Mihai Nadin – Civilizaţia Analfabetismului, Editura Spandugino. Traducere de Luana Stoica
La începutul acestei luni februarie, când împlinea 78 de ani, profesorul Mihai Nadin a făcut un turneu, la Bucureşti şi Braşov, de promovare a masivei cărţi în faţa a sute de profesori şi studenţi, cu un succes uriaş. O carte începută prin 1983, publicată în 1997, tradusă repede în multe limbi şi rămasă foarte actuală. O carte despre un nou Big Bang al civilizaţiei umane.
Este poate cea mai importantă carte a autorului, apărută, spuneam, în 1997 în Germania (tom de aproape 900 de pagini, în limba engleză, la Dresden University Press; peste 900 de pagini şi în limba română), o analiză a lumii contemporane şi predicţie asupra etapelor următoare.
În centrul Civilizaţiei Analfabetismului stau fenomenele legate de tranziţia de la o civilizaţie dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie şi comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultăţile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare şi economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.
Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – ştiinţă şi discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. În această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depăşesc necesitatea şi posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacţiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca şi mijloacele cele mai uluitoare de intercondiţionare socială.
Progresul ştiinţific şi inovaţia tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenţei pe care acestea o au asupra existenţei şi creativităţii umane. Iată ce scrie Nadin în prefaţă:
„Subiectul acestei cărţi este condiţia umană. Chiar şi în contextul civilizaţiei analfabetismului, cu numărul sporit al celor care nu citesc şi nu ştiu să scrie, îmi pot îngădui luxul unui citat: Homo sum, nihil humani alienum puto (sunt om, şi nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin). Citatul, dintr-o piesă a lui Terenţiu, ce i-a inspirat pe mulţi alţii, defineşte o perspectivă de compasiune. Cei care în aceste zile nu mai citesc, ci îşi consumă vremea în jocuri video sau digitale aparţin prezentului deopotrivă cu cei care lucrează în laboratoare căutând un tratament al cancerului. Programatorul care a pierdut plăcerea lecturii sau a spectacolului de teatru este parte a unei societăţi ce-şi defineşte valorile altfel decât în civilizaţiile trecutului.
Am descris, folosind limbajul ştiinţei contemporane (logica, semiotica, genetica, ştiinţa calculului etc.), multe detalii tehnice devenite, între timp, invenţii de tot felul. O generaţie de antreprenori a reuşit să schimbe America şi lumea întreagă, nu numai cu telefoane celulare şi cu tranzacţii la bursă efectuate aproape instantaneu de programe. Omul e prea lent pentru noile procese în care destinul său e decis de inteligenţa artificială sau de uriaşe cantităţi de date (Big Data, cum se spune în lumea experţilor) din care s-au extras, în mod automat (deep learning) cunoştinţe despre fiecare dintre noi. S-a schimbat familia, şi nu mă bucur că am prognosticat inevitabila ei destrămare. S-a schimbat, cine ar fi crezut, sexualitatea. Se schimbă continuu ceea ce mâncăm – Doamne, Doamne, McDonald’s la Paris, şi la Bucureşti – şi cum ne îmbrăcăm.
(...)
Ştiinţa şi tehnologia sunt teme ale acestei expediţii intelectuale. Subiectul este, însă, veşnic schimbătoarea fiinţă umană. A explica fără a bagateliza complexitatea acestui punct de răscruce mi se pare mai important decât a profita de succesul celor care excelează astăzi în crearea de fraze-cheie. Argumentele solide, care sugerează posibilităţi fundamental diferite de ceea ce destul de mulţi sunt dispuşi să accepte – sau chiar să susţină – îndeamnă la un optimism mai profund.
Trăim o epocă a conflictelor, manifestată în nenumărate dezechilibre. Este, în acelaşi timp, şi o epocă a oportunităţilor. Cei care nu sunt dispuşi să le recunoască ar putea încetini dinamica, dar nu vor putea opri procesul de schimbare. Afirmaţia se aplică Statelor Unite şi Canadei în aceeaşi măsură ca şi restului lumii – ţările avansate din Europa Occidentală, Australia şi Noua Zeelandă, sau ţările Africii, Asiei, Europei de Est şi Americii Latine.
Nu există naţiune sau individ care să aibă suficiente resurse pentru a-şi permite o poziţie de expectativă. Experienţa computerului este ilustrativă în acest sens: următorul cip va fi mai rapid, mai ieftin şi va incorpora mai multe posibilităţi de procesare. Cei care amână utilizarea calculatorului de astăzi nu ratează doar un ciclu de învăţare, ci tot ceea ce actualul cip face posibil. Nu putem recupera niciodată timpul pierdut. Acest lucru este valabil atât pentru distrugerea pădurii tropicale amazoniene cât şi, poate mai grav, pentru facilitarea mijloacelor de acces la cunoaştere şi la interacţiunea umană efectivă la nivelul lumii globale.
Presupun că cititorul înţelege că în spatele eufemismului din titlul acestei cărţi se ascund multe limbaje şi mijloace de expresie şi comunicare pe care ar fi trebuit să le folosesc eu însumi, nu doar să scriu despre ele.”
Civilizaţia analfabetismului este, potrivit lui Mihai Nadin, una a multor alfabetizări parţiale, fiecare cu carcateristici şi reguli de funcţionare proprii. „Faptul că metode şi tehnologii noi, de natură digitală, constituie efectiv o alternativă la alfabetizare este un lucru de care nu mai putem face abstracţie.”
Mihai Nadin, născut la 2 februarie 1938 la Braşov, a absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea din Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică. A primit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiintei) la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga sa activitate de cercetare în domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), al proiectării asistate de calculator, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare, în cadrul mai multor universităţi din Europa şi Statele Unite. Are la activ peste 200 de publicaţii pe aceste teme şi a ţinut conferinţe în lumea întreagă. În 1994 a înfiinţat Institutul de Cercetare a Sistemelor de Anticipare. În 2004 l-a transferat în cadrul Universităţii Texas din Dallas. După 2003, Nadin a predat la Universitatea Stanford, la Universitatea California-Berkeley şi la Universitatea din Bremen. Din 2004, este Ashbel Smith Professor la Universitatea Texas din Dallas. Unul dintre proiectele sale majore, care implică sistemele de anticipare, poartă numele de Seneludens şi vizează mentinerea capacităţii de anticipare a indivizilor vârstnici prin intermediul creării unor medii interactive virtuale.
În numărul din 5 februarie, „Ziarul de duminică” a publicat un interviu cu Mihai Nadin, aflat în România într-un turneu de promovare a cărţii de faţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
