Ziarul de Duminică

Cele cinci limbaje ale scuzelor. Când părerile de rău nu mai sunt de ajuns/ de Gary Chapman şi Jennifer Thomas

Cele cinci limbaje ale scuzelor. Când părerile de rău...

Autor: Ziarul de Duminica

23.06.2016, 23:42 1762

Dr. Gary Chapman (foto 2) este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume când vine vorba de probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University. De aproape patruzeci de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă în şedinţe private consiliere pentru cupluri.A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje” – devenite bestsellere şi extinse ca tematică, pentru a  include nu doar cărţi pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi. Este realizatorul unei emisiuni radiofonice intitulate „A Love Language Minute“ şi gazda unui program de sâmbăta dimineaţa cunoscut sub numele de „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele fiind difuzate prin intermediul a peste 400 de posturi locale de radio din SUA.

Dr. Chapman este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church din Winston-Salem, Carolina de Nord. El şi soţia sa, Karolyn, sunt căsătoriţi de mai bine de patruzeci şi cinci de ani şi au doi copii.

Dr. Jennifer Thomas este consultant specializat pe probleme de leadership, autor de cărţi şi orator de succes. Are o licenţă în psihologie şi religie, obţinută la University of Virginia, şi a obţinut titlul de doctor în psihologie clinică de la University of Maryland. De mai bine de zece ani, susţine conferinţe şi organizează seminare, acordă consultanţă în scopul dezvoltării personale şi scrie cărţi despre îmbună­tăţirea relaţiilor interumane. Cărţile sale au fost traduse şi s-au vândut în sute de mii de exemplare în toată lumea.

 

Până şi în cele mai armonioase relaţii se ivesc neînţelegeri şi se fac greşeli. Aruncăm cu vorbe şi comitem fapte pe care mai târziu le regretăm şi îi rănim pe cei pe care îi iubim cel mai mult. Cartea semnată de Gary Chapman şi Jennifer Thomas, autori şi conferenţiari celebri, dezvăluie noile metode de abordare a cazurilor de relaţii destructurate. Cititorul va descoperi cum arta de a-ţi cere scuze este esenţială pentru construirea unor relaţii mai puternice cu prietenii, cu membrii familiei sau cu partenerul de viaţă.

Această carte te va ajuta:

 

- să dezamorsezi până şi cea mai aprigă ceartă

- să găseşti scuzele care vor fi pe deplin acceptate

- să recâştigi iubirea care părea să se stingă din cauza suferinţei

- să refaci şi să întăreşti legăturile importante

- să renunţi la scuze fără nicio valoare în favoarea onestităţii, încrederii şi satisfacţiei sufleteşti

 

Importanţa scuzelor

„Fiica mea întârzie întotdeauna!”, mi-a zis o femeie. „Este o tânără minunată, dar întârzie mereu; acasă, la cină, la biserică, peste tot. Nu e sfârşitul lumii, dar mi-aş dori să o aud măcar o dată cerându-şi scuze.”

O altă femeie, pe care o vom numi Lisa, mi-a spus: „Îmi iubesc soţul foarte mult, însă m-am săturat să-l tot aud cerându-şi scuze şi niciodată schimbând ceva, mai ales când vine vorba despre îndatoririle casnice. Nu e suficient să spui: «Am uitat să dau cu mopul prin bucătărie.» Aminteşte-ţi să dai!”

Jack, un bărbat de vreo 50 de ani, a răcit relaţiile cu fratele său, deoarece acesta l-a delapidat de o anumită sumă: „Nu mi-a spus niciodată că i-ar părea rău. Nu îmi prea pasă de bani, dar cred că ar trebui să îndrepte cumva ce a făcut”, a adăugat.

Michelle a divorţat de curând de soţul ei, Sam. Cu toate astea, îşi recunoaşte partea de vină care a contribuit la erodarea relaţiei, şi faptul că Dumnezeu o îndrumă către căutarea împăcării: „În adâncul meu, cred că Dumnezeu îmi spune că merită să merg pe această cărare atât de puţin umblată.” Ofensele variază de la a fi doar deranjante până la a provoca dezechilibre majore în viaţa cuiva. Oricum ar fi însă, o relaţie deteriorată are nevoie să fie reparată. Răul trebuie îndreptat. Aşadar, de unde începem?

