• Leu / EUR4.6635
  • Leu / GBP5.2853
  • Leu / USD4.1283
Ziarul de Duminică

CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (VII). Conacul Filipescu si Vila Albatros

CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (VII). Conacul Filipescu si Vila Albatros
Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam in continuare ample fragmente din aceasta.
TOT PAUL GOTTEREAU a realizat planurile Conacului Filipescu de la Copaceni (judetul Ilfov), proprietatea lui Gheorghe Emanuel Filipescu (1841-1913), fost maresal al Palatului Regal. Prin testament, Filipescu a donat conacul printesei Maria, care - devenita regina a României - il va transforma intr-una din "casele sale de vis", alaturi de Balcic, Bran, Pelisor sau Cotroceni.
Alta lucrare de arhitectura rezidentiala rurala semnata de Paul Gottereau este ansamblul Conacului Vacarescu-Callimachi de la Manesti, judetul Prahova. Primul conac de la Manesti a fost ridicat in secolul al XVII-lea de catre familia Manescu, la mijlocul secolului al XIX-lea conacul fiind in proprietatea lui Dumitru Manescu-Filitti si a sotiei sale, Elena Arsachi. In 1863, fiica lor, Maria Manescu-Filitti (m. 1922) s-a casatorit cu Theodor C. Vacarescu (1842-1913), general, diplomat, istoric si om politic. In perioada cât a fost maresal al Curtii domnitorului Carol I (1873-1881), Theodor Vacarescu a supravegheat lucrarile de constructie a castelului Peles din Sinaia. Ridicarea resedintei regale i-a servit generalului Vacarescu drept model de inspiratie pentru reconstruirea conacului din Manesti. Lucrarile au inceput in 1882 si au durat zece ani, in 1892 având loc inaugurarea oficiala a noului conac. Planurile de reconstructie a acestuia au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau, supravehgerea lucrarilor de pe santierul de la Manesti revenindu-i lui Radu Vacarescu. Conacul, de mari dimensiuni (55 m x 21 m), este realizat dupa un plan simetric, pe trei niveluri (subsol, parter si etaj), având la extremitati doua vaste terase cu arcade sustinute de coloane din lemn sculptat. Acestea incadreaza turnul central al conacului, prevazut in vârf cu un foisor, la care se accede printr-o scara din lemn. Atât la exterior, cât si la interior conacul surprinde prin bogatia decoratiei sale din lemn sculptat, azi distrusa in intregime. Cele doua holuri vaste, de la parter si etaj, erau decorate cu frumoase lambriuri sculptate in lemn si cu faiante colorate. La etaj se ajungea prin intermediul a doua scari interioare din lemn masiv, plasate fiecare in câte una dintre cele doua aripi decrosate ale cladirii, ambele flancând holul mare de la etaj.
Cu totul remarcabila a fost decoratia interioara a conacului din Manesti, cu greu recognoscibila astazi din ruinele arse. Vitraliile au fost executate de R. Ziegler, pictorul care le-a realizat si pe cele ale castelului Peles, si reprezentau fie pe Doamna Chiajna sau pe Doamna Necsuta, fie diferite compozitii decorative geometrice si blazoane nobiliare românesti. Din pacate, toate acestea au fost distruse in urma unui incendiu in 1974, care a dus la ruinarea treptata a cladirii. Plafoanele incaperilor conacului erau realizate din lemn sculptat, saloanele aveau picturi murale, stucaturi de mare rafinament, seminee cu cahle ornamentale, policandre, mobilier de arta, sculpturi si tablouri pretioase, toate aceste valori intestimabile fiind mistuite de incendiu. Doar cele câteva fotografii de epoca, realizate in urma cutremurului din noiembrie 1940, si oferite noua de doamna Alexandra Callimachi-Reininger (nepoata lui Jean Callimachi si fiica Roxanei Callimachi, ultima proprietara a conacului) mai pastreaza imaginea interioarelor fabuloase ale fostei resedinte a Vacarestilor si Callimachilor din Manesti. Ni s-a pastrat insa o descriere exacta a conacului in memoriile Anei Maria Vacarescu-Callimachi (1892-1970), fiica lui Radu Vacarescu si a Mariei Cazotti, care s-a casatorit in 1911 cu printul Jean Callimachi (1880-1940) chiar in conacul de la Manesti, unde a locuit pâna in 1936.
