În această vară, până la 21 august 2011, la Pinacothèque deParis, poate fi vizitată marea retrospectivă Hugo Pratt (deschisăpe 17 martie, a.c.). Intitulată "Călătoria imaginară a luiHugo Pratt", expoziţia reuneşte schiţe pregătitoare, desene finiteşi acuarele originale, pe lângă multe albume, pagini disparate,planşe complete ale unor seriale, şpalturi cu corecturi şi proiectede coperţi care oferă o imagine amplă asupra operei mareluigrafician ce şi-a dedicat cariera benzilor desenate. Nu este primamanifestare de acest fel: în 1986, încă în timpul vieţii, i-a fostorganizată o expoziţie la Grand Palais.
Hugo Eugenio Pratt s-a născut, în 1927, lângă Rimini iarcopilăria şi-a petrecut-o la Veneţia. De mic a fost atras de desenşi, la sfatul bunicii de a nu mai copia desenele animate ale aluiWalt Disney, recent lansate pe ecrane, ci a aborda motiveoriginale, şi-a îndreptat atenţia spre lumea adevărată ce-lînconjura. La 10 ani, în 1937, după ce, cu un an înainte Italia luiMussolini ocupase Abisinia (Etiopia de azi) iar tatăl său fusesetrimis în misiune acolo, i s-a alăturat, împreună cu mama. Dar, laeliberarea ţării de către englezi, în 1941, tatăl este făcutprizonier şi moare anul următor, în urma unei boli. Copilul şi mamacunosc şi ei privaţiunile internării într-un lagăr de prizonieri.Este returnat în Italia, în 1943, prin intermediul Crucii Roşiidar, în 1944, este arestat de trupele SS şi, confundat cu un spionsud african, este în pericol de a fi împuşcat. Scapă, ca prinminune şi, după ieşirea ţării din război, se înscrie la scoalamilitară de la Citta di Castello unde, datorită cunoştinţelor delimbă engleză, este folosit ca interpret pentru trupele aliate. Cuacea ocazie se remarcă şi prin spectacolele de divertisment ce leorganiza pentru anglo-americanii ajunşi pe pământ italienesc. Înaprilie 1945 se întoarce la Veneţia, cu trupele victorioase,călătorind într-un tanc canadian şi purtând uniformă scoţiană.Pentru a-şi satisface aspiraţiile militare, se înrolează într-unregiment neo-zeelandez dându-se drept băştinaş al acelei insuleiar, pentru a fi cât mai convingător, cu un stilou cu cernealăalbstră, îşi acopere faţa cu ornamentele specifice tatuajuluirăzboinicilor Maori. Aventurile sale de soldat nu vor dura foartemult şi, curând, se va dedica pasiunii sale iniţiale: desenul.
La nici 18 ani, dar cu o deja bogată experienţă de viaţă, sealătură Gruplui de la Veneţia format din mai mulţi graficieni şicaricaturişti care, în 1945, lansează revista "Asso di Picche"(Asul de pică) în care Pratt publică primele sale benzi desenate cese bucură de succes. În 1949 este invitat în Argentina undedebutează în presa ilustrată locală şi predă desenul la EscuelaPanamericana de Arte. În Buenos Aires creionează primii săi eroi cucare a scos mai multe seriale - Junglemen, Sergent Kirk, ErniePike, ale căror aventuri se derulau în Vestul american - dupăpovestirile scrise de un celebru autor local, Héctor GermánOesterheld. Pratt are ocazia să facă lungi călătorii în zonaAmazonului şi în Mato Grosso unde se familiarizează cu peisajulexotic pe care îl va folosi mai târziu ca fundal pentrucompoziţiile sale. Tot în Argentina realizează primele sale cărţide benzi desenate, ca autor complet, atât al textului cât şi aldesenelor, "Anna della jungla" ("Ana din junglă") - caracterinspirat de cea de-a doua sa soţie, Anna Frognier - şi "CăpitanulCormorant".
Între 1959 şi 1960 trăieşte la Londra, unde colaborează lapublicaţii cu subiecte de război. Este un bun prilej pentru a sedocumenta în privinţa armamentului, echipamentului, uniformelor şinu în ultimul rând, al tipurilor somatice de militari ai imperiuluibritanic, ce vor fi inseraţi în multe dintre lucrările saleulterioare. În timpul acelui sejur londonez se înscrie la cursurilede studiu al acuarelei de la Royal Academy. Se întoarce pentruscurt timp în Argentina dar, în 1962, se stabileşte în Italia undecolaborează la revista "Il Corriere dei Piccoli" pentru careilustrează romane clasice de aventuri precum "Comoara dininsulă" şi "Răpit de piraţi" de Robert Louis Stevenson, care eraunul dintre romancierii săi preferaţi.
Împreună cu un alt confrate, Florenzo Ivaldi, în 1967, editeazăo revistă de benzi desenate ce împrumută numele unuia dintrepersonajele create mai demult "Sgt. Kirk". Doar numele este preluatde la acela, căci în chiar primul număr, lansează un nou erou, careva deveni sinonim autorului: celebrul Corto Maltese. Povestea,scrisă de Pratt după ce întreprinsese o călătorie în Caraibe, senumea "Una balatta del mare salto" ("O baladă din mareasărată"). Acesta a fost debutul lui Corto. De atunci şi până ladispariţia artistului, în 1995, vor apărea foarte multe poveşti cusimpaticul, curajosul, hotărâtul, descurcăreţul şi mereuvictoriosul marinar. Într-un interviu, autorul relata că, laplămădirea lui Corto, au concurat mai mulţi factori: a ales uncăpitan de marină comercială, mai lejer, mai puţin marţial şiîncorsetat de reguli severe decât unul din Royal Navy, dar cuaceeaşi experienţă pe mările lumii şi în ţinuturi exotice, locuitede populaţii cu niveluri variate de civilizaţii şi, pe lângăacestea, purtător de uniformă, pentru că uniforma conferă eleganţăşi... place femeilor. (Pratt însuşi era un mare admirator alfemeilor, a avut mai multe mariaje şi o sumedenie de copii,legitimi şi nelegitimi, inclusiv unul zămislit cu o indiancă dinBrazilia.)
Din 1970 şi până în 1973, aventurile lui Corto Maltese vor fipublicate, cu un succes copleşitor, în revista "Pif gadget".Ulterior, toate acestea au fost adunate în albume independente ceau cunoscut o difuzare internaţională fiind traduse în 15 limbi. Aufost vândute peste 8 milioane de exemplare iar autorul a fostrăsplătit de Republica Franceză cu titlul de Cavaler al Artelor şiLiterelor.
Avid cititor de romane de aventuri, în special pe mare dar şi peuscat sau în aer, în preeriile americane sau în deşertul african -între autorii favoriţi numărându-se deja menţionatul Stevenson,apoi Herman Melville, Joseph Conrad, Jack London, James FenimoreCooper, Zane Gray, Ernest Hemingway, Rudyard Kipling şi Antoine deSaint-Exupéry - Hugo Pratt a asimilat stilul naraţiunii alerte şil-a adaptat la scenariile sale. A fost considerat inventatorulbenzii desenate literare care îşi extrăgea efectele nu numai dinplasticitatea şi inventivitatea imaginii ci şi din dialogurilefireşti, sclipitoare prin spirit şi imediateţe, ce confereauveridicitate acţiunii şi personajelor. Spre a-şi omagia unul dintre"eroii literari", în 1992, Pratt călătoreşte în Insulele Samoapentru a vizita mormântul scriitorului scoţian Robert LouisStevenson, decedat în acel climat cald unde se retrăsese pentru ase trata de ftizie.
Deşi rod al fanteziei, păţaniile lui Corto Maltese sunt plasateîn perioade istorice şi în spaţii geografice concrete şi, adesea,drumurile i se încrucişează cu personaje reale. Epoca aleasă estedupă anul 1900, în jurul Războiului cel Mare şi al conflictelor dinOrientul Apropiat şi Îndepărtat ori din Siberia post-revoluţionară.Astfel, apare "Baronul Roşu" Manfred von Richthofen, amiralulKolceak, Grişka Rasputin, Iosif Giugaşvili - care încă nu devenisetemutul Stalin -, Jack London, John Reed, Hermann Hesse, Teilhardde Chardin, Butch Cassidy şi Sundance Kid sau împăratul HaileSelassie. El însuşi adandonându-se adesea în mijlocul sexuluifrumos şi fiind un maestru desăvârşit în desenarea nudurilorprovocatoare, Pratt intră chiar în intimitatea eroului săupublicând un album mai "decoltat", "Femeile lui CortoMaltese". Ultima povestire cu marinarul aventurier, intitulată"Mu", apare în 1988, în urma unei călătorii inspiratoare aautorului în Insula Paştelui. Faţă de alţi autori de romane deaventuri, precum Karl May sau Connan Doyle care, la un moment dat,îşi ucid personajul - fie el Winnetou, fie Sherlock Holmes - Prattnu-l elimină pe Corto. Dimpotrivă, într-o povestire cu acţiune întimpul celui de-al Doilea Război Mondial despre care se va vorbimai jos, "Scorpionii deşertului", unul dintre personaje, Kush,războinicul african şi prieten al marinarului, anunţă că acesta arfi dispărut în timpul Războiului Civil din Spania dar nu se ştiasigur dacă a murit. Şi, nici nu-şi găsise sfârşitul atunci, pentrucă, în prima poveste, "Balada din marea sărată", se vorbea despre oscrisoare a sa, datată 1965. Astfel, Pratt îşi plămădise în aşa feleroul încât îl făcuse de-a dreptul palpabil, un contemporan al săuşi al nostru, cu care te-ai fi aşteptat să te întâlneşti pestrăzile unui port sau pe plajele vreunei insuleizolate.
