Interventia militara romaneasca
Refuzul Budapestei „deschidea calea unei interventii militare romanesti". La 6 aprilie, generalul Franchet d’Esperey viziteaza Bucurestiul. Se intalneste cu gen. Prezan. E primit de regele Ferdinand. Are nedelicatetea de a-i propune acestuia ca generalii francezi sa preia comanda armatelor romane pentru o mai buna coordonare a eforturilor militare in estul si vestul Romaniei. Generalul francez aduce la Bucuresti acordul Frantei la o interventie in forta contra Budapestei. In acest scop colonelul Ion Antonescu se si duce la Belgrad, pentru a discuta concret o colaborare militara contra Budapestei. Armata romana din Transilvania e intarita cu doua divizii ale ardelenilor. Sunt elaborate mai multe proiecte de operatiuni, la 13 aprilie fiind definitivat acela care prevede actiunea principala intre valea Somesului si valea Crisului Repede si cea secundara pe vaile Crisurilor Alb si Negru.
Intre timp, pe 10 aprilie, regele Ferdinand convoaca la Cotroceni o reuniune a Consiliului de Ministri (fara Bratianu, inca la Paris, la Conferinta de Pace). Un prilej cu care M. Pherekyde constata ca opozitia englezilor si ezitarile sarbilor si ale cehoslovacilor l-au obligat pe Clemenceau sa renunte la o ofensiva a aliatilor contra Budapestei. Dar romanii nu trebuiau sa renunte la ofensiva lor, declara Pherekyde. Dimpotriva. „Inaintarea trupelor romane nu se mai poate amana fara a periclita in chipul cel mai grav si cel mai hotarat interesele neamului si intreaga unitate nationala". Regele considera si el, ceea ce reia si intr-o scrisoare catre I.I.C. Bratianu: „Inaintarea noastra in Transilvania (e) o necesitate absoluta, atat din punct de vedere al politicii noastre externe, cat si din acela al situatiei interne". Si continua intrebandu-se, cum se intrebau toti romanii, la ce bun s-a facut unirea, daca „toate mizeriile si persecutiile a peste un milion din fratii lor (din teritoriul inca neluat in stapanire, n.n.) trebuie sa continue la nesfarsit. Tocmai pentru acest motiv, ii scria el lui Bratianu, in ultimul Consiliu de Ministri am hotarat in unanimitate sa nu mai asteptam si sa dam trupelor noastre ordin sa inainteze". Ceilalti ministri impartasesc opiniile lui Pherekyde. Nu si gen. Prezan, care nu sustine ofensiva si propune prudenta si o actiune defensiva. E convins insa sa renunte la atitudinea sa de gen. Vaitoianu.
La comanda trupelor romane din Transilvania e numit la 11 aprilie gen. Gheorghe Mardarescu. Decizia guvernului roman e adusa la cunostinta lui Berthelot, a lui d’Esperey si a lui Clemenceau. Nici acesta din urma nu se opune, dar cere trupelor franceze sa nu intervina decat pentru protectia propriilor zone si pentru a evita ca actiunea romanilor sa ia „o amploare inutila". Si ofensiva incepe in noaptea de 15/16 aprilie.
Gh. Bratianu scrie ca tocmai in acea noapte „ungurii atacau pozitiile noastre inaintate pe tot frontul Muntilor Apuseni" si „contraatacul romanesc, pregatit el insusi de cateva zile, porni, de indata, vijelios". Cu alte cuvinte, ofensiva romaneasca ar fi fost precedata de o ofensiva maghiara. Faptul nu se verifica, asa cum o demonstreaza istoricul Lucian Leustean, care reia scrierile lui Radu Baldescu si Ion Rusu Abrudeanu si pune in circuit si Jurnalul de operatiuni al Comandamentului din Transilvania (1918-1921), redactat sub indrumarea gen. Stefan Panaitescu si a maiorului Ioan Tiron. Armata romana nu a trecut la ofensiva in urma unei provocari, ci in urma unei decizii politice si militare proprii, aprobata insa de Aliati.
Trupele romane se opresc la Tisa
Armata din Transilvania, impartita in Grupul de Nord, comandat de gen. Traian Mosoiu, si Grupul de Sud, comandat, succesiv, de gen. Gh. Mardarescu, Gh. Dabija si Stefan Holban, duce o ofensiva rapida si de succes, la 1 mai atingand Tisa. Rezistenta maghiara fusese doar pe alocuri puternica. La Tokaj a fost stabilit un cap de pod pentru a face legatura cu trupele cehoslovace si pentru a taia posibila legatura dintre trupele bolsevice maghiare si cele ale Rusiei sovietice. Generalul francez Victor Petin, atasatul francez in Romania, care viziteaza dispozitivul de la Tisa, apreciaza ca trupele romane in acel moment „pot fi comparate cu cele mai bune trupe care exista actualmente in Europa". Indiferent de flatanta comparatie, era un fapt evident ca, practic, in acel moment Romania dispunea de cea mai puternica forta armata din centrul si sud-estul Europei si ca era un factor foarte important in zona.
