O conştiinţă de o verticalitate tot mai rară astăzi, specializat în chimie & fizică (domeniu în care îşi luase un doctorat la Sorbona), şi în filosofie (alt doctorat susţinut la Bucureşti), Alexandru (Codin) Mironescu (1903-1973) este unul dintre pilonii Mişcării Rugul Aprins. A şi pătimit pentru aceasta, a fost arestat în lotul Rugului Aprins împreună cu fiul său, Şerban Mironescu, care tocmai terminase studiile clasice. Păcatul lor: se rugau, erau interesaţi de creştinismul Viu, locuiau – încă – în cultura de amplă respiraţie, iar după interzicerea Rugului Aprins se întâlneau cu prieteni precum Sandu Tudor (Pr. Daniil Teodorescu), Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Anton Dumitriu, Andrei Scrima, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Benedict Ghiuş etc etc.
Dar trebuie spus că Alexandru (căruia bunii săi prieteni îi spuneau: Codin) Mironescu era şi un scriitor de talent ale cărui romane, pe lângă eseurile dedicate ştiinţei ori filosofiei, nu sunt nicidecum apreciate astăzi aşa cum merită. A mai scris un volum de poezii intitulat „Poeme filocalice”, publicat tot după 1989 prin eforturile familiei, în special ale fiicei acestuia, doamna Ileana Mironescu, a avut – până la instaurarea comunismului – o foarte bogată activitate publicistică, a fost profesor universitar etc.
Această modestă prezentare nu vrea decât să creioneze o introducere la paginile care urmează. Căci m-am gândit să vă ofer, acum când ne apropiem de Săptămâna Patimilor, câteva pasaje inedite din „Jurnalul” scris de Codin Mironescu în anii 1967-1968.
…Codin Mironescu – vizionaruln-avea nici o îndoială, comunismul va cădea (nota acesta în 1967, după ce fusese călcat în picioare de Securitate în repetate rânduri prin percheziţii acasă, după ce făcuse 5 ani de puşcărie):
„Ne putem, acum, să ne dăm bine seama că va veni o vreme (sovieticii au introdus în economia lor profitul), când marxismul va fi o poveste complet perimată, când lumea se va mira că a fost posibilă o politică, o filosofie, o economie, o literatură marxistă, în care unii au crezut ca în ceva definitiv, stâlcind şi silnicind oameni şi popoare.
Fenomene de adevărată hipnoză: stalinismul, hitlerismul, musolinismul, marxismul; în filosofie bergsonismul a dominat 50 de ani, dar acum mai poţi să te plimbi în vârful prăjinii cu Bergson? Pentru Miciurin, Lîsenko s-au dat bătălii ridicole, s-au scris cărţi de-a dreptul imbecile. N-a fost o epocă în care freudismul era cheia de boltă a omului? Dadaismul, futurismul ş.a.m.d. unde, spectaculoase erori, erezii, negaţii, silnicii, toate putem spune că au avut un rost pentru o iconomie a întorsurii la adevăr, a recunoaşterii unor permanenţe esenţiale”.
...Codin Mironescu – conştiinţa vie: amărăciunea generată de colaboraţioniştii avertebraţi şi-a păstrat-o până la ultima suflare.
„15. VII. (1967) Acum de dimineaţă la E. L. [Europa Liberă] am auzit că în cursul nopţii a murit T. Arghezi. Spun creştineşte: Dumnezeu să-l ierte! Am ascultat cu emoţie totuşi, cu o emoţie străbătută de o undă de tristeţe, vestea morţii lui Arghezi. Ce-ar fi fost dacă ar fi stat drept, în picioare drept! Marginea mormântului e o linie de bilanţ, o linie care merge în infinit... Spune omule dacă face, dacă e vreun preţ omenesc care să te îndreptăţească să arunci perlele din tine, porcilor!...”
