• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Comunismul în benzi desenate/ de Alex Goldiş

Comunismul în benzi desenate/ de Alex Goldiş

Autor: Alexandru - Vasile Goldis

18 nov 2010 181

La capitolul "cele mai aşteptate cărţi ale literaturii actuale" trebuie trecut, cu siguranţă, noul roman al lui Ioan Groşan*, promis încă dintr-un "Echinox" de acum trei decenii. Cei care răsuflă uşuraţi la ideea că suspansul a luat sfârşit au, însă, un nou prilej de angoasă, căci galopul cu sufletul la gură printre cele 300 de pagini nu se soldează decât cu amânarea finiş-ului: dezolanta sintagmă "Sfârşitul volumului I" readuce romanul, de nu chiar la startul himeric pe care-l exersează de 30 de ani încoace, măcar la o nouă etapă a incertitudinii.

Dar să lăsăm la o parte frustrările sau speculaţiile. Puţin contează, la urma urmei, dacă Groşan practică doar o savantă tehnică a amânării sau chiar urmează să scrie celălalt (celelalte?) volum/e. După cum inutil e să te-ntrebi cam câte generaţii de scriitori se vor mai perinda la suprafaţa literaturii române între noua promisiune şi onorarea ei propriu-zisă. Cert e că avem în sfârşit pe masă o nouă producţie marca Groşan.

Receptarea de până acum a demonstrat că, atunci când e lăsat să se dezvolte monstruos de-a lungul câtorva decenii, orizontul de aşteptare a unei cărţi îi poate obtura cu brio realitatea propriu-zisă. "Un om din Est" a beneficiat de o critică pe cât de consistentă, pe atât de emfatică: fie că au elogiat sau au respins romanul, comentatorii au tins să-l citească foarte de sus, supralicitându-i programul şi intenţiile. Or, după cum arată ea deocamdată (perspectiva se va lărgi odată cu continuarea proiectului), "Un om din Est" se vrea o istorie apocrifă, din unghi parodic, a comunismului românesc. Astfel încât nu trebuie nici să ne mire, nici să ne scandalizeze lejeritatea tonului sau livrescul situaţiilor. În nişte gaguri narative montate inteligent şi bine însiropate umoristic, Ioan Groşan pune sub reflector destinul a patru tineri bântuiţi de spectrul ratării. Momentul însuşi ameninţă să devină simbolic (tot în eventualele continuări), întrucât acţiunea se petrece cu câteva luni înaintea Revoluţiei din 1989.

Deocamdată, însă, România anilor 80 reconstituită prin lentila Groşan e tărâmul aproape idilic al micilor escrocherii de salon şi al erotismului fără limite. Toate, împachetate într-o imagistică de benzi desenate. Perioada cea mai gri a comunismului, finalul anilor 80, apare, în roman, ca o lume extrem de vie şi de colorată. La propriu, nu doar la figurat. Căci, prin cantitatea considerabilă de comparaţii, metafore şi trimiteri livreşti - plasate, desigur, sub semnul ironiei -, scriitorul plasticizează, cum nimeni n-a făcut-o până acum, cotidianul comunist.

