Ziarul de Duminică

Concert de Cella pentru orchestră de fibre/ de Daniel Nicolescu

Concert de Cella pentru orchestră de fibre/ de Daniel Nicolescu

Concert de Cella pentru orchestră de fibre

Autor: Daniel Nicolescu

23.09.2011, 00:28 150

Chiar dacă tapiseria a cunoscut o sensibilă revigorare în a doua jumătate a secolului XX, prin, de pildă, Jean Lurçat, Calder, Enrico Accatino, Le Corbusier sau Zadkine (iar la noi a exploatat numeroase registre formale prin eforturile şi harul unor doamne precum Mimi Podeanu, Şerbana Drăgoescu sau Ariana Nicodim), inventându-şi tehnici noi şi promiţând dezvoltări surprinzătoare, în ultimii ani pare să fi rămas într-o eclipsă profundă. De vină este, pe de-o parte, lipsa cererii pentru lucrări de for public în acest gen, manevrabilitatea anevoioasă (antrenând slabul interes al colecţionarilor) şi, nu în ultimul rând, tehnicile complexe de execuţie şi costurile de atelier ridicate care duc, împreună, la descurajarea artiştilor porniţi pe acest drum, dar şi a potenţialilor achizitori. A face tapiserie de mari dimensiuni, azi, e un act de curaj şi de devoţiune, o formă de încăpăţânare nobilă şi de sfidare, până la urmă, a ideii de artă ca marfă.

Probabil că cel mai bun exemplu pentru această rarisimă categorie de "excentrici" este românca Cella Neamţu, care, în aceste zile expune o importantă selecţie din lucrările sale în spaţiile Galeriei Dialog*.
Artista s-a născut la 16 iulie 1941, în localitatea Piciorul lupului, jud. Iaşi. A absolvit Institutul de arte plastice "N. Grigorescu" din Bucureşti, secţia artă textilă, clasa prof. Maria Pană Buescu, promoţia 1966. A debutat în 1966 la Galeria ORIZONT din Bucureşti cu tapiseria "Reflexe". A participat cu regularitate la expoziţiile de artă decorativă din ţara şi la expoziţii de artă românească peste hotare: 1967 Varşovia; 1970 Viena, Moscova; 1971 Roma; 1972 Budapesta; 1973 Belgrad, Praga, Bochum, Paris, Munchen, Karlovy-Vary; 1974 Londra, Moscova, Vilnius, Perth (Australia); 1976 Atena, Paris, Dortmund; 1977 Praga, Bratislava; 1978 Sofia, Plovdiv, Zagreb, Novisad; 1979 Budapesta, Sofia; 1980 Berlin, Wismar, Neu Ruppin; 1981 Sofia, Moscova Geneva, Montreal; 1983 Detroit, New York; 1984 Berlin, Sofia; 1987 Ankara; 1989 Moscova 1990 Malines. A numeroase distincţii: 1974 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru prototip; 1978 Premiul II pentru tapiserie al Ministerului Culturii; 1984 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru tapiserie; 1986 Diplomă de Onoare la Quadrienala Artelor Decorative din Erfurt (Germania); 1987 Plachetă la a 8-a Bienală Internaţională de Artă din Valparaiso. Lucrări ale sale se află în colecţii de stat şi particulare în: România (Muzeul de Istorie Naţională din Bucureşti, Muzeul de Artă din Constanţa, Buzău, Braşov, Birlad, Oradea, Arad Brăila, Iaşi), Suedia, Finlanda, Franţa, Olanda, Belgia, Anglia, Elveţia, Germania, Japonia, SUA, Canada, Grecia, Israel, Chile, Uruguay, Italia. Expoziţii personale: 1969, 1973, 1976, 1982, 1988, 1993 la Iaşi; 1989, la Botoşani; 1993 la Constanţa, Buzău, Bârlad, Vaslui, Brăila; 1983, 1988 la Dusseldorf, Velbert, Hilden, Krefeld, Bad Oyenhausen (Germania); 1988 Roma; 1991 Ashkelon, Ierusalim (Israel); 1992 Soissons (Franţa).

Această, în fond, retrospectivă de la Dialog reuneşte lucrări executate începând cu 1969 ("Colegele", o lucrare pe război vertical, figurativă, antropomorfă, cu subtile inserturi decorative, acordată pe note de brun şi culori ale pământului - ca de altfel şi alte lucrări din aceeaşi perioadă) şi mergând până în 2011 (da, la vârsta de 70 de ani, artista încă nu are pace în faţa războiului), cu ciclul de "Frânghieri", lucrări policrome, cu largi plaje de degradeuri, care recompun bidimensional încolăciri aproape abstracte de paivane - ode ale fibrelor, care devin aici nu doar mediu plastic ci şi subiect al compoziţiilor.

Între aceste două limite cronologice, tematice şi stilistice - minuţia decorativă din "Pasărea timp" (1972), o splendidă scoarţă ţesută din asimetrii şi arborescenţe geometrizante, descriptivul stilizat din racursiul istoric intitulat "Hrisov" (1989) şi, mai ales, ciclurile de "Altare" şi "Ferestre", lucrări arhitecturate-arhitecturale, care, în polifonia generală, dau linia melodică a ansamblului şi constituie marca esenţială a ceea ce înseamnă "tapiseria Cella Neamţu". Înalt simbolice, încercând să apropie de înţelegerea noastră sensurile sacrului, "ferestrele" sale sparg toţi pereţii pe care sunt aninate, amplifică prietenos spaţiul oricăror simeze, de-limitează, aduc ochiuri de cer şi ispite ale plutirii în orice îngrădire terestră. Fiind, în acelaşi timp, cheile alegorice de acces spre o altă accepţiune a monumentalului.

*) Cella Neamţu, Fereastra timpului meu, Galeria Dialog, 12 septembrie 14 octombrie (curator Ruxandra Garofeanu, Design Adrian Marin)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO