• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Coco Chanel & comp.

Coco Chanel & comp.

"Patru femei, patru poveşti" de Aurora Liiceanu a apărut în luna martie sau aprilie a acestui an şi primul tiraj s-a epuizat rapid, iar tirajele succesive confirmă că are toate şansele să devină bestseller, în condiţiile tot mai dificile ale pieţei de carte de la noi. Să nu ne mirăm şi să ne bucurăm, pentru că distinsa doamnă face un lucru uluitor: câştigă cititoare (şi de ce nu?) şi cititori pentru lectura ficţiunii şi a biografiei, mai mult sau mai puţin romanţate.
Aurora Liiceanu a ales patru personalităţi feminine ale secolului abia încheiat, care şi-au împlinit vocaţia în mod spectaculos, unice în felul lor, schimbând totul în domeniul căruia i s-au dedicat: Coco Chanel, celebra creatoarea de modă franceză; poeta bulgară Elisabeta Bagreana, Cecilia Cuţescu-Storck, sculptoriţa română. Lor li s-a adăugat, prin contribuţia unei prietene, Antoaneta Taneva-Nandriş, şi o figură excentrică a lumii americane, Lee Miller, fotograf şi fotomodel (sau invers!).
Cuvântul-înainte clarifică intenţiile autoarei şi alegerea personalităţilor: femei caracterizate printr-o dominantă - puterea, iubirea, banii şi aventura. Cele două motto-uri ale cărţii au rostul de a capta şi edifica pe cititori de la prima pagină. Primul justifică preferinţa pentru personalităţi feminine: "Femeile au o mai mare cantitate de sentimente decât bărbaţii" (Dan C. Mihăilescu). Al doilea descrie concis natura cărţii: "O poveste de viaţă, izolată şi dezvoltată, este deci un obiect ambiguu, plutind între ştiinţă şi literatură."
Plutirea între ştiinţă şi literatură este secretul cărţii. Autoarea şi prietena ei co-autoare s-au documentat serios, profesionist, dar maldărul de tomuri consultate nu se vede, pentru că biografiile se transformă în poveşti de viaţă ce acaparează, pline de amănunte picante ori senzaţionale, de zigzaguri între istoria cea mare şi istoriile personale, bogate în mici digresiuni sau ramificaţii, adică istorioare despre alte persoane ori personalităţi cu care s-au intersectat traseele celor patru "alese".
Cele patru personalităţi feminine au câteva lucruri în comun: o dorinţă intensă, profundă ce le-a dominat existenţa, voinţă şi încredere în forţele proprii, o relaţie complicată cu lumea în care trăiesc şi pe care vor să o cucerească ori să o domine, inteligenţă ieşită din obişnuit (dar posedă, în mod evident, tipuri diferite de inteligenţă), cunoaştere şi abilitate de a manipula tot ce este în jurul lor într-un mod profitabil şi deloc agresiv, inclusiv de a-şi crea singure şansele, atunci când soarta nu se grăbeşte să le ofere, nu în ultimul rând o artă a seducţiei cameleonică.
Stilul ales se potriveşte perfect poveştilor: ocolind erudiţia sau superficialitatea, menţine o simplitate aparentă (care seamănă cu neglijenţa vestimentară atent studiată), care face lectura posibilă oriunde şi oricând, cu o mulţime de "cârlige" presărate pe parcurs - titluri de capitole care "sparg" un text lung ce risca să sperie puţin. Iscusită povestaşă, autoarea ştie când să intercaleze anecdote sau portrete, să propună incursiuni biografice paralele, să facă scurte comentarii uşor maliţioase, să puncteze momentele semnificative.
Patru femei, patru poveşti care pică "la ţanc", ca un fruct copt în grădina cititorilor (de mulţi ani interesaţi de biografii şi memorii, de jurnale şi corespondenţă), au creat formula fericită de carte inimitabilă. Cartea va provoca interesul pentru ficţiune, unde s-a conturat deja o formulă de roman ce exploateză biografismul. S-au tradus la noi romane în care personaje principale sunt nu doar Coco Chanel şi Marylin Monroe, mari psihologi ca Freud şi Jung, ci şi scriitori uriaşi (Tolstoi, Dostoievski, Henry James) sau creatori în domenii ştiinţifice (von Humboldt, Gauss). Aşa că "Patru femei, patru poveşti" se plasează ca "moară-n vânt" între două tărâmuri, ficţiune şi nonficţiune, între literatura înaltă şi cea gustată de publicul larg, profitând din plin de toate.


Aurora Liiceanu, "Patru femei, patru poveşti", colecţia "Ego-grafii", Editura Polirom, 2010, 336 pag.


ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.

Etichete: Coco Chanel

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743