Nu doar culorile care ameninţă să-şi depăşească strident conturul dau impresia de cartoon (când intră în apartamentul repartizat de la Centru, un personaj "aprinde lumina stârnind reflexe roşietice pe frumosul linoleum de culoarea plămânilor de porc"), ci şi dinamica bizară a obiectelor. Un animism de substanţă, contrapus parodic răcelii mortuare din ultimii ani ai totalitarismului, traversează imaginarul "Omului din Est", topind graniţele dintre verosimil şi supranatural. Lumea comunistă respiră tumultuos prin toţi porii, se frământă, pulsează enigmatic. Profesorului de biologie din orăşelul Aşgnitaţ, obsedat brusc de intrarea în Partid, îi vorbesc atât exponatele din laborator sau frigiderul Fram ("deschise uşa frigiderului şi imediat bătrânul Fram începu să toarcă zgomotos, cu conştiinciozitate, ca un motan adormit ce recunoaşte mâna stăpânului"), cât şi - în momentele de graţie când Grigore Samsaru face o faptă bună în contul Partidului - omniprezentul tablou al lui Ceauşescu: "Era o dispoziţie recentă, de sus, să nu se mai adreseze elevii profesorilor cu «domnule», o rămăşiţă de formulă burgheză, ci, mai democratic, mai sănătos, cu «tovarăşe». De pe peretele din faţă, încadrat de steaguri, chipul mare, calm-surâzător al Tovarăşului, păru să-l aprobe tacit". Nu mai insist, majoritatea cronicarilor au semnalat savurosul pasaj în care, în mintea tânărului biolog, celula de Partid dobândeşte proporţiile geometrice ale organizării naturale în regnuri şi specii. Trebuie remarcată, în schimb, ca o trăsătură originală, tratarea politicului fără nostalgie, dar şi fără resentimente: ironia lui Groşan e atât de luxuriant-molipsitoare, încât ea devine imposibil de disociat de buna-dispoziţie însăşi.

Energiile secrete ale acestei lumi - iată morala de substrat a cărţii - stau în erotismul ei generalizat. Dacă există o patrie a concupiscenţei absolute sau un regim mai favorabil acuplărilor celor mai fabuloase, aceasta e, cu siguranţă, România sub ceauşism. Dincolo de meseriile şi de ocupaţiile de zi cu zi, singura "vocaţie" adevărată a lui Nelu Cucerzan (zis şi Sanepidu), Iuliu Borna, Willy Schuster, dar şi a tovarăşei Szekely, secretara de Partid, sau Şari-neni, proprietara văduvă, e practicarea asiduă a amorului. Un ciudat pansexualism apropie destinele acestor personaje, depăşind toate graniţele posibile: de vârstă, de etnie şi de clasă socială. Nu cred că există unghi din care Ioan Groşan să nu exploateze, cu multă imaginaţie şi umor caricatural, capriciile erotice ale protagoniştilor. Motivaţiile, cadrele, situaţiile şi, nu în ultimul rând, poziţiile alcătuiesc un show inegalabil care ocoleşte pornografia pentru a pluti în pură butaforie. Întregul efect umoristic al romanului se hrăneşte din faptul că aceşti oameni simpli şi puerili îşi transportă în pat toate obsesiile de zi cu zi: tânărul pădurar Willy identifică un ritual de vânătoare în gemetele languroase, "evocând grohăiturile unei femele de mistreţ rănite de moarte" ale lui Şari-neni, în timp ce Grigore Samsaru îşi satisface nevoia de a pătrunde în Partid prin descoperirea nurilor Secretarei de Organizaţie.