Sara îşi punea aceleaşi întrebări când a ajuns la unul dintre seminarele mele axate pe probleme de cuplu. Înainte de a începe, a venit la mine şi m-a întrebat: „Vei vorbi şi despre importanţa scuzelor?”

„Este un subiect interesant”, i-am răspuns. „De ce mă întrebi asta?”

„Ei bine, soţul meu îşi cere întotdeauna scuze. Pentru mine, asta nu înseamnă că îşi cere iertare.”

„Şi ce ar trebui să facă sau să zică?”

„Vreau să recunoască faptul că a greşit şi să mă roage să îl iert. Vreau, de asemenea, să-mi promită că nu se va mai întâmpla niciodată.”

Am condus împreună cu dr. Jennifer Thomas un studiu exhaustiv care s-a concentrat pe importanţa practică a scuzelor autentice şi ceea ce am descoperit ne-a convins că sunt multe persoane în situaţia Sarei, care au o nevoie veritabilă de a simţi că greşelile au fost remediate şi care cred cu tărie că scuzele vindecă. A-ţi cere scuze, însă, nu este o formulare care să însemne acelaşi lucru pentru toată lumea, asta deoarece vorbim „limbi diferite” ale scuzelor.

De unde începem să ne cerem scuze, aşadar?

În anul 2013, Lance Armstrong a recunoscut în emisiunea lui Oprah că a minţit cu privire la faptul că s-a dopat, şi că, mai mult, a dat în judecată oameni nevinovaţi pentru a-şi susţine alibiul. Doar în timp se va vedea dacă mărturisirea sa îi va salva imaginea pentru posteritate.

Este, aşadar, suficient să spui doar „Îmi pare rău”? Poate că nu întotdeauna, după cum vom vedea în cele ce urmează. Dar rămâne totuşi baza pentru primul limbaj al scuzelor de care dispunem: exprimarea regretului. Exprimarea regretului surprinde aspectul emoţional al unei scuze, deoarece îi transmite persoanei ofensate faptul că simţiţi vină, ruşine şi durere datorată faptului că l-aţi rănit. Este foarte interesant că, în cartea sa, All I Really Need to Know I Learned in Kinder­garden, Robert Fulghum scrie: „Cere-ţi iertare, dacă ai rănit pe cineva.” Exprimarea regretului este fundamentală în relaţiile funcţionale.

Scuzele se nasc din regrete. Regretăm durerea pe care am provocat-o, dezamăgirea, neajunsurile pricinuite, trădarea încrederii. Regretul se concentrează pe ceea ce aţi făcut sau nu şi pe felul în care îl afectează pe celălalt. Persoana rănită trăieşte emoţii dureroase şi vrea ca şi dvs. să simţiţi o parte din dure­rea ei. Are nevoie de un soi de dovadă prin care să vadă că înţelegeţi cât de rău aţi rănit‑o. Pentru unii, acesta este singurul lucru pe care îl caută şi vor să îl audă atunci când vă cereţi scuze. Fără exprimarea regretului, ei nu simt că scuzele sunt relevante sau sincere.

Puterea expresiei „Îmi pare rău!”

Să ne uităm la ceea ce au de spus următoarele persoane despre limbajul scuzelor nr. 1: exprimarea regretului.

 

Soţul meu a comentat în faţa prietenilor despre faptul că eram supraponderală şi mâncam prea mult. Acest lucru m-a durut foarte tare. Mai târziu în acea seară, mi-a spus că şi-a dat seama cât de neplăcută fusese situaţia pentru mine şi că îi părea rău pentru ceea ce făcuse prin cuvintele sale jignitoare. L-am iertat deoarece am simţit că era sincer.

Marilyn, 53 de ani, măritată de 11 ani cu cel de-al doilea soţ

 

Îmi doresc scuze care să vină din inimă şi să-mi arate că îi pare sincer rău pentru faptele care m-au făcut să sufăr. Cu alte cuvinte, vreau să se simtă rău pentru faptul că m‑a făcut să mă simt rău.

