Ziarul de Duminică

Cioran, impostor?

Cioran, impostor?
10.06.2010, 15:21 87

Sub titlul "Colecţionarul de imposturi", Frédéric Rouvillois(autor, intre altele, al unei "Istorii a snobismului")antologhează, repovestindu-le cu har şi haz, câteva dintre cele maiingenioase, demente, incredibile acte de impostură (a se citiplagiate, păcăleli, falsuri, minciuni, basne, goange, canularuri)din literatură, istorie sau politică. Ba chiar şi din articolele defapt divers ale ziarelor. Asta pentru că, nu-i aşa, "totul a fost,este şi va fi colecţionat".

Şi atunci, se intreabă autorul, de ce să strângă in cutiuţe şisertăraşe ambalaje de portocale sau prezervative? Sau, cum au făcutalţii, spre amuzament, de ce să reunească ideile primite, locurilecomune sau prostia? De ce să nu adune, in năvodul unei singurecărţi, imposturile lumii? Nu pe cele de toată mâna, şotiile,fleacurile şi cacealmalele ocazionale, ci pe cele mai gogonate, peacelea care au făcut istoria să derapeze şi care au suscitatobservatorilor un sentiment confuz, in care se amestecă groaza şistupoarea, furia şi admiraţia.

Impostura (din latinescul "imponere", a inşela) cunoaşte patrugenuri majore şi o multitudine de nuanţe (inşelăciunea simplă,făcută să prezinte o ficţiune drept fapt real, inşelăciunea menităsă denunţe a altă inşelăciune, mistificarea benignă, ticluită ca săstârnească zâmbete, calomnia, deraierea la limita patologiculuietc.) pe care Rouvillois incearcă să le ilustreze prin circa o sutăde exemple, de la Claude des Armoises, care s-a dat drept Jeanned'Arc (după ce aceasta fusese arsă pe rug), până la MathurinBruneau, care a reuşit să-şi convingă contemporanii că este Ludovical XVII-lea.

Unele sunt de-a dreptul hilare, altele patetice, unele pline deură, altele sâcâitoare, iar eroii lor sunt fie falsificatori degeniu, fie escroci subtili, fie şarlatani veroşi, fie pretendenţiimprobabili, fie savanţi dubioşi.

Florilegiul se deschide cu un capitol dedicat unei uriaşemistificări datând din anul 1925, care il are ca protagonist tocmaipe un astfel om de ştiinţă: Paul Kamerrer, un biolog socialistvienez. Dorind să demonstreze adaptabilitatea speciilor şi forţagenelor, acesta a făcut un studiu "strălucit", in urma căruia aajuns să fie considerat până şi in Statele Unite, un "Darwin alsecolului XX". El a pornit de la ideea că broscoii de apă au pelăbuţe nişte pernuţe nupţiale, sau perii copulatorii, cu care işiţin aleasa ca să nu fugă in timpul actului sexual. Pe de altăparte, broscoii de pământ ("les crapauds accoucheurs") nu prezintăaceastă particularitate, pentru că, pe sol ferm, doamna broască nuare cum să fugă "pretinzând că suferă de migrenă".

Prin urmare, Kamerrer a pus cuplurile din această ultimăcategorie să se imperecheze in mediu acvatic. Evident, broscanilorle-au apărut pernuţele nupţiale, pe care apoi, conştiincios, le-autransmis şi progeniturilor lor. Iată, confirmată, teoriaprogresului! Delir mondial, genetica se afla in faţa unui salt fărăprecedent! Sovieticii sunt in extaz, iar Miciurin işi freacămânuţele (lipsite de perii copulatorii). Aşa se poate naşte OmulNou şi aşa se poate modifica societatea! In 1926, insă, uncercetător american, G.K. Noble, vine la Viena ca să vadă minunea.După investigaţii metodice, descoperă că dl Kamerrer injectasecerneală in lăbuţele broaştelor. După ce a fost demascat, savantulvienez şi-a tras un glonţ in cap. Concluzia lui Rouvillois: "Incă ovictimă a ştiinţei capitaliste!" Sigur, totul, aşa cum e povestit,pare de un haz nebun. Nu trebuie inţeles insă că Rouvilloisminimalizează efectele imposturii sau că ii consideră pe impostorinişte simpli clovni, nişte chicoteli ale istoriei. Atât doar că,după ce ii dă in vileag, nu se poate stăpâni să nu-i ia pestepicior.

P.S.: Şi pentru că veni vorba despre impostură... Intr-un recentnumăr din Le Figaro littéraire in care, coincidenţă, in pagina a5-a, este făcută o scurtă recenzie a volumului amintit, editorialulde pagina 1, dedicat acum lui Dominique Noguez, este semnat, ca deobicei, de Yann Moix. O voce cu autoritate, un condei sclipitor, pecare am avut in numeroase rânduri plăcerea să-l laud, fără rezerve,şi să-l citez cu delicii. Este romancier, nu numai jurnalist, esteun scriitor cu simţul nuanţelor şi al valorii, ale cărui croniciliterare au vibraţia şi revărsările asociative ale eseului şicomunică o rară libertate a cugetului. In textul cu pricina, vrândsă-l inalţe pe Noguez şi să-i lustruiască piedestalul (la poalelecăruia aş depune oricând o floare), Moix foloseşte figuracontrastului. Oaia neagră? Emil Cioran.

Dar iată textul: "Cioran mi se pare insuportabil. El ar trebuidenunţat ca reprezentând una dintre cele mai crase imposturi aleliteraturii secolului XX, care a cunoscut falsa glorie a luiMalraux şi nulitatea beckettiană." Pentru intâia oară de când ilcitesc, faţa lui Moix, de luptător de K1, mi se pare că sepotriveşte cu felul in care işi dă cu părerea (sau in care dă cuparul). Cum acel "ar trebui denunţat" ascunde promisiunea uneidemonstraţii, aştept cu sufletul la gură. Până atunci, insă,mergând pe formula aceluiaşi contrast, nu pot să nu mă uit, precumcurca-n lemne, la genialităţile nogueziene pescuite de Moix:"Marile cărţi sunt cărţi fără nume", "Ne naştem printre lacrimi, artrebui să ne naştem intr-un râs nebun". Una din două: ori aimbătrânit Noguez, ori Moix nu a vrut decât să-l injure pe Cioran,iar restul sunt citate de umplut pagina...

AFACERI DE LA ZERO