Jon McGregor – Până şi câinii. Traducere din limba engelză şi note de Lucian Niculescu. Jon McGregor este un britanic născut în 1976, a publicat romane şi proză scurtă. Romanul de faţă a primit prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award.
„Într-o zi geroasă dintre Crăciun şi Anul Nou, doi poliţişti descoperă cadavrul unui bărbat într-un apartament mizer. Cunoscuţii bărbatului însoţesc cadavrul la morgă, apoi asistă la disecţie şi la incinerare, în vreme ce rememorează episoadele importante ale propriilor vieţi, desfăşurate în marginea societăţii. Drogaţi şi alcoolici, vulnerabilii şi indezirabilii prind glas, dând la lumină o elegie în care se înnoadă speranţele, dezamăgirile, prieteniile şi poveştile de iubire ale unor oameni cât se poate de obişnuiţi. Într-un stil inedit şi provocator, Jon McGregor spune în romanul Până şi câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.”
„Ca autor, e foarte periculos să-ţi stabileşti o agendă politică, pentru că vei sfârşi prin a le impune personajelor propria ta perspectivă, în loc să laşi povestea să îşi urmeze cursul firesc. Dar nu cred nici că ficţiunea ar trebui să fie o zonă ferită de orice influenţă din sfera politicului. În Până şi câinii am vrut ca povestea să aibă prioritate şi să las chestiunile sociale să iasă la suprafaţă în mod firesc. (…) Nu am vrut să scriu o carte despre droguri sau despre oamenii fără adăpost, sau despre a fi sau a nu fi mort. Nici nu cred că am făcut-o. Am scris o carte despre aceşti oameni; despre Robert, mortul de pe podea, şi despre Laura, fiica lui, şi despre Heather, Danny, Ant, Steve, Ben, Jamesie şi Maggie, prietenii lui. Am scris o carte despre ce se întâmplă când oamenii nu se mai iubesc pe ei înşişi sau când lasă un obicei plăcut să pună stăpânire pe viaţa lor, şi am scris o carte despre cât de puternice pot fi voinţa şi dorinţa cuiva de a supravieţui. Şi e ceva acolo şi despre câini, dar foarte puţin.“ (Jon McGregor)
Olga Slavnikova – Duşmanul poporului. Traducere din limba rusă şi note de Antoaneta Olteanu. Născută în 1957, Olga Slavnikova este şi ea o scriitoare de romane multi-premiate. „Maksim T. Ermakov, brand managerul unei companii de ciocolată, se luptă cu înverşunare să reziste presiunilor unei societăţi uniformizante. Idealul lui este să îşi cumpere o locuinţă – un gest sinonim cu libertatea, prin care visează să se distingă de masa amorfă a moscoviţilor. Într-o zi se trezeşte la birou cu nişte agenţi ai departamentului de prognoză socială şi află că este, într-adevăr, aşa cum şi-ar fi dorit, un individ ieşit din comun. Vestea bună are însă şi un revers: Maksim T. Ermakov trebuie să îşi tragă un glonţ în cap. După spusele celor doi agenţi, însăşi existenţa lui este un atentat la siguranţa mondială şi ameninţă să declanşeze un lanţ nesfârşit de catastrofe, de la tsunami-uri şi atacuri teroriste la o criză economică mondială şi un nou război în Caucaz. Viaţa a sute de mii de oameni depinde de martiriul lui.
Numai că pentru Maksim T. Ermakov, marea dilemă a poporul rus, formulată de Dostoievski – «Să salvez lumea sau să beau şi eu o ceaşcă de ceai?» – a fost rezolvată în favoarea ceaiului. Agenţii fac tot ce le stă în putinţă ca să îl convingă să se sinucidă, hărţuindu-l, mituindu-l şi chiar punându-i la dispoziţie un pistol. Dar Maksim T. Ermakov nu se dă bătut şi, în numele dreptului la viaţă şi la ceai, depune eforturi de-a dreptul eroice numai şi numai ca să nu devină erou.”
Natalia Kliuceariova – Ultima oprire, Rusia. Traducere din limba rusă şi note de Antoaneta Olteanu. Autoarea este cea mai tânără dintre cei trei, născută în 1981. Romanul de faţă este primul publicat şi a fost încununat cu Premiul de Debut al Rusiei. „Mânat de curiozitate, de o rară iubire de semeni şi de un excentric pariu cu sine, Nikita se urcă într-o zi în tren şi porneşte de-a lungul şi de-a latul ţării, ca să afle dacă există fericire în Rusia. Istorisirile pe care le adună pe drum, ca un vrednic povestaş, nu încetează să îl surprindă: prin faţa ochilor i se perindă o Rusie a călugărilor travestiţi şi a travestiţilor convertiţi, a poeţilor anarhişti şi a vagabonzilor filosofi, a revoluţionarilor dezabuzaţi şi a fataliştilor împăcaţi cu inacceptabilul. O Rusie a clarobscurului, în care întotdeauna se râde cu un colţ al buzei îndoit în jos. Curând însă, lucrurile se precipită, în aer se simte parfumul unei noi revoluţii, iar lui Nikita îi devine clar că nu mai poate rămâne un spectator pasiv al evenimentelor. Dar ce poate face atunci când întâmplările se împletesc cu amintirile, iar Rusia pe care o caută începe să semene tot mai mult cu Rusia de care încearcă să fugă?”
„Criticii ruşi au văzut cartea ca pe o provocare intelectuală, o farsă şi o enciclopedie a vieţii în Rusia. Călătoria cu trenul este un pretext narativ cu ajutorul căruia autoarea ne prezintă o surprinzătoare, amuzantă şi emoţionantă galerie de personaje: o actriţă porno care scrie poezie revoluţionară, un activist comsomolist trecut de prima tinereţe, un disident care lucrează pentru serviciile de securitate şi traduce din filosoful neomarxist Slavoj Žižek, un profesor de literatură care îşi vindecă studentul de existenţialism citindu-i din Henry Miller sau un muncitor căruia nu îi vine să creadă că statul l-a lăsat de izbelişte şi care rămâne să moară singur în satul lui, aşteptând în zadar un ajutor social care nu mai vine niciodată. Nikita ascultă toate poveştile celor pe care îi întâlneşte în călătoria lui, în timp ce încearcă să fugă de propriul trecut şi de golul pe care l-a lăsat în viaţa lui dragostea pentru Iasia cea cu părul colorat.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