Vicky, 26, necăsătorită

 

S-a întors târziu acasă într-o noapte, dar şi-a cerut scuze pentru că mă dezamăgise. I-am spus că era în regulă; înţelegeam. A continuat prin a spune că tot nu-i plăcea faptul că mă dezamăgise; acest lucru m-a făcut să mă simt cu adevărat bine.

Marina, 28 de ani, măritată de doi ani

 

 

[Este o scuză veritabilă] atunci când ea exprimă sentimente adevărate de regret, exprimă înţelegere pentru sentimentele mele, iar comportamentul ei îmi arată că îi pare rău că m-a jignit.

Charles, 40 de ani, căsătorit de 20 de ani

 

Când a fost întrebat: „La ce vă aşteptaţi de la nişte scuze?“ Bob a răspuns: „Părere de rău sinceră. Vreau să văd că se simte vinovată pentru ce a făcut sau a spus şi că îi pare rău cu adevărat.”

Todd, 34 de ani, necăsătorit

 

Pentru aceste persoane şi pentru multe altele, limbajul scuzelor prin exprimarea regretului este foarte important în procesul de vindecare şi reparare. Dacă vreţi ca aceşti oameni să vă perceapă sinceritatea, trebuie să învăţaţi să vorbiţi limbajul regretului, care pune accentul pe durerea lor, pe comportamentul dvs. şi pe relaţia dintre aceste două elemente. Trebuie să le puteţi comunica durerea pentru faptul că le-aţi provocat durere. Trebuie să puteţi realiza identificarea cu durerea lor şi să stimulaţi în ei dorinţa de a ierta.

Dacă sunteţi dispus să vă exprimaţi regretul, iată câteva declaraţii care v-ar putea ajuta să faceţi acest lucru.

 

Declaraţii care denotă regretul

 

Ştiu că te-am jignit foarte rău. Acest lucru îmi provoacă o durere imensă. Îmi pare cu adevărat rău pentru ceea ce am făcut.

Mă simt foarte rău că te-am dezamăgit. Ar fi trebuit să fiu mai atent(ă). Îmi pare rău că ţi-am cauzat atât de multă durere.

În acel moment e evident că nu gândeam prea limpede. N‑am avut niciodată intenţia să te jignesc, dar acum îmi dau seama cât de deplasate au fost cuvintele mele. Îmi pare rău că am fost atât de lipsit(ă) de sensibilitate.

Îmi pare rău că ţi-am trădat încrederea. Am ridicat un obstacol în relaţia noastră pe care vreau să-l elimin. Înţeleg faptul că, deşi mi-am cerut scuze, s-ar putea să treacă o vreme până când vei avea din nou încredere în mine.

Vi s-a promis un serviciu de care nu aţi beneficiat. Îmi pare rău că de această dată compania noastră a comis o greşeală.

Schimbarea începe în suflet

Cum vorbim, aşadar, limbajul regretului? Începem cu exprimarea dorinţei de schimbare. Orice regret sincer începe în inimă. Recunoaştem că ceea ce am făcut este greşit, că acţiunile noastre i-au rănit pe cei pe care îi iubim. Nu vrem să continuăm cu acest comportament; prin urmare, hotărâm că ne vom schimba cu ajutorul lui Dumnezeu. Apoi comunicăm această decizie persoanei pe care am ofensat-o. Hotărârea de schimbare este cea care arată că nu ne mai căutăm justificări. Nu ne mai minimalizăm comportamentul, ci ne acceptăm responsabilitatea deplină pentru acţiunile noastre.

Când îi împărtăşim persoanei ofensate intenţia noastră de a ne schimba, îi comunicăm ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Ne deschidem inima în faţa lor – iar acesta este deseori limbajul care îi convinge că suntem sinceri.

Abby are 36 de ani şi crede că soţul ei, Jeff, este un om care ştie foarte bine să-şi ceară scuze.

„Ce te face să crezi că scuzele sale sunt sincere?”, am întrebat-o.

„Este foarte onest, mi-a răspuns. Şi ceea ce îmi place cu adevărat este faptul că îmi spune că va încerca să nu mai repete. Pentru mine, acest lucru este foarte important. Nu vreau doar să aud cuvinte; vreau să văd schimbări. Când îmi arată că intenţionează să se schimbe, sunt întotdeauna dispusă să-l iert.”

