Îmi este încă foarte proaspătă în minte teribila imagine a zonei Lipscani, cu întreg labirintul de străduţe adiacente, sedimentată timp de zeci de ani, încă din copilărie: ţigani, mulţi ţigani, bişniţari, şmenari, case prăpădite stând să cadă, magazine mici şi urâte oferind ace, brice şi carice, inclusiv ferometale, mizerie, promiscuitate şi insalubritate, toate în faza acută. Pe de altă parte sunt cărţile de istorie şi albumele, care afirmă cu vehemenţă, prin date şi fotografii, trecutul de un farmec şi pitoresc irezistibil al vechiului centru comercial al Bucureştilor de altădată, adică de dinainte de război. Un remarcabil album de arhitect (al Cristinei Ţurlea) dovedeşte chiar ilustra vecinătate financiar-bancară a zonei Lipscanilor: zeci şi sute de bănci cu nume de rezonanţă exotic-legendară, precum Marmorosch Blank, banca Chrissoveloni, banca Bercovitz sau Anglo-Română, Franco-Română. Acum, însă, zona pare a fi intrat în zodia berii, a vinului şi a whisky-ului. Cârciuma în aer liber a luat locul băncii cu seif blindat la subsol. Chefliul cel snob l-a învins pe bancherul cel scorţos.
Muşterii de bani gata, gherţoi aroganţi, fufăime snoabă proaspăt picată la bac, borfet mediatizat, vedete de doi bani jumate, multe silicoane, poate şi nişte turişti străini păcăliţi de vaga asemănare cu down-town-urile occidentale (atâta timp cât nu ridică privirea spre etajele lăsate în paragină) vor asigura, fără îndoială, profitul de vară-toamnă al acestor taverne deloc mohorâte. Chiar foarte vesele şi animate, în care se petrece, se socializează şi se mondenizează conform timpurilor actuale, uneori cu delicii gourmet, alteori cu beţii clasice, în decor vintage sau neaoş japonez, parizian..., toate de firmă. Totul este ca domnii să nu pice-n şanţurile din şantiere, iar domnişoarele să nu-şi rupă tocurile la ieşirea pe-nserat din mult prea rafinatele locante din noul centru chefliu al capitalei. Aşa ceva nu ar fi fost de imaginat pentru "cocălarul de Dorobanţi" şi "piţipoanca sa de companie".
Să dea Dumnezeu ca "Ghidul turistic de chefuri" al lui Eugen Istodor să fie de bun augur, iar străzile Academiei, Băcani, Blănari, Eugen Carada, Covaci şi Soarelui, Doamnei, Ion C. Filitti şi pictor Nicolae Tonitza, Franceză, Gabroveni, Ion Ghica şi Toma Caragiu, Lipscani şi Piaţa Roma, Pasajul Francez, Pasajul Macca-Villacrosse, Pasajul Şelari, Piaţa Sf. Anton şi strada Căldărari, Sf. Dumitru şi Poştei, Smârdan, Stavropoleos, Şelari, Şepcari, Zarafi să-şi găsească o nouă identitate, cu iz de Bucureşti autentic şi să se aşeze firesc într-o matcă onestă, o dată cu încheierea numeroaselor lucrări stradale, cu restaurarea completă a tuturor clădirilor şi prin concesionarea spaţiilor către boutique-uri cu artizanat şi fantezii adevărate, aşa cum sunt de exemplu pe Spitterbergasse-ul vienez. Poate că abia atunci ceva din spiritul restaurantelor din parizianul Cartier Latin se va regăsi şi în centrul fost istoric al fostului Mic Paris, iar cetăţenul turmentat de atâtea delicii culinaro-bahice va şti, după mai bine de un secol, cu cine să voteze. Până atunci însă... ne-mbătăm cu ce avem.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