...În altă ordine de idei, mărturia de mai jos despre Arghezi cel „nevindecat” de trecerea sa pe la mănăstire, referitoare la atmosfera din casa poetului - este preţioasă pentru istoria noastră literară:
„Dacă aş şti că Arghezi a cerut să i se facă slujbă cu preoţi, m-aş duce şi eu la înmormântare. Când îl vizitez pe T. Arghezi, la Mărţişor, şi eu ca unul din marii scriitori suferind de pe urma umilinţelor şi nedreptăţilor, a silniciilor, a cenzurilor, l-am găsit în „chilia” lui (o cameră văruită, mică, o masă de brad, un scaun, un pat de „bronz”, la cap atârnând nişte metanii) foarte bucuros. Ce se întâmplase? Îl vizitase un călugăr – dacă mai mi-aduc bine aminte, stareţul de la Isbuc – care făcându-i o rugăciune de sănătate, l-a pomenit pe numele din călugărie „fratele Iosif”. Am aşteptat, curios, să văd cum o să mă pomenească. Şi mi-a zis „fratele Iosif”.
Sunt şi eu acum curios să ştiu ce-a lăsat cu limbă de moarte ,,fratele Iosif’’. Ori între timp „s-a schimbat boierul, nu (mai) e cum îl ştii.”
Interiorul era de o lipsă impresionantă de bun gust. Apoi 98% din cărţi erau primite, cu dedicaţii, şi de la edituri. Conversaţia, cum am mai spus, era ca o... tabletă, lipsită de orice conţinut de idei.
Arghezi e un mare poet al... cuvintelor nu al cuvântului, un mare poet al cuvintelor... potrivite, cum el însuşi şi-a spus, şi va rămâne în literile româneşti ca un fel de Victor Hugo, o genială caterincă. Cât despre faima... universală, cei care vorbesc de ea, nu ştiu ce e aia...”
...Codin Mironescu, stâlpnicul – pornind de la o meditaţie a lui Karl Jaspers, notează:
„Cu cât ne urcăm pe Everesturile cunoaşterii, cu atât accedem la o ignoranţă autentică, adică la un contact mai deplin, mai total cu Absolutul, cu Totul, cu Realitatea.
E în Mărturisirea mea o filosofie? E, fără nici o îndoială, dar e mai mult decât atât. Ca filosof, vreau să spun ca unul care am făcut facultatea de filosofie, am făcut doctoratul, am citit tratate de filosofie etc., aş fi putut întocmi o carte, după tipul acelora care tratează sistematic problemele capitale ale disciplinei filosofiei. Aceasta însă e, după felul meu de a vedea, o activitate strict intelectuală. Viaţa, experienţa, încă m-au despărţit de familia intelectualilor. Ei sunt nişte avocaţi. Şi se încumetă să vorbească despre orice şi chiar să susţină orice.
Am vorbit numai despre ceea ce am cunoscut ca om al acestei vremi, înarmat cu toate posibilităţile pe care le are un asemenea om. Sunt implicate aici nişte intuiţii, o informaţie esenţială de un orizont complet, şi o metodă riguroasă, întru totul comparabilă cu cea practicată în disciplinele exacte. Aşa că spusele mele sunt nişte documente, un document, nu de «impresii», nu de păreri, nu de «ipoteze» ci unul autentic, şi esenţial. Pentru mine e ca o stâncă pe care stau, să zic mai bine: un stâlp ca al lui Simion Stâlpnicul, bunăoară. Pentru alţii poate fi sigur un itinerar, un ansamblu preţios de indicaţii, de sugestii, de confruntări, de orientare, un material din care să se hrănească o altă experienţă personală, o altă aventură spirituală, aceeaşi orientare spirituală care se va dovedi comună unei familii de oameni, care nu va fi o improvizaţie şi nici ceva care stă în aer”...
...Cândva, mi-am spus – şi am oferit acest răspuns prietenilor care mă îndemnau să-i urmez – că nu pot pleca din această ţară, aşa cum au făcut-o nenumăraţi colegi de generaţie, ori aparţinând generaţiilor mai tinere, fiindcă sunt ţintuit locului de bogăţia şi frumuseţea creştinismului ortodox.
Citiţi-l pe Alexandru (Codin) Mironescu, cercetaţi Mişcarea Rugul Aprins, locuiţi în prezenţa unor oameni de anvegura sa spirituală (fie ei laici, fie clerici) – aceasta este România profundă. Indiferent de imensele mizerii în care trăim aici – pornind de la Codin Mironescu, stâlpnicul – veţi avea, poate, aceeaşi revelaţie...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
