Ziarul de Duminică

Cenzura liber-consimtita

02.02.2007, 21:15 23

In urma cu mai bine de trei decenii, liderul necontestat al Romaniei de atunci isi facuse un titlu de glorie din desfiintarea cenzurii. Chestiunea era, desigur, mai degraba o metafora bine gasita, decat o realitate. Puritatea ideologica a textului trebuia cumva aparata, ca sa nu mai vorbesc de obiectivele imediate ale regimului, de menajarea unor relatii externe, cel mai adesea conjuncturale, dar si de ocolirea unor subiecte care "frigeau". Ar fi fost de neconceput ca intr-o tara in care fiecare cuvant scris era trecut printr-o sita deasa sa apara texte neepurate. Totul consta, de fapt, in inlocuirea unei Directii a Presei, organism oficial care controla tot ce misca din acest punct de vedere, cu o raspundere difuza, inoculata fiecarui organ de presa si fiecarei edituri. Deasupra veghea o Sectie de Presa a faimosului Comitet Central al partidului unic, care superviza intreaga "productie". Asa ca, intr-un fel, era aceeasi Marie cu alta palarie. Cum liderii de atunci erau in cautare de simpatii occidentale, in ochii strainatatii o astfel de mutatie putea da bine.
Cert este ca o gramada de responsabili mai mult ori mai putin talentati se straduiau sa faca fata noilor cerinte si sa anticipeze modul de gandire de la "Sectie". Un aparat de politie de presa se imprastiase prin toate redactiile si prin cateva mii de suflete. Cateodata, cei mai marunti si mai tematori intreceau prin spiritul inchizitorial fosta cenzura. Se declansase o vanatoare de "soparle". De teama sa nu greseasca, oamenii suflau si in iaurt. Cateodata insa, nu puteai sa fii indeajuns de prudent. Tin minte ca un tanar responsabil de numar a lasat sa treaca intr-un ziar central o poezie dedicata de un veleitar conducatorului partidului si statului. Poezia era scrisa insa in acrostih, deci capetele de vers trebuia sa dea, citite pe vertical, numele omagiatului. Cum taman primul vers era cel mai schiop, redactorul l-a suprimat, fara sa-si dea seama de consecintele catastrofale ale interventiei. Noua productie, citita pe verticala, dadea "OLAE CEAUSESCU". Asa ceva era sinonim cu o crima de lezmajestate. Redactorul a zburat din functie, sefii sai au fost "rotiti" pe alte posturi, iar de atunci s-a recomandat tuturor gazetelor sa respinga acrostihurile, pentru ca nu stii de unde sare iepurele. Evident ca explicatia oficiala nu facea nici o referire la fapta in sine, ci vorbea de caracterul facil si lipsit de seriozitate al acelui gen de compozitii literare.
Intr-un astfel de climat nu lipseau insa jumatatile de masura, mai ales in materie de productie literara. Pentru ca nu se puteau face afirmatii transante pe teme istorice delicate sau in probleme internationale prea sensibile, literatura era chemata sa spuna pe sleau, "prin mijloace specifice", ceea ce in gura mare nu se putea afirma. Acestea se inscriau in randul "soparlelor" cu voie de la stapanire.
Ma intreb cati dintre foarte tinerii confrati de astazi pot intelege aceste trecute drame de culise. Acum, cand "soparlele" nu se strecoara intamplator, ci zburda in voie prin toate colturile de gazete, cand avem inflatie de biletele, care de care mai otravite, cand juramintele de credinta se fac si se incalca peste noapte si cand "mintirile" si "dezmintirile" se succed intr-un ritm ametitor. Fara nici o retinere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO