• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Ziarul de Duminică

Critica si solidaritate

Critica si solidaritate

Activitatea critica a lui Mircea Martin seamana cu o cursa contra cronometru. Mai mult decat cu ceilalti colegi de generatie, autorul se afla in competitie cu sine sau, mai exact, cu sentimentul de (in)actualitate a propriilor scrieri. De altfel, termenii cel mai des folositi in dublul preambul la noua editie din volumul Singura critica* (1986) sunt "actual" si "actualitate", care ajung sa contureze treptat o adevarata obsesie.

Or, hotarat lucru, Mircea Martin e un critic care nu vrea sa ramana (doar) "contemporan". Iar strategiile pe care autorul le-a pus in slujba "actualizarii" propriilor idei merita o privire mai atenta. Mai ales ca, activand intr-o epoca dominata de cronica literara, criticul a practicat cu destule intermitente aceasta specie "populara". De fapt, exceptand articolele publicate in intervalul 1966-1969 in Amfiteatru (si reunite in volumul Generatie si creatie, 1969), Mircea Martin n-a scris cronica literara decat prin accident si, in orice caz, fara ambitii editoriale, cata vreme acestea presupun - o recunoaste insusi autorul - "continuitatea unei actiuni critice". Consecintele unei asemenea situari s-au impus oarecum de la sine: nefiind implicat in "critica la zi", criticul a incercat sa compenseze acest handicap de "actualitate" printr-o analiza a actualitatii insesi, cu alte cuvinte, a modului in care critica isi genereaza temele, isi adapteaza tacticile si isi gestioneaza capitalul cultural. Un pariu castigat, fara indoiala, de vreme ce Mircea Martin este printre putinele "varfuri" critice ale generatiei sale care nu a scris constant cronica literara. Sau, mai exact spus, Mircea Martin este printre putinii critici ai generatiei sale care au reusit sa ajunga un "varf" fara sa se sprijine pe autoritatea cronicii literare.
Si totusi, care e "secretul" acestei ascensiuni contra curentului? Un posibil raspuns il constituie solutiile pe care autorul le propune, in Singura critica, cu privire la unele dintre problemele traditionale ale disciplinei: pledoaria pentru autonomia criticii, raportul dintre subiectivitate si obiectivitate sau dintre valoare si interpretare, necesitatea revizuirilor si "de-clasicizarea clasicilor", "primatul textului" ca "principiu etic" s.a.m.d. Insa mai importante decat raspunsurile mi se par intrebarile insele, de vreme ce Mircea Martin are darul incontestabil de a pune intrebari de tipul acelora despre care Wittgenstein spunea ca "ne produc crampe la stomac". Intre acestea, cea mai sugestiva e, fara indoiala, problema statutului criticii. E drept ca intrebarea lui Kogalniceanu ("Ce este critica si ce trebuinta avem noi de aceasta dama?") nu apare niciunde in text, insa chestiunea - mai ales partea ei secunda - e implicata pretutindeni in carte. De altfel, tocmai aceasta deplasare a mizei explica originalitatea demersului lui Mircea Martin: intr-o vreme cand tema ca atare era obturata de discutii "principiale", care se purtau aproape exclusiv cu argumente "progresiste", Mircea Martin este printre putinii care au curajul sa puna in discutie institutia critica. Si - culmea! - o face cu deplina degajare, fara a plati deloc peschesul cuvenit ideologiei.
Atitudinea fata de aceasta problema vadeste, daca nu neaparat un sistem, cel putin o consecventa. Criticul incepe prin a respinge prejudecata literaturii ca limbaj narcisist, definind critica drept "un mod de a gandi despre un alt mod de a gandi". Pasul urmator, care consta in afirmarea relevantei sociale a criticii, devine nu numai firesc, ci de-a dreptul inevitabil: "Suficienta (adica insuficienta) estetismului este acum mai evidenta decat oricand. Meditatia asupra literaturii noastre contemporane devine (...) o meditatie asupra societatii romanesti". Insa conceptia autorului sufera in acest punct o cotitura importanta: ea nu dezbate in continuare, asa cum ar fi fost de asteptat, raportul dintre "adevar" si "validitate", dintre "teorie" si "practica" sau dintre "metoda" si "lectura". Dimpotriva, meritul lui Mircea Martin e tocmai acela de a fi dislocat temele uzuale ale vremii, inlocuindu-le cu altele noi; solidaritatea criticilor, raportul dintre "elitarism" si "democratie", acumularea, utilizarea si deturnarea autoritatii critice - acestea sunt problemele pe care autorul Singurei critici le introduce in circuitul cultural romanesc. Sa retinem de aici macar acest principiu deontologic: "Solidaritatea de corp a criticii trebuie sa functioneze nu numai in stari de urgenta, ci in toate actele ei cotidiene. Aceasta solidaritate implica o asistenta mutuala fondata pe observarea de catre toti criticii in toate imprejurarile a acelorasi principii inalienabile ale profesiei. Cine nu le respecta nu are caderea morala de a le invoca in sprijin". Din aceasta perspectiva, devine clar ca preocuparea pe care criticul a manifestat-o, in deceniul urmator, pentru problema canonului e rezultatul unei afinitati de substanta, si nu al unei mode teoretice. Si, tot astfel, devine la fel de clara noutatea viziunii autorului, care, in bun spirit "americanesc", se arata mai preocupat de versantul social al criticii decat de acela strict metodologic.
Pe langa sectiunile sale teoretice, Singura critica cuprinde sapte portrete antologate in cea mai intinsa parte a volumului. Dintre acestea, ultimele doua - despre Liviu Petrescu si Al. Calinescu - sunt "trase" din recenzii; "corecte", coerente, dar fara o miza majora. Primele doua - despre Edgar Papu si Adrian Marino - sunt mai mult niste "exercitii de admiratie", desi criticul nu evita sa formuleze, atunci cand e cazul, rezervele de rigoare. In schimb, punctul de atractie al portretelor se gaseste in capitolele despre Lucian Raicu, Nicolae Manolescu si Gheorghe Grigurcu. Articolele sunt cu adevarat exceptionale si cred ca, la peste doua decenii de la scrierea lor, ele raman nedepasite. Dense si convingatoare, concepute cu o adeziune secreta, dar si cu distantarile necesare, numind fara ocolisuri "orbirile" si recunoscand insight-urile congenerilor sai, ele indica, de fapt, o certitudine: in ultima jumatate de veac, multi autori romani au practicat cu talent critica literara; nimeni insa nu a analizat-o cu puterea de patrundere a lui Mircea Martin.
*) Mircea Martin, Singura critica, editia a II-a, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2006, 320 p.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805