Pratt avea suficientă imaginaţie şi cunoştinţe pentru atrata şi alte teme plasate în alte perioade istorice. Ca oricebăieţaş atras de indienii americani, le-a dedicat şi acestoradesene foarte frumoase în albume ce se ocupau de perioadaanterioară revoluţiei americane sau din timpul Marilor RăzboaieIndiene din 1860-1890, unde se manifesta, plenar, Sergentul Kirkdin cavaleria americană. În schiţele sale apăreau fie tipurile deindieni din Zona Pădurilor Nord-estice cu capul ras şi un smoc depăr în creştet, fie războnici din triburile Marilor Preerii, cuplete negre împodobite cu pene de vultur şi haine din piele cufranjuri, ca în peliculele western cu care era atât de obişnuittineretul din anii 70. A scos la lumină şi alte volume care nu-lmai aveau pe Corto drept "star". În serialul "Scorpioniideşertului" (3 volume) acţiunea se petrece în Africa de Nord, în1940-1941, iar eroul este un alter ego al lui Corto (cu careşi seamăna la trăsături), locotenentul Koinsky, ofiţer polonezintrat în serviciul Angliei după ocuparea ţării sale de germani.Alături de Corto, cel mai celebru dintre personajele create dePratt, se află şi altele, la fel de puternice, precum dejaamintitul lt. Koinsky, apoi Milo Manara şi Jesuit Joe.
Una dintre ultimele sale lucrări este "Saint-Exupéry - ledernier vol" ("Saint-Exupéry - ultimul zbor"), din 1994, în care îlare ca personaj pe sensibilul scriitor-aviator, dispărut fără urmăîn timpul unei misiuni. Pratt încearcă sa desluşească misterulacestei dispariţii în eter.
Expoziţia retrospectivă, dezvoltată pe trei nivele alePinacotecii pariziene, oferă o imagine completă asupra operei, atâtde variate, a lui Hugo Pratt. Calităţile sale de acuarelist erauprea puţin cunoscute publicului larg. În sălile de la parter suntprezentate, în vitrine, peste 150 de acuarele de un marerafinament. Într-una dintre sălile de la subsol, pereţii sunttapetaţi cu cele 164 de planşe ale "Baladei mării sărate", pecare vizitatorii le urmăreau, cu mult interes. Din loc în loc, înanumite spaţii, pe ecrane, sunt derulate filme documentare desprecariera lui Hugo Pratt. Într-unul dintre interviurile ce i-au fostluate, îşi relata, într-un melanj de italiană şi franceză,începuturile timide şi succesele ulterioare. Erau inserate secvenţedin timpul lucrului în care artistul aşternea, cu mână sigură,trăsăturile lui Corto Maltese sau, cu gesturi de magician, picta înacuarelă, în tuşe aproape străvezii, un peisaj exotic, în nuanţeleaurii ale apusului. În pofida acelei linii nervoase, expresive prinmodelajul tuşului, detaliile de vestimentaţie şi armament sau deornamente faciale care dădeau identitate unui băştinaş african,unui amerindian sau unui scoţian din trupele expediţionare, nu eraudefel neglijate.
Opera sa variată se adresa unui public la fel de variat, de lacopii la intelectuali de rasă. Aceasta pentru că autorul a fost celmai erudit ilustrator al epocii sale. Umberto Eco, unul dintreadmiratorii săi, spunea că atunci când vrea să se odihneascăciteşte un Corto Maltese. O mai mare apreciere aprozatorului-ilustrator ar fi greu de închipuit!
Hugo Pratt, neobositul călător şi căutător de peisaje şipersonalităţi puternice, excepţionale, pentru albumele sale - elînsuşi aventurier şi personaj de palpitante povestiri - s-a stinspe 20 august 1995, în Elveţia. Cele o sută de vieţi trăite deartist alături de personajele sale luaseră sfârşit. Acolo unde aajuns, se întreţine, desigur, cu toţi eroii pe care i-a imaginat şile-a conferit materialitate, prin contur şi pată de culoare.
Dar, chiar s-a stins Hugo Pratt? Nu, la fel ca Maltezul, HugoPratt nu a murit! Şi-a luat doar o vacanţă mai lungă, pe undeva,prin mările sudului, spre a se documenta pentru alte aventurifabuloase. Până atunci, rămân albumele deja publicate, care vorîncânta, deopotrivă, pe tineri şi pe bătrâni, dând aripiimaginaţiei şi frâu liber visării.
ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul deArte Plastice "N. Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice"N. Grigorescu", secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care aabsolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional deArtă, apoi la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a fost chiardirector adjunct (1990-1993), după care a fost consilier culturalla Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucureşti(1994-1995). S-a dedicat cercetării şi, din 1995 până în prezent,este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie "N. Iorga".Doctor în ştiinţe istorice (1997). Din 1996, a început să predea.Actualmente este profesor asociat la Universitatea Naţională deArte şi la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, undesusţine cursuri de istoria fotografiei şi a filmului, istoria arteişi a costumului. Este critic şi istoric de artă cu o lungăactivitate de cronicar plastic şi organizator de expoziţii. Apublicat 12 cărţi şi a editat alte 3. Pentru lucrările sale, a fostdistins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul UniuniiArtiştilor Plastici pentru critică (2002) şi Premiile "SimionMehedinţi" (2003), "Nicolae Bălcescu" (2008) şi "I.C. Filitti"(2009) ale Fundaţiei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler alOrdinului Meritul Cultural (2004).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