"Domeniul - isi amintea Ana Maria Vacarescu-Callimachi - a apartinut familiei bunicii mele pe linie paterna inca din secolul al XVI-lea, dar nimic din patina acelor timpuri nu se mai pastreaza astazi in exteriorul casei. Ea apare intr-adevar ca o constructie lunga, destul de ingusta, ciudata, cu saloane si camere enorme, spatii deschise, numeroase scari, tainite nefolositoare, poduri imbiind la hoinareala si pivnite adânci. Refacut in a doua jumatate a timpurilor victoriene, din care s-a pastrat numai grosimea originala a peretilor, aproape de fortareata, oprind astfel dogoarea zileleor de vara, caminul copilariei mele se impunea printr-o savoare aparte. Arhitectural, nu apartinea nici unui stil anume, dar amprenta orientala era vizibila mai ales in liniile lucraturii din lemn vopsite in maron ciocolatiu, in turnuletul octogonal destul de caraghios ce se itea din centrul constructiei (prost proportionat si acoperit in mod neasteptat cu o scufie rotunda din lemn) si in balcoanele sale mari, intinse pe o suprafata de 15 picioare, numite pridvor in limba româna, ce completau desenul primului etaj. (...) Astfel am reusit sa pastrez marele salon, destul de ingust, dar cu o lungime de 52 de picioare, impreuna cu toate obiectele ce il defineau - de la tipul tapetului pâna la ingalbenitele fotografii de epoca: draperiile bogate de brocard, inflorate in rosu si galben, divanele si fotoliile cu armaturi de abanos, biroul negru cu superbe medalioane din portelan de S'vres, candelabre de cristal minutios lucrate, vase chinezesti de bronz montate la baza lampilor de ulei, albume legate in piele fina, scrumiere ornamentale, papusi cu complicate broderii de matase, manunchiuri de pene exotice folosite de strabunica mea pentru a-si curata statuetele de Meissen. Dar, mai ales, impozanta soba de portelan alb ce domina intreaga sala - nimic din toate acestea nu a fost deteriorat de-a lungul timpului, chiar si batrânul si dezacordatul pian ce a supravietuit in vechiul sau colt uitat, pentru a-mi reaminti de chinurile exercitiilor mele muzicale din copilarie".
In 1892 a fost construita si biserica din parcul conacului, pentru ridicarea ei Theodor Vacarescu apelând la serviciile arhitectului Paul Gottereau, care a realizat planurile dupa indicatiile arhitectului Lecomte du Nouy. Constructia propriu-zisa a bisericii a fost executata de antrepriza arhitectului R. Lieber din Ploiesti, intre anii 1892-1896, iar pictura interioara este semnata de Nicolae Vermont.
Tot la arhitectul Paul Gottereau a apelat si boierul buzoian Alexandru Marghiloman pentru construirea conacului sau din Buzau, cunoscut sub numele de Vila Albatros. Situat in mijlocul unui imens parc dendrologic, la marginea orasului Buzau, ansamblul conacului Marghiloman este compus din vila propriu zisa, mai multe corpuri secundare si grajduri pentru cai, aici Alexandru Marghiloman infiintând una dintre cele mai importante herghelii din România. Fiu al lui Ion (Iancu) Marghiloman si al Irinei Izvoranu, Alexandru Marghiloman (1854-1925) va fi unul dintre importantii oameni politici conservatori ai României, devenind pe rând ministru al Justitiei, al Lucrarilor Publice, al Afacerilor Straine, al Finantelor, de Interne, prim-ministru al României (5 martie - 24 octombrie 1918) si presedinte al Partidului Conservator (1914-1924). Având astfel un rol important in viata politica si in societatea româneasca, Alexandru Marghiloman isi va construi la Buzau un adevarat domeniu rezidential, continuând ceea ce incepuse tatal sau, Ion Marghiloman. Construirea Vilei Albatros a inceput in anul 1884, inaugurarea oficiala având loc treisprezece ani mai târziu, in 1897. De proportii impozante, Vila Albatros atrage atentia prin corpul central decrosat, care cuprinde holul de onoare si al carui acoperis este terminat printr-un pitoresc foisor din lemn.