Jim, de bărbat în jur de 40 de ani, mi-a explicat ce caută în materie de scuze.

„Mă aştept ca persoana să vină la mine şi să vorbim faţă în faţă, nu la telefon, şi să-mi spună ce a fost rău şi să-mi pro­mită că o să facă schimbări ca să nu se mai repete. Vreau să fie realistă şi să-mi spună că ştie că va avea de lucru cu problema şi să‑mi ceară să am răbdare cu ea.”

Unora s-ar putea să nu le surâdă ideea de a mărturisi cu voce tare o intenţie de schimbare, de teamă că nu se va întâmpla. „N-ar fi de fapt mai rău aşa?” m-a întrebat odată un bărbat. Este adevărat că schimbarea de comportament cere timp şi pe parcurs s-ar putea chiar să ne confruntăm cu eşecuri. (Voi vorbi despre acest lucru mai târziu în acest capitol.) Dar asemenea eşecuri nu trebuie să ne împiedice să ajungem, în cele din urmă, la nişte schimbări pozitive ­ autentice.

Întrebarea cea mai mare este: „Şi dacă nu reuşesc să exprim în cuvinte intenţia  de schimbare?” Filosofia dvs. poate că este: „Fă schimbările, dar nu vorbi despre ele.” Problema cu o asemenea abordare este că persoana ofensată nu vă poate citi gândurile. El sau ea nu poate şti că, în inima dvs., v-aţi hotărât să faceţi schimbări. Pentru ei, s-ar putea să treacă săptămâni sau luni până când să observe ceva, dar chiar şi atunci s-ar putea să nu ştie care a fost motivaţia pentru schimbare. Când vă cereţi scuze este mult mai bine să vă declaraţi intenţia de schimbare. Atunci persoana cealaltă ştie că recunoaşteţi cu adevărat că aveţi un comportament greşit, pe care aveţi intenţia să-l schimbaţi.

Este cât se poate de normal să le spuneţi că speraţi să aibă răbdare cu dvs. pentru că ştiţi că nu veţi avea 100% succes imediat, dar că aveţi intenţia să schimbaţi acest comportament distructiv. Acum interlocutorul vă cunoaşte intenţiile şi simte că scuzele dvs. sunt sincere, astfel că vă poate ierta chiar înainte ca schimbările să se producă.

 

Scuze de nota 10

Dacă după ce v-aţi prezentat scuzele simţiţi că cealaltă persoană nu v-a iertat pe deplin, iată o abordare care v-ar putea ajuta să căpătaţi mai uşor iertarea. La o zi sau două după ce v-aţi cerut scuze, spuneţi-i celeilalte persoane: „Pe o scară de la 0 la 10, cât de sincere crezi că au fost scuzele mele?” Dacă cealaltă persoană spune orice altceva decât 10, atunci răspundeţi-i: „Ce-aş putea să fac ca să urc la 10?” Răspunsul vă va oferi informaţiile practice de care aveţi nevoie pentru a continua până când veţi fi făcut tot ceea ce este posibil pentru a ajunge la iertarea deplină. Un soţ i-a pus această întrebare soţiei sale şi răspunsul a fost: „Cam 7”, la care el a răspuns: „Ce-aş putea face ca să ajung la un 10?” Soţia a spus: „Cred că în general ai fost sincer, dar a fost un lucru pe care nu l-ai spus – că ai greşit. Încă mă mai întreb dacă nu-ţi cauţi justificări pentru comportamentul tău, din cauza felului în care te-am tratat. Ştiu că n-am fost per­fectă, dar nu cred că ceva din ceea ce am făcut justifică faptele tale. Nu sunt sigură că asta simţi cu adevărat.”

Soţul a ascultat, a dat din cap înţelegător şi a spus: „Înţeleg de ce ai simţit asta. Vreau să-ţi spun că sunt conştient de faptul că am greşit. N-am nicio scuză pentru comportamentul meu. Îmi asum deplina responsabilitate pentru ceea ce am făcut. În niciun caz nu a fost vina ta. Îmi pare rău că te-am făcut să treci prin asta şi sper că în timp vei putea să mă ierţi.” Iar acest lucru este, foarte probabil, ceea ce soţia sa avea nevoie să audă.

