Cu toate acestea, se vede cu ochiul liber, alături de ruşi, catolicii îşi onorează martirii de peste tot, inclusiv pe cei din România: încă o beatificare – pas intermediar către canonizare, fapt petrecut acum un an şi cu Monseniorul Vladimir Ghika – are loc în aceste zile, la Iaşi, a episcopului catolic Anton Durcovici, mort precum un martir în închisoarea de la Sighet (1951)...
Desigur, există şi o evlavie populară crescândă care aduce uneori, inevitabil, şi exagerări. Recenta deshumare a osemintelor Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (operată fără acordul autorităţilor bisericeşti şi nici al familiei), este un exemplu în care spectacolul ieftin s-a conjugat cu filmele horor. Osemintele au fost „uscate” cu o aerotermă, sprea a fi expuse apoi evlaviei dreptcredincioşilor!...
Noroc cu intervenţia fermă a familiei, aflată în SUA, şi a ierarhilor care au dispus reînhumarea osemintelor părintelui. Culmea, într-un testament al Pr. Calciu se va putea citi că acesta parcă prevăzuse acest episod şi a insistat să nu fie luate în consideraţie aceste iluzii (moaşte nealterate), pledând pentru reînhumare în caz că trupul său va fi găsit nealterat de trecerea timpului...
Dincolo de aceste anecdote – nu sunt singurele – evlavia populară este reală şi, pe alocuri, acoperită cu siguranţă de realităţii mirabile. Pelerinajele care se practică cu folos duhovnicesc la mormântul Pr. Arsenie Boca dau seamă de uriaşa putere de seducţie spirituală a acestuia. Părintele Arsenia Boca a fost fără doar şi poate una dintre cele mai importante personalităţi duhovniceşti româneşti ale veacului XX. Oamenii simt că sunt ajutaţi de ruga părintelui, aşa cum au fost şi pe când acesta trăia. Sunt realităţi care ţin de antropologia religiei, trebuie considerate ca atare, pot fi mai mult sau mai puţin „cuantificate” de orice comisie care s-ar ocupa cu canonizările din Biserica Ortodoxă Română.
Numai că aceste comisii ortodoxe româneşti nu par a fi interesate de martirii şi sfinţii care aparţin trecutului recent! Este un reflex ortodox – binevenit, în general – care nu se lasă amăgit de evlavii populare, poate excesive uneori. Chestiunea este că există cazuri, precum cel al Pr. Arsenie Boca, de pildă, în care reticenţa în privinţa sfinţeniei devine hilară ori puerilă. A te îndoi de sfinţenia Pr. Arsenie Boca presupune a te îndoi de creştinism.
Nu mai puţin reale sunt actele de martiraj petrecute în regimul comunist în privinţa unor personalităţi precum Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), întemeietorul mişcării Rugul Aprins. Acesta, împreună cu o parte dintre confraţii săi întru rugăciune, a fost arestat strict pentru credinţa creştină. N-au avut nicidecum interese politice, nici preocupări subversive. Cu toate acestea li s-au fabricat dosare care au fost demontate, juridic vorbind, după 1989. Aşadar, un om care – şi există mărturii în acest sens – moare pentru credinţa creştină, precum orice martir, în închisoarea de la Aiud (1962). Cei care au reţineri în privinţa vieţii sale anterioare habar n-au de istoria creştinismului – presupunând că ar avea dreptate, ceea ce nu este nici pe departe adevărat, întrucât viaţa lui Sandu Tudor (pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu) a fost plină de penibile manipulări pornite dinspre oameni cu care a intrat în polemici, adesea legionari, adesea comunişti, ori inamici dobândiţi în urma unei prodigioase activităţi jurnalistice.
...A apărut recent la Editura Lumea Credinţei un volum care are drept centru de greutate exact cele discutate mai sus. Se referă la câţiva dintre martirii recunoscuţi de Biserica Rusă, volumul semnat de Vicenţiu Dascălu se numeşte „Gulagul în Sinaxare. Neomartirii din Rusia bolşevică (1917-1989)”. Cu siguranţă, faţă de zecile de milioane de victime ale regimului bolşevic şi comunist, aceste câteva zeci sunt puţin. Este un început. Cum spuneam, faptul că au fost trecuţi în sinaxare, au fost canonizaţi, peste 1.700 de martiri (unii, controversaţi chiar) – înseamnă ceva. Important este să ne şi ridicăm la statura acestora, să-i binemerităm. Jocul aiuritor făcut de ruşi mai ales în ultima vreme, când Biserica, prin oficialii săi, consimte să fie folosită precum în vremurile comuniste lasă însă loc îndoielilor...
Acelaşi lucru este subliniat de scriitorul Sorin Lavric, cel care face o scurtă prefaţă cărţii: „Întorcându-ne la neomartirii ruşi, cartea de faţă are darul de a ne pune dinainte un termen de comparaţie. Văzându-i pe ai altora, ne dăm seama cum sunt ai noştri. Dar mai ales ne dăm seama unde suntem noi faţă de pragul lor. De aceea volumul de faţă e un semn de încurajare: aflând chinurile ruşilor, căpătăm îndrăzneala de a ne cinsti propriii martiri contemporani”...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
