Asemanat in mod precipitat -probabil datorita unor similitudini formale si stilistice - cuMoartea domnului Lazarescu (ba chiar, absolut fortat, cuPolitist, adjectiv, desi asemanarile de orice fel lipsesc cudesavârsire in acest caz), Francesca - noul film românesclansat la Festivalul de la Venetia - risca sa fie pe nedreptjudecat "la pachet" cu productiile românesti de exceptie aleultimilor ani.
Pentru ca ambitia sau vanitateade-a avea numai filme "pasibile" de Palme d'Or, Ursi de aur siorice alt superlativ al domeniului suna a plan cincinal si aproiectie imposibila si desarta: transformarea unui sir de premiiobtinute pe deplin merit de cinematografia româneasca actualaintr-o absurda obligatie "de serviciu" a regizorului român. Judecatin comparatie cu un film fara fisura precum Moartea domnuluiLazarescu, care atingea in profunzime, real si zguduitor, numizeria sistemului medical românesc, ci mizeria umana, lasitatea sinepasarea, lipsa de Dumnezeu in fata suferintei semenului,constituindu-se intr-un discurs moral sobru si inalt,Francesca este in evident dezavantaj. Sigur ca, la un primnivel de perceptie, atmosfera, distributia excelenta (care numaramulti actori ce se regasesc pe genericul celor doua filme: MonicaBârladeanu, Luminita Gheorghiu, Dorian Boguta, Dana Dogaru, GabrielSpahiu, Doru Ana, Dan Chiriac) si chiar stilul de filmare predispunla comparatii. Insa, pentru a fi cinstiti cu filmul, planuriletrebuie separate. Moartea domnului Lazarescu este un filmperfect, memorabil, extrem de important, pe când Francescaeste un film bun, dar nu extraordinar, un film cu plusurile siminusurile sale. Sigur ca ideea regizorului Bobby Paunescu de-avorbi despre clivajul produs intre societatea româneasca si ceaitaliana (pe fondul scandalurilor relativ recente) este foartebuna, insa ilustrarea animozitatilor nu e intotdeauna reusita infilm. Exista o scenografie excelenta ca premisa - apartamentul niciluxos, nici mizer, ci mai curând sufocant si lipsit de orice stil,in ciuda eforturilor de decorare ale proprietarilor, in caretraiesc Francesca si mama ei -, o intentie nobila din parteaeroinei - Francesca doreste sa infiinteze o gradinita pentru copiiiemigrantilor români din Italia - si un grup de personaje care iiservesc eroinei drept oglinda a planului sau (tatal o avertizeaza,mama o sustine, prietenii oscileaza intre dezaprobare siincurajare). Insa, de la un moment dat, naratiunea se impotmolestein propriile intentii, iar povestea stagneaza. Atentie, nu e vorbadespre caracterul voit static, dar stapânit perfect in oricemoment, pe care un Mungiu, Puiu sau Porumboiu il imprima unorsecvente, dezvoltând, in compensatie, tensiunea interna amomentului ori multitudinea de sensuri, pe un fond epic calm, ci deezitari si chiar confuzii. Personajele din planul doi, precumprietenii Francescai, sunt vagi, neconvingatoare (cu putineexceptii, precum mafiotul Remulus, remarcabil interpretat de MihaiDorobantu, ori mama jucata de Luminita Gheorghiu, actrita absolutformidabila, pentru naturaletea si talentul careia nu vor existaniciodata suficiente cuvinte de lauda si care transforma intr-ungest cutremurator pâna si sprijinirea deznadajduita a mâinii debalustrada la plecarea fiicei). Nici "Zâna", criticul de moda careare respectiva meserie doar cu numele, pentru ca in rest, nici unadintre datele personajului nu convinge (nici macar - sau mai ales -interiorul in care locuieste), nici prietena Francescai, o prezentastearsa, in ciuda frecventei cu care apare, nu reprezintacontrapuncte consistente pentru personajele principale. Doaraparitia fugara a Danei Dogaru pe post de soacra acra, a lui TeodorCorban in postura de tata ingrijorat si a lui Ion Sapdaru pe postde bisnitar si proxenet soios mai dau ceva pete de culoareintregului. In rest, una dintre liniile esentiale ale naratiunii,si anume relatia dintre Francesca si Mita, suna pe de-a-ntregulfals. Scenele dintre ei nu emana nici acea intimitate a unui cupluvechi (cum se intelege din film), nici erotism (scena amoroasadintre ei, intrerupta de panica lui Mita când afla despre vizitalui Remulus, este crispata inainte ca acest lucru sa fie necesitatde context), iar dialogurile lor nu sunt deloc slefuite pentru asuna autentic. Cea mai neplacuta dintre replici ramâne "Câti, Mita,câti?", aliteratia pe care o contine având un efect sonor extrem dedezagreabil, neluat in seama de nimeni de vreme ce replicafigureaza chiar in jingle-ul radiofonic de promovare afilmului. In plus, chiar inainte de finalul care rastoarna toatapovestea si toate intentiile Francescai, nu se prea intelege cucine vorbeste eroina la telefon si ce s-a intâmplat de fapt,spectatorul fiind nevoit sa deduca numeroase amanunte aledeznodamântului. Cam prea numeroase, din pacate, pentru ca, maiatent supravegheat la nivel de detaliu, filmul ar fi avut mult decâstigat. Cu o interpretare naturala precum cea a MonicaiBârladeanu (care are subtilitatea de-a "lasa acasa" tinuta demanechin obisnuit cu podiumul de prezentare si stie sa intre cutotul in personajul imbracat intr-o rochie simpla, inflorata, de lascenele in care toti incearca sa o descurajeze pâna la cele in carealearga sa rezolve probleme complicate, chiar insolubile, ori,obosita, ajunge acasa si isi arunca pantofii, incaltând o perechede papuci modesti), cu o poveste care are conotatii dramatice realesi o problematica actuala delicata, filmul nu e, categoric, unesec. Ci doar o prima propunere a unui regizor ale carui productiiviitoare vor merita urmarite, mai ales daca isi va rafinasuplimentar discursul cinematografic.
Francesca. ProductieRomânia, 2009. Regia:Bobby Paunescu. Cu: Monica Bârladeanu, Dorian Boguta, LuminitaGheorghiu, Teodor Corban, Dana Dogaru, Doru Ana, Ion Sapdaru, MihaiDorobantu, Gabriel Spahiu, Dan Chiriac, Isabela Neamtu, MonicaMihaescu, Dragos Marinescu, Ionut Simionescu. Premiera: 2octombrie. Distribuit de: Mandragora Movies
ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii deJurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. Afost redactor cultural la "Tineretul Liber", "Cotidianul" si"Ziarul de Duminica", specializându-se in critica de film, semnândsi in publicatii de specialitate precum "Pro Cinema", "Re:publik","Apropo", "ProTV Magazin", "The One", "Playboy". A facut parte dinstaff-ul TIFF - editiile din 2007 si 2008 - ca redactor principalal caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica defilm la Radio România Cultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
