Robert Jay Lifton
Medicii nazişti.
Exterminarea medicală şi psihologia genocidului
Meteor Publishing
„O realizare monumentală, o relatare de excepţie a celei mai mari violări a jurământului lui Hipocrate, o contribuţie formidabilă la studiile despre Holocaust.” – Francine Du Plessix Gray
Medicii nazişti este cea mai pătrunzătoare şi mai importantă carte a renumitului profesor american de psihiatrie şi psihologie, una dintre cele mai importante lucrări despre etica medicală care au fost scrise până acum. Lucrarea trece dincolo de frontierele istoriografiei şi oferă o interpretare psihologică convingătoare a celui de-al Treilea Reich şi a crimelor naţional-socialismului.
Crimele în masă ale naziştilor au fost menite să rămână secrete pentru lumea din exterior. Naziştii îşi puteau controla suficient de bine mediile pentru ca tăinuirea lor să fie cel puţin parţial eficientă. Deşi au existat de la bun început, dovezile de genocid au putut fi suficient de diluate şi manipulate pentru a le permite germanilor şi altora să-şi mobilizeze tendinţele de negare şi detaşare emoţională; să ştie şi în acelaşi timp să nu ştie, cum ar putea spune unii, despre crimele în masă.
Influenţa mediului social în actele de genocid nu diminuează în niciun fel responsabilitatea individuală pentru acţiunile personale, dar, din cauza ei, genocidul devine o problemă deosebit de gravă, un proiect individual şi colectiv care s-a putut realiza, cu urmări incalculabile pentru soarta omenirii. Conştientizarea acestui lucru ne poate ajuta în mare măsură în eforturile permanente de a combate crimele în masă.
„La paisprezece ani de la publicarea acestei cărţi – spune autorul în prefaţa la ediţia din 2000 –, medicii nazişti continuă să mă obsedeze. Mi-i amintesc ca pe nişte oameni deloc excepţionali, care au făcut parte din cel mai cumplit proiect de ucidere – cea mai cumplită degradare umană – într-un secol extrem de sângeros. Mai mult decât atât, principiul nazist central pe care l-au întrupat ei – uciderea în numele vindecării – a continuat să reverbereze din păcate mult prea frecvent în politici mai recente de exterminare în masă, răspândite în diverse părţi ale lumii.
Ne gândim imediat la purificarea etnică efectuată de sârbi în fosta Iugoslavie în anii 1990. Deşi înfăptuite la o scară mult mai mică, toate acele crime au reamintit în mare măsură de modelul nazist. Similitudinile nu s-au rezumat doar la imaginile oamenilor atrofiaţi din lagăre, care-şi aşteptau moartea, şi nici la mărturiile despre măcelurile comise şi umilirea membrilor grupurilor persecutate (inclusiv violarea sistematică a bosniacelor, uneori sub ochii familiilor).
Similitudinile mai profunde au constat în combinaţia dintre ideologia mistică a naţionalismului etnic şi extraordinara brutalitate paramilitară. Ideologia sârbilor, la fel ca a naziştilor, era una de revitalizare personală şi colectivă, de depăşire a unor percepute răni istorice care îşi aveau rădăcinile în cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea, ajungând până la cuceririle turcilor din secolul al XIV-lea. Rănile acelea puteau fi vindecate doar prin exterminarea victimelor desemnate. O altă paralelă cu naziştii a fost rolul central jucat de intelectualii sârbi; ideologia criminală a purificării etnice în numele unei Serbii Mari provenise de la membri ai Academiei Sârbe de Ştiinţe. De aici şi diviziunea muncii, asemănătoare celei naziste, între ucigaşii profesionişti şi profesioniştii ucigaşi.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