Trupele romane se opresc la Tisa, cu toate ca au existat destule voci la Bucuresti care au cerut ca ele sa nu se opreasca aici, ci sa inainteze spre Budapesta. Intre aceste voci si aceea a lui I.I.C. Bratianu, care, desi la Paris, era, de fapt, cel care conducea guvernul. Gen. Prezan prefera prudenta. Era de asteptat o reactie dura din partea Celor 4 de la Conferinta de Pace, Tisa era un bun aliniament de aparare si exista in acel moment mare ingrijorare la Bucuresti privind situatia din sudul Rusiei. Victoriile bolsevice de aici puneau in evident pericol granita de est a statului roman.
Ultimatum pentru maghiari
Dar oprirea pe Tisa da posibilitatea armatei rosii maghiare sa atace Cehoslovacia. Ceea ce se urmarea era deschiderea unui culoar spre trupele bolsevice din Ucraina si Rusia. De aceea atacul se si da la jonctiunea dintre armatele romane si cehoslovace. Atacul maghiar are succes. La 20 mai e cucerit orasul Miskolcz. Infringerea trupelor cehoslovace obliga si armata romana sa abandoneze capul de pod de la Tokaj. Este momentul in care intervine Consiliul Suprem Aliat de la Paris, care adreseaza guvernului maghiar un ultimatum. Bela Kun raspunde invocand iarasi Conventia de la Belgrad, pe care vecinii Ungariei, Romania in primul rand, au incalcat-o, si accepta un armistitiu si o conferinta la Viena sau Praga, cu participarea Ungariei, Austriei, Cehoslovaciei, Romaniei, Iugoslaviei, care sa stabileasca noile frontiere politice si sa reglementeze chestiunile economice dintre aceste state. Consiliul stabileste unele linii de granita ale Ungariei cu Cehoslovacia si Romania pana la pace.
In cazul Romaniei aceasta linie era „linia Clemenceau", ceea ce presupunea retragerea de pe Tisa. Atitudinea Consiliului Aliat provoaca nemultumire la Bucuresti. Consiliul de Ministri se reuneste sub conducerea regelui Fedinand, care, intre altele, hotaraste rechemarea in tara lui I.I.C.Bratianu. La 9 iunie, gen. Prezan, avandu-l alaturi pe nelipsitul lt. colonel I. Antonescu, se intalneste la Giurgiu cu generalii Franchet d’Esperey si Jean Graziani, inlocuitorul in functie a lui Berthelot. Gen. Prezan prezinta temerile guvernului roman fata de o eventuala cerere din partea Consiliului Aliat de retragere a armatei romane de pe aliniamentul Tisei (ea chiar vine la 11 iunie) fara precizarea unor conditii precise: dezarmarea Ungariei, armata ungara sa fie obligata sa nu dispuna trupe la Est de Tisa... Cei doi generali francezi iau act de declaratiile categorice ale lui Prezan.
De la Paris, maresalul Foch aprecia ca „daca nu se aproba cererile juste ale Romaniei, siguranta ei este compromisa si cu ea se pune in pericol pacea in intreg sud-estul Europei". Armata romana nu se retrage de pe Tisa, fapt care-l determina pe Bela Kun, la 7 iulie, sa anunte Consiliul Aliat ca o va ataca. Maresalul Foch e insarcinat sa organizeze o actiune militara contra Ungariei guvernului Kun.
Bela Kun declanseaza ofensiva contra Romaniei
La 11 iulie, Foch sustine in fata Consiliului necesitatea unei ofensive contra Ungariei, dar crede ca fortele aflate la dispozitie, romane, cehoslovace, sarbe, franceze, sunt cu totul insuficiente. Pe langa sporirea efectivelor, el cere un acord politic si militar cu tarile participante si comandament unic. La 13 iulie, Foch ii solicita lui Prezan sprijin pentru ofensiva pe care o pregateste. Prezan raspunde la 16 iulie, anuntand ca regele Ferdinand a autorizat ca armata romana „sa dea cel mai mare concurs posibil Aliatilor pentru stabilirea ordinii in Europa Centrala si pentru garantarea pacii". In cel mult 8 zile de la luarea deciziei, Romania participa cu 7 divizii, plus una in linia de rezerva. Prezan preciza totodata faptul ca Romania se gasea in situatia de a fi nevoita sa apere si granita sa de est, astfel ca solicita 100 de locomotive pentru transportul trupelor de la est la vest. Foch cere sustinere si de la Serbia si Cehoslovacia. In total Aliatii puteau mobiliza 17,5 divizii de infanterie si 2,5 de cavalerie, adica circa 220.000 de militari, contra unui efectiv estimat la 150.000 de militari. Forta militara pentru o ofensiva era asigurata, ceea ce Foch si constata la reuniunea Consiliului Suprem din 17 iulie. In cursul acesteia SUA si Italia au rezerve cu privire la utilitatea unei ofensive contra Ungariei. Si in timp ce la Paris se cautau solutii, la Budapesta regimul Bela Kun facea pregatiri pentru declansarea unei ofensive contra Romaniei. Ofensiva care chiar e declansata la 20 iulie, cand sunt atacate trupele romane cantonate pe Tisa. Bela Kun transmite la Paris hotararea lui de a-i obliga pe romani sa respecte deciziile Conferintei de Pace. Sub presiunea unei interventii a aliatilor sau a unei revolte interne, Bela Kun alege varianta sinuciderii politice.
ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
