O tara ca Franta il ridica la rang de concept: ii dedica mii de studii, conferinte internationale, cursuri in marile universitati tinute de renumiti profesori. Este poate expresia cea mai pura a epocii pe care o traiesti, oricare ar fi aceasta. Istoria ramane descumpanita si cumva stangace in fata fortei lui. In Romania nu exista inca un studiu sau eseu care sa-i inchege numele intr-o demonstratie coerenta. De o savoare infinita, greu de descris in oricate cuvinte, dar siderant cand este intalnit in presa vremii careia ii apartine, faptul divers - caci despre el este vorba - este acea portiune de viu, de trait, de aproape, de incalificabil, pe care multi cercetatori media, iata, la 17 ani fara cenzura, nu se incumeta inca sa-l abordeze. Ioan Lacusta ne ofera o proba a interesului de care s-a bucurat acest "fapt divers" in epoca interbelica. Vi l-ati imaginat vreodata cenzurat cu aceeasi strasnicie ca pe evenimentul politic?
Cenzura vegheaza, veghea, in anii 1937-1939 intr-adevar. Cel putin de asta ne convinge cercetatorul Ioan Lacusta care, rasfoind Registrul Cenzurii acelor ani, extrage cateva pasaje savuroase privitoare la faptul divers in cartea sa (Cenzura vegheaza, aparuta la Editura Curtea Veche). De la mici scandaluri, furturi, plecari la vanatoare ale Regelui, amantlacuri si povestioare secrete, incaierari in carciumi ale vedetelor vremii si pana la incendii, asasinate, sinucideri sau marunte incidente urbane ale potentatilor epocii, faptul divers este cenzurat cu obstinatie in epoca pe care Ioan Lacusta o scoate "intacta" din colbul interbelic. El nu putea ajunge nealterat la cititori! Ar fi fost uimitor sa-l putem repera fara imixtiunile autoritatilor in ziarele acelor ani (citind printre randuri, acest lucru chiar este posibil si acum pentru ca ziarele "fentau" cenzura vremii), asa cum in alte tari se intampla, dar, dupa cum il depisteaza Ioan Lacusta in paginile Registrului Cenzurii, fara intentia declarata de a face referire la el, el este - asa cenzurat si ciuntit - o lume in sine.
Zice Registrul Cenzurii: "Nu se va lasa sa se scrie nimic de coafura doamnei Franasovici. Deci cenzura oriunde. La proces vom vedea. Prea s-a facut tapaj pe o chestiune diversa." Propozitii scurte care nu spun nimic unui neavizat. Despre ce era vorba ne lumineaza autorul in spectaculoasele sale note. Sotia ministrului Franasovici, nemultumita de prestatia unui renumit coafor din Bucuresti, Ionica pe numele lui, il da pe acesta in judecata, iar Curentul din 7 august 1937 scrie: "Dupa cum am prevazut intr-una din cronicile noastre trecute, doamna Franasovici, nemultumita de rezultatul plangerii facute la Parchet contra coaforului Ionica, pentru coafura nereusita, care fusese clasata, a urmat calea actiunii directe, care a fost repartizata spre judecare Sectiei a II-a a tribunalului". Apoi, pe 13 august 1937, Curentul publica pe prima pagina noua caricaturi intitulate: Riscurile profesiunii unui coafor de dame de A. Dragos, cu cateva legende: "Dom'le sa n-avem vorba, daca nu-mi faci parul cum il aveam acum 50 de ani, ocna te mananca", "Mi-ai pocit parul! Te invat eu minte sa mai fii coaforul sexului slab", "Domnule judecator, uitati-va ce mi-a facut coaforul asta: mi-a vopsit jumatate din par intr-o culoare, jumatate in alta", "Cucoanele in par conduc la puscarie pe coaforul condamnat". Dupa care a intervenit Cenzura. Prea tarziu, deliciul acestui fapt divers isi facuse deja efectul.
Peste ceva timp, Cenzurii conduse de colonelul Hotineanu i se pune pata pe sinucideri. Prea multe, domnule, ingrijorator de multe! Incepe cu indicatii privind sinucideri care priveau personaje publice. 30 august 1937: "Sa nu se scrie ca sinucisul de la Predeal sau prin imprejurimi este capitanul Mucichescu din Regimentul de escorta. Deci nici un cuvant despre sinuciderea lui". Apoi, pe 10 noiembrie, ia atitudine: "Sinuciderile au inceput sa se inmulteasca. Este ceva contaminant. Domnul ministru de Interne ordona: nici un detaliu, nici o fotografie, ci numai pur si simplu informatia, fara a se arata cum - ca s-a aruncat inaintea trenului, ca a inghitit nu stiu ce, ca a aprins mangal etc. Voi fi anuntat daca ziarele protesteaza, dar ordinul se executa". Ordinul ramane strict, dar exista o exceptie: sinuciderea a doua fete din Capitala, asa cum este relatata de ziarul Timpul. De ce? Iata ce scrie gazeta: Cele doua erau verisoare. Una era suferinda, dar nu avea curajul sa o faca singura, cealalta iubea un tanar cu care avusese o deziluzie. Au hotarat sa plece "acolo unde vor fi fericite". Drama s-a consumat langa podul Grozavesti, acolo unde linia ferata iese din Capitala spre Giurgiu. In scrisoarea de adio roaga ca la groapa muzica sa cante "S-a sfarsit povestea noastra de iubire". Dar ordinele privitoare la sinucideri nu se executau intocmai. Iata indignarea Cenzurii: Ziarul Nasa Reci a publicat sinuciderile. In timp ce in Nasa Reci apar trei coloane, in Universul nu se lasa trei randuri. "Am aranjat cu secretariatul de redactie de la Universul a executa intocmai dispozitiunile noastre, deci domnii cenzori pe aceasta chestiune nu stricati paginile ziarului pentru doua randuri. In special, noi urmarim ca tineretul sa nu se molipseasca, cate unul mai batran ca se sinucide sa-i fie de bine. Deci a nu se exagera, si in special cand se taie ceva a se lasa legatura".
Apoi brusc, Cenzura isi schimba atitudinea. Pe 25 noiembrie, zice: "Din ordinul domnului colonel. Se va lasa libera aparitia in ziare a faptelor diverse care contin sinucideri de orice natura". Pe seara, ordinul se reia: "Revin asupra ordinului cu sinuciderile. Se va lasa sa scrie ce doresc. Sa-i lasam sa-si evidentieze fiecare talentul." (scrisoarea dlui D.I. Atanasiu din Ordinea). Atat si nimic mai mult. Ne lumineaza iarasi cercetatorul la note. Ziaristul cu pricina ii scrisese colonelului Hotineanu, seful Cenzurii, nemultumit de "oprimarea" stirilor de fapt divers, in care spunea ca "o intreaga generatie de gazetari de talent si-au castigat galoane binemeritate tocmai pe chenarul acesta de maruntisuri ale vietii, de tragice maruntisuri ale vietii, pe care ei, cu darul lor, cu sufletul lor, au stiut sa le infatiseze lumii ca lectii de inalta morala, ca lectii de cutremur si groaza". D.I. Atanasiu, semnatarul, solicita un lucru: "Precum stim ca este un alfabet cifrat, ce il intrebuinteaza in interese superioare de stat, va rugam sa ne alcatuiti si un fel de manual stereotip, dupa care sa relatam faptele diverse. O sinucidere? Sablonul numarul 1. Un atentat? Sablonul numarul 2. Un asasinat? Sablonul numarul 3. O drama pasionala? Sablonul numarul 4, combinat cu ultimele randuri din sablonul nr. 1 si asa mai departe". Se pare ca seful Cenzurii chiar a inteles ironia. Cartea lui Ioan Lacusta ne ofera zeci de astfel de momente savuroase in care cenzura vegheaza.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