 

„Am nevoie de timp”

Mai devreme am arătat că există două răspunsuri posibile, atunci când este vorba de scuze: să iertăm sau să nu iertăm. În realitate, există şi un al treilea răspuns: „Dă-mi ceva timp de gândire. Vreau să te iert, dar am nevoie de timp să mă gândesc la toate aceste lucruri.”

Uneori am fost răniţi atât de mult şi atât de des, încât nu ne simţim în stare, fizic, emoţional sau spiritual să iertăm cu adevărat. Avem nevoie de timp pentru vindecare interioară, pentru refacerea echilibrului emoţional, iar uneori chiar pentru restabilirea sănătăţii fizice care să ne ofere capacitatea de a ierta. Îmi aduc aminte de un soţ care spunea:

„După ce soţia mea m-a minţit prima dată în legătură cu consumul ei de droguri, am ales să o iert şi să încerc să refac căsnicia, pentru că am crezut că regreta cu adevă­rat ceea ce făcuse. Eram convins că nu va recidiva. Dar ea a căzut din nou în greşeală în mod repetat. A intrat într-un program de tratament, dar l-a abandonat cu trei săptămâni înainte ca acesta să se termine. A spus că se poate descurca singură. Ei bine, nu a făcut-o. După o săptămână, iar era drogată. De data asta mi-a cerut o a doua şansă. Spune că se va ţine de program. Am fost de acord să plătesc pentru program, dar nu ştiu dacă pot s-o iert. Sunt copleşit. Sunt dispus să mă rog pentru acest lucru, dar în acest moment nu vreau s-o văd.”

Am simţit multă empatie pentru acest soţ. Cine nu ar înţelege reţinerea sa de a ierta? Cine ar putea fi atât de insensibil încât să-i ceară s-o ierte pe loc? Cine îl poate asigura că scuzele ei sunt sincere? Şi cine îl poate asigura că soţia lui nu va recidiva? Totul pare să indice că acest lucru se va întâmpla din nou.

„Îmi iubesc soţia, mi-a spus, iar ea spune că mă iubeşte la rândul ei. Dar cum să fie posibil aşa ceva? Cum să poţi face asemenea lucruri dacă iubeşti pe cineva? E o manieră tare ciudată de a-ţi demonstra dragostea. Sper ca, în timp, să fiu capabil să o iert. Sper să fie sinceră. Sper că şi-a dat seama cât de mult a greşit. Dar, în acest moment, nu sunt sigur.”

Acesta este un soţ care în adâncul sufletului vrea să-şi ierte soţia. Vrea să aibă o relaţie de dragoste adevărată, dar nu ştie dacă poate să o ierte. Timpul o va spune. El este pregătit pentru toate posibilităţile, se roagă şi aşteaptă. Uneori, aceasta este singura abordare realistă a iertării. Între timp, trebuie să-şi analizeze sentimentele împreună cu Dumnezeu şi să nu permită durerii sale să se transforme în amărăciune şi ură.

 

Spargerea tiparelor culturii noastre

Pentru omul „normal”, reţinerea în a-şi cere scuze îşi are rădăcinile în modelele culturale pe care le-a respectat şi internalizat în timpul creşterii. Astfel, după cum am discutat mai înainte, unii trec imediat la învinovăţire, dând vina pe alţii pentru propriile eşecuri. Alţii, arborând o mină impasibilă, neagă faptul că s-ar fi produs vreo ofensă. Alţii se scuză la repezeală şi fără convingere, sperând să poată trece peste problemă.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare de oameni învaţă să se oprească şi să-şi facă timp pentru a-şi cere scuze cu adevărat. Aceştia sunt cei puternici; aceştia sunt eroii; aceştia sunt cei în prezenţa cărora oamenilor le place să se afle; aceştia sunt cei în care oamenii au încredere.

 

Fragmente din Gary Chapman, Jennifer Thomas, Cele cinci limbaje ale scuzelor. Când părerile de rău nu mai sunt de ajuns, ediţia a III-a revizuită şi adăugită, traducere din engleză de Rafael Cristian Cîrlig, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO