• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Ziarul de Duminică

Colecţionarii la muzeu/ de Radu Constantinescu

Colecţionarii la muzeu/ de Radu Constantinescu

Autor: Radu Constantinescu

12.12.2013, 23:45 63

Cu bani mult prea puţini pentru achiziţii faţă de oferta bogată a plasticienilor contemporani, muzeele de artă sunt obligate fie să se rezume la expoziţii ale clasicilor, fie să găsească alte soluţii pentru a aduce în faţa vizitatorilor mostre ale artei plastice moderne. Cu alte cuvinte, fie să rămână prestigioase dar osificate instituţii de cultură, trăind din amintiri, fie să devină vii, efervescente, rezonante cu fenomenul artistic contemporan.

Aflat în faţa acestei dileme, Muzeul de Artă din Cluj a inaugurat în urmă cu trei ani o relaţie de parteneriat cu unul din cei mai cunoscuţi colecţionari locali, omul de afaceri Mircea Pinte. Posesor al unei colecţii impresionante de lucrări (pictură, grafică şi sculptură) din ultima parte a secolului XX şi începutul acestui secol, Mircea Pinte are şi generozitatea de a partaja cu concetăţenii săi valorile achiziţionate cu răbdare, pricepere şi gust de-a lungul mai multor decenii. Cei care au conceput acest proiect de punere în valoare a „fenomenului colecţionarilor” şi l-au şi finalizat sunt doi prestigioşi  plasticieni clujeni, Călin Stegerean şi Mihai Pop, directorul Muzeului de Artă, respectiv al Galeriei private „Plan B”.

Expoziţiile au fost inaugurate în 2010 cu o selecţie reprezentativă din lucrările de-acum cunoscutei „ Şcoli de la Cluj”. În acel moment, tinerii pictori clujeni erau prezenţi pe simezele Europei şi ale Statelor Unite, dar încă nu apăruseră aprecierile elogioase la adresa originalei mişcări plastice din România. A urmat, în 2011, expoziţia Ion Grigorescu, care a reunit cca 50 din lucrările sale.

Etapa a treia a proiectului a fost finalizată în aceste zile când la Muzeul de Artă din Cluj s-a deschis expoziţia Horia Bernea cu douăzeci de lucrări ale artistului (pictură şi grafică) provenite din colecţia aceluiaşi Mircea Pinte.

Organizatorii anunţă că nu se vor opri aici. Va urma anul viitor o expoziţie Paul Neagu. Apoi, urmând drumul deschis de Mircea Pinte, alţi colecţionari şi-au anunţat intenţia de a-şi expune colecţiile. Parteneriatul privat / muzeu începe să funcţioneze .

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597