Ziarul de Duminică

Colăcelul de grăsime

Colăcelul de grăsime
10.06.2010, 15:33 83

Cu patru ani în urmă, comentând unvolum de versuri (ratat) al Elenei Vlădăreanu şi înscriindu-lîntr-un aflux generaţionist, făceam următoarea constatare:"Panoramând scena actualităţii literare, observăm o progresivăevidenţiere valorică şi promoţională a «milenariştilor», ieşiţi dinunderground în lumina reflectoarelor şi trecând cudezinvoltură de la statutul de zero social la cel de vedeteculturale."

Procesul a devenit şi mai vizibilastăzi, când fiecare apariţie editorială a unei tinere vedete dingeneraţia 2000 e întâmpinată cu salve critice şi artificiispeculative, cu elogii nemăsurate livrate scriitorilor consideraţia fi în trend. Funcţia disociativă şi diferenţiatoare acriticii de întâmpinare pare grav avariată la unii comentatori, acăror evaluare de produs literar se apropie, nepermis demult, de o reclamă nici măcar subtilă făcută unui autor "pe val".Şi mă amuză (amar) să văd simptomele acestea la un critic de gustşi de o brutală exigenţă, ca Mihai Iovănel, autorul unei cronicidelirante pe marginea celui mai recent volum al Elenei Vlădăreanu,spaţiu privat*.

Am spus volum? Am exagerat şi eupuţin. Fără ilustraţiile atât de expresive ale lui Dan Perjovschişi fără micile trucuri şi gadget-uri tipografice("Lipeşte-ţi aici fotografia şi vei deveni unul dintre elevii mei",scrie la începutul unei pagini, şi apoi urmează un gol salvator),materialul poetic strict şi-ar arăta imediat precaritatea. Dar,astfel, "cartea-obiect" şi "cartea-concept" înflăcărează imaginaţiacomentatorului nostru, care de-a lungul întregii cronici ne ceresă-l credem pe cuvânt: "spaţiu privat" este "capodopera conceptualăa poeziei deceniului 1", de o "unitate conceptuală optimizatăliterar", cu totul "controlat şi montat la nuanţă". Evaluareaaceasta, care ar trebui să consilieze, nu să ghideze lectura,supralicitează emfatic nişte versuri care, per ansamblu, nici bunenu sunt, nici îngrozitoare, ci "doar" mediocre; şi exclude cu totulinterpretarea.

"Zero interpretare, asta-i ce mise cere; textele sunt denotative, ce spun, aia sunt" ajunge la unfel de climax hermeneutic M. Iovănel, dar de unul singur, fărăcititorul său eventual interesat de poezie şi de critica ei. Săparcurgem, pentru o rapidă edificare, un text din capodoperaconceptuală, perfect optimizat literar. Pentru că nuanţelecontează, ca să nu ratăm vreuna, voi cita întregul poem, cu scuzeanticipate pentru disconfortul "denotaţiilor" lui: "Imaginea mea nucorespunde.// Vine CELULITA, îşi înfige mâinile în ciuful meu şi mădă cu capul de oglindă.// CELULITA: Când ai de gând să-ţifaci abonament la sală? CELULITA (umblând cu un degetgros pe coapsele mele): Coajă de portocală! Vergeturi! Punemâna şi vomită! Bagă-ţi dracului degetul pe gât şi vomită!// Uşa sedă de perete şi intră COLĂCELUL DE GRĂSIME, COŞURILE şi PUNCTELENEGRE, CEARCĂNELE, CELE 5 KILE ÎN PLUS, SEBUMUL, PĂRUL DE PEPICIOARE, DE LA SUBRAŢ ŞI DIN ZONA INGHINALĂ, SPRÂNCENELE ŞI FIRELEDE MUSTAŢĂ, BALONĂRILE şi, în sfârşit, SINDROMUL COLONULUIIRITABIL.// CELE 5 KILE ÎN PLUS (îmbrâncindu-mă, eu mălovesc cu spatele de cabina de duş): Meriţi un pumn în ficatpentru fiecare cub de ciocolată mâncat în toată viaţa ta decăcat!// CELE 5 KILE ÎN PLUS mă lovesc cu toată forţa în zonaficatului./ PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ ŞI DIN ZONAINGHINALĂ ajunge în faţa mea, după ce le-a înlăturat cu un şut peCELE 5 KILE ÎN PLUS.// PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ ŞI DINZONA INGHINALĂ (pe un ton insinuant, atenţionându-mă cudegetul arătător): Nu ţi-a plăcut durerea, zici?! Cele care nufolosesc depilatorul electric merită să fie violate!// COLĂCELULDE GRĂSIME ciripeşte: Uite aici un DVD care te va ajuta sădevii sexy.// «Cum să fii sexy, între ştiinţă şi artă».//SINDROMUL COLONULUI IRITABIL (cu blândeţe): Fata mea,ai ţinut post? Dar cu Maria Treben ai încercat? Să ştii că ajută.//CARIILE turuie: Ştiu că ştii, aşa că nu mai insist. Dar dacătot ştii atât de bine, poate îmi spui şi mie când o să începi sămergi la dentist cel puţin o dată la şase luni, când o să începi săfoloseşti aţa dentară şi apa de gură, când o să-ţi faci detartraj.Şi, uită-te la mine, singura ţigară pe care o fumezi zilnic aînceput să se vadă.// imaginea mea nu corespunde.// sunt unconstruct.// sunt un obiect".

"Constructul" e aici (ca şi înOrgasm) de un enorm umor involuntar, cu o dramatizare ineptăa unor componente fizice (dar şi stări: balonările...) ce devinpersonaje şi dialoghează cu posesoarea lor.

Ca şi în Fisuri (2003), darîntr-un mod parcă mai penibil, Elena Vlădăreanu îşi biciuieşteîntruna fantezia poetică pentru a scoate asemenea rezultate. Acolo"sexul meu lacom ca o gură/ pe un câmp de zambile/ acoperit cutesticule de berbeci - un strat/ gros de vreo 15 cm", aici "PĂRULDE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ ŞI DIN ZONA INGHINALĂ" care "ajunge înfaţa mea" şi pune întrebări pe un ton insinuant, atenţionând - el,părul - cu degetul arătător, fac orice altceva decât versurioptimizate literar. Ceea ce se remarcă e numai efortul, grosier, deinsolitare, alergarea bezmetică după cuvinte tari şi imaginişocante, desprinse fie din sordidul inerent-biologic, fie dintr-osilnică asociativitate. Naturaleţea lirică, acel capitol la careElena Vlădăreanu excelează în Pagini (2002) şi în europa.zece cântece funerare (2005), e substituită printr-un efort deîn-cadrare teoretică şi de articulare conceptuală de toată mila.Căci nu silă, ci milă încerci în faţa unui asemenea text: unul carenu ratează, pentru că nu încearcă şi nu riscă nimic,lăsându-se gonflat (balonat?) de un pseudo-curaj al expresieilibere.

Din fericire pentru autoare şipentru cronicarii care o promovează necondiţionat, nu toate poemeledin spaţiu privat sunt chiar atât de bine controlate şimontate... Unele sunt vioaie şi aproape inteligente, demontândharnic discursurile publicitare şi făcând o mică fixaţiedeconstructivă pe strategiile de marketing de la IKEA. Casamodernă oferită în secţiune postmodernă de către producătoriisuedezi, adică cei "18 metri pătraţi. 25 metri pătraţi. 46 metripătraţi. locuinţe perfecte. imaginate la milimetru" o fac pepotenţiala noastră cumpărătoare să ia o distanţăcritic-reflexivă faţă de mobilul fericirii tuturor. Disidenţa,simpatică întotdeauna, se manifestă şi în zona de fast-food:"Din farfuria cu mâncare colorată îmi aleg un fir de sparanghellung şi fără memorie, mi-l vâr în nas".

Critica parodică şi parodiacritică nu sunt totuşi împinse şi mai departe, până la alienareaprovocată de chifteluţele de la etaj ori posibila deconstrucţie amuştarului de pe hot-dog-urile de la parter. ElenaVlădăreanu a prins acest fir al pierderii eului profund înstatisticile oficiale şi tot merge pe el într-un sens şi în altul,făcând aceeaşi lecţie demonstrativă. Mostre: "eu am 27 de ani 1,57m 55 kg. el are 29 de ani 1,70 m 65 kg. o să murim amândoi la 71,80de ani. dar avem 9 şanse din 100 să murim anual până atunci, el dincauza tutunului, eu din cauza cancerului la sân"; "Dormi pe spate.Ai 178 cm înălţime şi cântăreşti 87 kg. De obicei ţi-e frignoaptea.// Dormi pe o parte. Ai 188 cm înălţime şi cântăreşti 79kg. Ai umerii laţi. Ţi-e frig de obicei.// Pentru un somn mailiniştit. Pentru o viaţă mai confortabilă"; "sunt în cutia decereale/ sunt sweet & crispy & ascult nişte pop cehesc/vitamina C 85% DZR/ tiamină 85% DZR/ fier 85% DZR/ îmi crănţănescdinţii de atâta sănătate/ sunt o femeie dată în mă-sa. ascult popcehesc într-o/ cutie de cereale./ sunt sănătoasă & 100%biodegradabilă".

Cu mai mult interes (pentrucititor) ar fi putut evolua product description, unde sepaginează un portret-robot al unei tinere de etnie romă. Dar undestereotipiile şi clişeele majorităţii fac numai negru, ElenaVlădăreanu vede numai alb: "ştiu să citesc. pot să mă iscălesc./ mădeclar clinic sănătoasă./ declar pe propria răspundere că nu ampracticat niciodată prostituţia./ declar pe propria răspundere cănu consum substanţe interzise./ nu fur. nu am furat niciodată./ măspăl zilnic. de două ori pe săptămână fac baie generală". Poemulcurge în acest fel liniştitor, până la finalul evident forţat,lipit, sugerând pogromuri trecute şi viitoare: "cel mai frică îmi ede camera ascunsă şi de măcelării". Orice valoare (morală,spirituală, religioasă) poate fi şi trebuie deconstruită, nuînsă şi valorile inatacabile ale corectitudinii politice. La fel deprevizibil ideologic şi inconsistent literar e textul următor,fat. Statistica este acum pusă la lucru de parteamajorităţii, împotriva minorităţii. Conflictul nu mai e între eulsufocat, căutându-şi un spaţiu privat, şi cifrele în care se vedemereu topit; ci între Obezul-victimă şi agresorii înguşti, apostoliai Normalităţii: "obezitatea contribuie la încălzirea globală./încălzirea globală contribuie la creşterea numărului/ de calculirenali./ lumea nu are nevoie de voi!/ obezul consumă mai multămâncare şi mai mult com-/ bustibil pentru a se deplasa/ decât ofiinţă umană:/ obezul necesită 2960 de calorii, cu 18% mai mult/decât o fiinţă umană". Iată cum COLĂCELUL DE GRĂSIME a ieşit dinbaia unde ciripea alături de PĂRUL DE LA SUBRAŢ şi de BALONĂRI (săpăstrăm verzalele autoarei), pentru a deveni, de unul singur, oproblemă globală.

Un text mai pasabil e cel careproiectează în termeni comerciali, de thrill la un filmvăzut la Mall, drama fetei obligate la incest de un odiospapa Fritzl. Dar singurul poem realmente onorabil dinspaţiu privat este cel care, începând cu "în fiecarecasă...", pierde totuşi la final puncte, prin aceeaşi efuziunedemonstrativă a autoarei: "în fiecare casă există câte un colţ dinăla în care nu ai/ cum să ajungi./ în care nu intră nici periasubţire şi ascuţită a aspiratorului, nici vârful măturii./ scame,fire lungi de păr, pânze de păianjen translucide,/ rotocoale depraf,/ câte o agrafă de prins foile şi-un elastic de păr, bucăţele/de hârtie. un păianjen. toate astea sunt acolo, cu viaţa/ lorproprie. cu orizontul lor de aşteptare./ tot ce vreau să uit şi nupot e ghemuit acolo, între/ dulapul de haine şi perete./ de obicei,mă port ca şi cum colţul ăsta nici n-ar/ exista. de obicei, nusocotesc/ câte bacterii se adună acolo, câţi germeni patogeni,/ numă gândesc că ascunsă în praf stă pitită hepatita c,/ aşteptândmomentul potrivit să-mi sară la gât./ nu e casa mea din reviste. etot ce pot spune acum".

În apoteoza cronicii lui pemarginea acestui biet volumaş, colegul de breaslă Mihai Iovănelsărea de la concluzii, la renunţări personale: întrucât versurileElenei Vlădăreanu "ce spun, aia sunt" şi îi pretind "zerointerpretare", el îşi va da demisia din "calitatea de criticinteresat de poezia douămiistă".

Keep walking, MikyBoy!

*) Elena Vlădăreanu, spaţiuprivat: a handbook, cu 33 de ilustraţii de Dan Perjovschi,Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 80 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară în Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi în Romånia literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei în dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomånia Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorîn Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al Romåniei literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romånia şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Romåne); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Romån. Dialoguri pe hårtie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură romånă; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromånă.

AFACERI DE LA ZERO