"O imensa acumulare de invective nu valoreaza pentru mintile echilibrate cat simpla reflectie, impersonala dar incisiva, a unui om cumpanit". Il recunoastem cu usurinta pe Gabriel Dimisianu in termenii cu care marele sau model, E. Lovinescu, disocia intre spiritul critic si cel pamfletar.
Intr-un spatiu cultural in care principiile deontologice si regulile civilitatii sunt atat de frecvent abolite, eludate, aruncate cat colo, o critica atenta si argumentata, exigenta dar dreapta, capata atributele exceptiei - cand ea ar trebui sa constituie regula. La egala distanta de iconodulii si iconoclastii literari, de adeptii revizuirilor duse pana in panzele albe si de partizanii status-quo-ului, autorul acestor excelente Fragmente contemporane*) isi construieste un sistem de referinta stabil, in stransa legatura cu realitatea socio-culturala si aderent la mai multe epoci in succesiune. Criticul si istoricul literar isi disputa materia de studiu. Primul e atent la configuratia interna a operei si scrie pagini minutios-analitice despre cartile unor Stefan Banulescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu. Cel de-al doilea priveste lucrurile intr-o perspectiva mai larga, plasand momentele literare pe fundalul istoric si cautand cauzalitati, firele prin care cartile se leaga de contextul in care au aparut.
In ambele ipostaze, Gabriel Dimisianu este un comentator onest si credibil, care convinge prin argumentatia riguroasa si prin probele stranse, cu rabdare, in cate un dosar consistent. Volumul ii subliniaza totusi insusirile de istoric si calitatea de martor al unor evenimente, evolutii, involutii de pe scena literaturii noastre postbelice, in cadrul careia a ocupat, incepand cu anii '60, un loc important. Aflat, de peste patru decenii, la Gazeta devenita Romania literara, Gabriel Dimisianu se plaseaza intr-un excelent punct de observatie. E suficienta o activare a memoriei pentru ca sub ochii cititorului sa se deruleze fragmente de viata literara, scene la care autorul a asistat, file de cronica in sens larg, in care mai vechea actualitate, fostul prezent s-au racit si obiectivat. Nu intamplator criticul s-a orientat, in ultima vreme, catre genul memorialistic, in care a dat o carte substantiala si fermecatoare, Amintiri si portrete literare. Volumul de fata ilustreaza o aceeasi incercare de a restitui lectorului de azi fragmente lipsa din memoria lui culturala, piesele de puzzle la care nu a avut inca acces. Dat fiind ca destui memorialisti deformeaza si denatureaza fara jena adevarul istoric, falsificandu-si masiv biografiile, demersul autorului nostru e cu atat mai pretios: "Ma mobilizeaza acelasi sentiment al datoriei fata de profesie, dar mai e ceva. Mai este acea constiinta noua a faptului ca anumite lucruri pe care numai eu le-as putea spune trebuie sa le spun. Ca ar fi o pierdere si pentru altii, nu numai pentru mine, daca nu le-as spune." (p. 6).
O intreaga sectiune, Momentul literar 1945-1948, recupereaza "straniul interludiu" de normalitate dintre al doilea razboi mondial si instalarea in Romania a regimului comunist. Cativa ani numai, in care lumea autohtona respira si isi face proiecte pe termen lung, rapid si brutal destramate o data cu falsificarea alegerilor dupa desfasuratorul sovietic. Ceea ce s-a numit "generatia pierduta", tinerii scriitori de atunci prinsi in malaxorul Istoriei sunt portretizati prin intermediul unor analize nu-numai-literare. Dinu si Cornelia Pillat, Pavel Chihaia, Mihail Villara (pseudonimul lui Mihail Farcasanu), Alexandru Vona (cu ale sale Ferestre zidite deschise, adica publicate, abia dupa 1989), Virgil Ierunca, Geo Dumitrescu si Ion Caraion, Marin Preda, cel mai important exponent al generatiei razboiului, sunt figurile centrale ale acestor pagini, in care exigenta critica si comprehensiunea umana nu se exclud.
Cu una-doua exceptii (cronici excesiv de binevoitoare la volume de Maya Belciu ori Costache Anton), autorul realizeaza in carte veritabile radiografii critice, cu indicarea calitatilor artistice si a punctelor slabe, insumand apoi aceste profile bio-bibliografice si conturand un capitol de istorie literara. De la cadrele unei opere el trece la conturul unei personalitati si, pe o treapta superioara de generalizare, la discutarea unora dintre cele mai controversate subiecte din ultimii ani. Printre acestea, "colaborationismul" unor scriitori romani si revizuirile postlovinesciene si postrevolutionare. Atitudinea lui Gabriel Dimisianu este, din nou, echilibrata si nuantata. Fara a trece sub tacere compromisurile unor mari creatori, el pledeaza pentru considerarea fiecarei traiectorii individuale, tratarea nediferentiata, in bloc, aparandu-i ca umoral-publicistica. Trebuie disociat, arata el, intre cenzorii inflexibili si politrucii fara alta opera decat aceea de distrugere a culturii "burgheze" (Nicolae Moraru, Sorin Toma, Mihai Novicov) si, pe de alta parte, Paul Georgescu, Ovid S. Crohmalniceanu, Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, "aliati antidogmatici" a caror contributie la redresarea literaturii noastre e semnificativa. In fine, revizuirile sunt privite si realizate mai degraba in componenta lor constructiva, nu ca detronari, retrogradari, penalizari (maniera lui Gheorghe Grigurcu), ci ca reconsiderari si restituiri (modalitatea lui Mircea Zaciu). Intreg capitolul despre momentul literar 1945-1948 iese din acest efort recuperator, facut in cadrul unei actiuni critice lucide si dezinteresate.
Daca n-ar fi existat pe scena literaturii noastre contemporane, fara indoiala ca Gabriel Dimisianu ar fi trebuit inventat.
*) Gabriel Dimisianu, Fragmente contemporane, Editura Institutului Cultural Roman, Bucuresti, 2004, 256 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