Mostre foarte convingătoare atât de ars amandi, cât mai ales de ars scribendi, ne oferă prozatorul în pasajele, redactate în italice, care compun jurnalul de amor al lui Nelu Cucerzan. Profesorul şi jurnalistul ratat îşi descoperă vocaţia propriu-zisă în seducţie, practicând un fel de turism erotic prin întreaga ţară. Pe cât de diverse sunt locurile de popas, pe atât de exotice - şi egal de uşuratice - sunt protagonistele poveştilor. Conştient că frumuseţea e mai cu seamă în ochii privitorului, acest neobosit Don Juan de Agnita descoperă câte o qualité maîtresse în fiecare dintre femeile frecventate, de la frageda Annelise până la trupeşa Mariana (zisă şi Nilă, după personajul Moromeţilor), sau de la funcţionara office până la simple muncitoare fruntaşe. Cu fiecare, însă, actul erotic e o revelaţie în sine, surprinsă de prozator în veritabile mostre de orgasm scriitoricesc. Despre textilistă, Nelu îşi notează în caietul dedicat amicului scriitor cam aşa: "Era stahanovistă şi-n amor. După cinci minute, patul îmi părea acel utilaj duduitor văzut în hala de producţie, iar eu, în mâinile ei, o suveică lunecând când într-o parte, când într-alta, înţelegi ce vreau să spun. Pauzele erau scurte, de-o ţigară, ca la locul de muncă". Virgina prilejuieşte bărbatului o stare de vinovăţie foarte plastică: "M-am extras din trupul ei ca un hoţ ieşind printr-o spărtură din OCL Alimentara". Cum ar fi putut arăta, apoi, experienţa fericitului protagonist cu o birocrată comunistă decât astfel: "Făcea dragoste la fel cum muncea: eficient. Însă un lucru mă emoţiona: când simţea că sunt pe cale să năvălească asupra-i spasmele voluptăţii ultime, îşi descleşta palma dreaptă de pe şoldul meu şi-şi acoperea cu antebraţul ochii, ca şi cum în dosul lor, deşi închişi, eu aş fi putut vedea cine ştie ce grozăvii impudice. Iar în pauze mă privea pe sub gene în tăcere, de parcă m-ar fi evaluat. Am avut senzaţia că mă evaluează - cum să zic? - pozitiv".

Nici acolo unde arta amantului e depăşită clar de cea a partenerei, aşa cum se întâmplă cu studenta de la Costineşti, prozatorul nu dă greş. Dimpotrivă: "Se silea să ajungă cât mai repede la momentul suprem pe care, simţindu-l apropiindu-se, şi-l pregătea şi-l savura destul de ciudat, ţinându-şi respiraţia aproape un minut, până se făcea vânătă. Într-un fel, mă obliga şi pe mine să fac acelaşi lucru şi-al naibii să fiu, dragă Iuliu, dacă nu era foarte excitant, fiindcă încetând zgomotul răsuflării noastre, însuşi timpul părea suspendat şi singur sunetul înfundat al corpurilor lovindu-se era desprins de noi - banda sonoră a unui film porno pe care o ascultam avizi, cu respiraţia tăiată. Nici măcar o singură dată în cele cinci nopţi cât am fost împreună n-am reuşit să rezist cât ea, totdeauna dădeam drumul aerului mai repede cu patru-cinci secunde. Din această submersiune în lumea tăcută a plăcerii, cu mari peşti fosforescenţi lunecând greoi şi lascivi printre picioarele albe, lungi, ea urca la suprafaţă prin două ţipete, primul foarte scurt şi ascuţit, al doilea prelung, tânguitor, crispându-i faţa şi făcând-o aproape urâtă".

S-ar putea, însă, ca aspectul de cartoon şi spilcuirea stilistică, delectabile acum, să devină deranjante în scriitura viitoare. Deocamdată, se întrevăd două căi aproape opuse de continuare a romanului: pe de o parte, latura - extrem de riscantă - senzaţionalist-textualistă (profesoraşul ratat Iuliu Borna îşi dă seama că scrierile lui de mâna a II-a schimbă consistenţa realului), pe de altă parte, dimensiunea mai vădit realistă, cu focalizarea asupra evenimentelor decisive din 89-90. Cine ştie, poate că primul roman al Revoluţiei, atât de aşteptat şi invocat, nici nu va fi o cronică gravă şi solicitantă, ci o epopee umoristică. Tot ce se poate spune deocamdată este că, fără a fi o revelaţie, "Un om din Est" are calitatea necesară de a păstra încă în joc proiectul lui Groşan. Nu m-aş hazarda în verdicte totalizatoare sau finale asupra unei cărţi incomplete, chiar cu riscul că voi reveni asupra subiectului abia peste câteva decenii.

*) Un om din Est, Editura Noul Scris Românesc Tracus Arte, Bucureşti, 2010, 296 p.

Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şi istoric literar, redactor al revistelor Cultura şi Vatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895