Ziarul de Duminică

Ce văd orbii când nu văd/ de Daniel Nicolescu. GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Daniel Nicolescu

12.09.2013, 23:59 937

În data de 6 septembrie, a avut loc la Lisabona deschiderea expoziţiei Studii despre orbire, un eveniment organizat de ICRL împreună cu Millenium Bank, Fundaţia José Saramago şi Ambasada României. E vorba despre o aventură la bordul unei bărci cu mai mulţi vâslaşi, dar cu un singur şi luminos comandant: José Saramago.

Portughezii, înainte de orice, au fost cuceritori. Le datorăm, în bună măsură, lumea aşa cum o cunoaştem azi. Graţie spiritului de aventură şi unei nelinişti fertile, au descoperit noi teritorii. Le-au anexat Lumii vechi şi au pus, intuitiv, bazele celui dintâi „sat global”. Cum spunea Martin Page: „Înainte să fie ales papă, sub numele de Ioan al XXI-lea, Pedro Hispano, născut la Lisabona, a scris unul dintre primele compendii moderne de medicină, care, un secol mai târziu, avea să devină material de referinţă obligatoriu ân aproape toată Europa. Portughezii au dus în Olanda lalelele, ciocolata şi diamantele, au introdus în Anglia obiceiul ceaiului de la ora cinci, i-au învăţat pe africani să se trateze de malarie, au adus în India  învăţământul superior, curry-ul şi pateurile chamucas, iar în Japonia au exportat tempura şi armele de foc”.

Nu întâmplător, cel mai misterios loc al planetei, mitica Atlantida, este plasat de mulţi în insulele Azore, un teritoriu – iată, din nou – portughez. Când nu au cucerit, propriu-zis pământuri, au inventat ritualuri ale civilizaţiei, au educat mentalităţi şi au exportat modernitate. Chiar dacă, se zice, forţa lor expansivă şi-a diminuat impactul odată cu disparţia imperiului colonial, portughezii au făcut  să vibreze contemporaneitatea şi au contaminat spiritul universal într-un mod pozitiv, incitant, şi în zilele noastre. Indubitabil, un astfel de descoperitor/ cuceritor modern este şi José Saramago. A descoperit atlantide spirituale nebănuite, a regândit texte sacre devenite tabu şi le-a dat noi dimensiuni, a izbutit să proiecteze Portugalia în lume, să inspire patimi şi să suscite emulaţie. A devenit un cuceritor prin empatie, s-a impus nu prin autoritatea sabiei ci prin puterea de seducţie a condeiului.

La trei ani de la dispariţia lui José de Sousa Saramago (premiul Nobel, 1998), probabil cel mai însemnat scriitor portughez din ultima jumătate de veac, Institutul Cultural Român de la Lisabona a proiectat omagierea sa prin conjugarea a trei evenimente: expoziţia pictorului Laurenţiu Midvichi, intitulată „Studii despre orbire“, conferinţa „Memória de Saramago“ de Mioara Caragea şi o expoziţie de grafică de carte, curatoriată de Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul colecţiei „Biblioteca Polirom“.

Primul eveniment a însemnat expunerea pe simezele Galeriei Fundaţiei Millennium bcp“ a expoziţiei „Studii despre orbire“. Ultimele două manifestări se vor desfăşura în data de 18 septembrie, la Fundaţia José Saramago“ şi vor fi patronate de soţia scriitorului şi preşedintă a Fundaţiei, dna Pilar del Rio.

Sensibili mai mult decât alte naţii la vibraţia literaturii, portughezii vor avea prilejul să intre în contact cu felul în care Saramago a fost şi este perceput în România, cu felul în care romancierul a suscitat imaginaţia unor români de talent, fie ei traducători sau plasticieni.

Laurenţiu Midvichi este autorul expoziţiei „Studii despre orbire“, numită astfel după „Eseu despre orbire“, titlul unuia dintre cele mai faimoase romane ale lui Saramago. Cele 14 tablouri ale expoziţiei sunt special pictate ca omagiu adus premiului Nobel portughez. Pictorul român Laurenţiu Midvichi (n. 1979) este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti – Secţia Artă Murală, şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Se bucură de o activitate prodigioasă în domeniul book-design şi este autorul coperţilor seriei de autor José Saramago, publicată de către editura Polirom. A avut 12 expoziţii personale (între care două în Portugalia, la Braga şi la Porto) şi a participat la circa 50 de expoziţii de grup. Este laureat al unui important număr de premii naţionale pentru pictură şi grafică.

Proteic în manifestări şi acoperind o largă paletă stilistică, pictorul s-a arătat interesat, în ultima de vreme, de virtuţile reprezentărilor figurative şi de un clasicism formal, de care se slujeşte pentru ilustrarea anxietăţilor şi rătăcirilor umane, pentru dezvoltarea unor analize ale profunzimilor psihologice. Prezenta lui expoziţie este un dialog cu faimosul text al lui José Saramago, care îi potenţează propriile reflexii despre condiţia omului contemporan, despre refuzul înţelegerii celuilalt, despre toate formele posibile de cecitate, de la cea fizică la cea morală.

Dacă vă amintiţi, culoarea predominantă, obsesivă din textul lui Saramago este albul. Albul, care înseamnă lipsa culorii.

În momentul în care orbeşte, undeva la un semafor, în plin trafic rutier, eroul romanului se cufundă într-un ocean de alb. Probabil, cel mai nimerit să-l picteze ar fi fost Malevitch. Dincolo, însă, de acest pustiu perceptiv, în ordine vizuală, există pentru el amintirea culorii şi ecoul mental al formelor. Pe acestea încearcă Midvichi să le pună pe pânză, recompunând lumea din nişte culori ale memoriei, nişte culori pe care paleta cromatică a realităţii imediate le-a pus la index, nişte culori care, probabil, au existat sau, cine ştie, vor putea exista cândva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO