Am (re)văzut, zilele astea, primele trei producţii din seria "Piraţii din Caraibe". A treia era premieră pentru mine, pe celelalte le văzusem la vremea lor. Le-am urmărit, una după alta - nu chiar în aceeaşi zi, totuşi! - în condiţiile în care eram la curent cu cronicile din ce în ce mai dezastruoase şi pe alocuri miştocare care au fost dedicate seriei, culminând cu desfiinţarea aproape totală a celui de-al patrulea film, pe care nu l-am văzut încă.
Fireşte, am şi io o vârstă, orişicât, ba chiar şi pretenţii de nivel cultural, încât după fiecare vizionare mă autoanalizam sumar, punându-mi întrebări de genul "Am dat în mintea copiilor?" ori "Mi s-a tocit oare simţul critic?" Cel puţin prin comparaţie cu cronicarii ale căror articole despre piraţi le citisem.
La urmă am tras linie şi am spus: Nu. Li s-a tocit lor simţul ludic.
Nu numai vârsta, ci şi rutina, ca să nu mai vorbim despre preocuparea de a fi interesant şi/sau acid, pot provoca - nu spun că o fac întotdeauna - importante pierderi pe diverse planuri, printre care şi plăcerea de a trăi. Inclusiv plăcerea de a intra şi a ieşi (nevătămat, vă asigur) dintr-o convenţie, dintr-un joc. Acum câţiva ani m-am minunat cum de micii spectatori de la Ţăndărică, la intrarea lupului cel rău în casa bieţilor iezi, nu le strigau acestora unde să se ascundă, ci lui - unde s-au ascuns ei!! Iar la sfârşit năvăleau pe scenă şi-l mângâiau pe lup la fel ca pe toate celelalte personaje. Discutând cu realizatorii spectacolului, aceştia mi-au explicat: copiii înţeleg că e vorba de o convenţie, prin care trec netulburaţi.
A căuta fracturile logice din scenariile filmelor cu Piraţii din Caraibe, a observa neverosimilitatea (!) întâmplărilor, a strâmba din nas la excesul de efecte speciale - toate, observaţii corecte! - mi se pare de-a dreptul trist. Personal, rezerv asemenea demersuri filmelor şi cărţilor care în mod vizibil pretind că îţi comunică lucruri fundamentale şi adevărate. Un basm e un basm. Dacă te face să zâmbeşti, să te emoţionezi sau să tresari măcar de câteva ori, şi-a atins cu vârf şi îndesat raţiunea de a exista.
tczarojanu@yahoo.com
P.S. Abia aştept să-l reîntâlnesc pe Jack Sparrow în următorul film!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