Decorata fastuos in interior, dupa cum putem observa in putinele fotografii de epoca pastrate, vila Albatros a primit vizita celor mai importante personalitati ale României moderne. Pentru regina Maria "Alexandru Marghiloman era omul elegant al partidului, bine imbracat, zâmbitor, apropiat si placut in purtare. Era bogat, tinea cai de curse si avea o casa intocmita cu belsug. Ii placea sa primeasca si primirile lui dovedeau o larga risipa si o oarecare dorinta de a uimi. (...) In locuinta lui de vara lânga Buzau, sotia lui, nascuta Stirbey (mai târziu d-na Ion Bratianu), de care am mai vorbit, il ajutase sa intocmeasca o prea frumoasa gradina. Tot acolo isi avea herghelia. Ne placea foarte mult sa mergem la Vila Albatros, ne aducea aminte de viata in tarile straine; imi placeau caii si pretuiam mult capsunele cultivate, precum si frumosii trandafiri care deosebeau casa lor. O zi petrecuta la vila lui Marghiloman era totdeauna o zi placuta si Marghiloman ne facea sa uitam cu totul ca era ministru". Din pacate, dupa 1948, Vila Albatros a fost transformata de autoritatile comuniste in depozit C.A.P., fiind adusa in stare de ruina si abandonata in 1985. A urmat un deceniu de nepasare din partea autoritatilor si de jefuire sistematica a cladirilor conacului Marghiloman, abia in 1996 incepând un amplu proces de restaurare a acestui monument emblematic pentru orasul Buzau.
Pentru casele din Bucuresti, Ion Marghiloman va apela la serviciile arhitectului Carol Benis (m. 1896), membru fondator si primul vicepresedinte al Societatii Arhitectilor din România (1891-1892), cu studii la Viena. Cladirea, situata in strada Biserica Amzei nr. 13-15, colt cu strada Christian Tell (fosta Luminii) a fost construita in anul 1873 dupa planurile lui Benis si extinsa in 1889, adapostind astazi sediul Ambasadei Frantei. Alexandru Marghiloman isi va construi si el in Bucuresti o resedinta impunatoare, proiectul fiind realizat de arhitectul Petre Antonescu. Cladirea era situata pe bulevardul Bratianu (azi Gheorghe Magheru), la intersectia cu strada Mercur (azi pictor Arthur Verona), unde avea si intrarea principala. Decoratia interioara a casei a fost incredintata firmei Krieger din Paris, care a furnizat piesele de mobilier, covoarele si draperiile de matase si catifea.
Dupa decesul lui Alexandru Marghiloman in 1925 (inmormântat in cavoul sau din Cimitirul Bellu, construit dupa planurile arhitectului francez E. Desclers), sotia sa Maria (n. Petrescu) vinde casa unei societatii automobilistice, "Cristea", de la care este cumparata de stat, care o demoleaza pentru a construi aici, in 1931, cinematograful "Aro" (opera a arhitectului Horia Creanga). Interesant e ca pentru construirea - in 1890 - a primei sale case din Bucuresti, situata in Fundatura Eldorado, Alexandru Marghiloman apelase tot la serviciile lui Paul Gottereau pentru realizarea proiectului, dar probabil ca zona nu i-a convenit devreme ce - in jurul anului 1900 - va zidi in centrul Bucurestiului o resedinta prin care si-a uimit contemporanii.
Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print

Cezara Mucenic, Bucureşti. Un veac de arhitectură civilă…, p. 58.

 

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6635
Diferență: 0,0966
Ieri: 4.6590
Azi: 4.1283
Diferență: -0,1379
Ieri: 4.1340
Azi: 5.2853
Diferență: -1,0318
Ieri: 5.3404
Azi: 4.1007
Diferență: 0,2028
Ieri: 4.0924