Iar viteza de propagare a unui astfel de demers – fiecare dintre destinatarii mesajelor fiind indemnat de propria constiinta, precum si de recomandarea emotionanta de la sfarsitul expunerii, sa trimita atasamentul celor cinci oameni din viata lui care merita sa aiba o zi mai buna – ma face sa ma gandesc la faptul ca se va naste o epidemie de optimism, care va nimici totul in jur, inclusiv discernamantul.
Tocmai de aceea am fost destul de circumspecta atunci cand am vazut ca noul spectacol al Teatrului Undercloud, Calatoria, spectacol realizat de Chris Simion si Ioana Marchidan si gazduit de Teatrul Ion Creanga, are drept motto urmatoarele randuri: „Cauta neincetat sa ramai liber. Inima ta poate iubi tot ce doreste. Viata nu are nicio valoare inchisa intre limite.Te desavarsesti mereu. In fiecare rasarit de soare se naste ceva frumos. Calatoria aceasta nu are sfarsit."
Recunosc ca m-am asteptat ca aceasta punere in scena sa fie doar o insiruire organizata de clisee si de stereotipii motivationale, stranse din culegeri de afirmare a Sinelui. M-am bucurat sa constat ca ma inselasem, desi, am obiceiul sa-mi cultiv cu multa voluptate prejudecatile. Spectacolul are la baza parabola moderna, aparuta in 1970, Pescarusul Jonathan Livingston, de Richard Bach, dar evita sa cada in capcana expunerii mult prea didactice a principiilor filosofiei orientale (in special ale celei chineze), de care abunda textul, si speculeaza, prin dans si muzica, sentimente ale caror contururi sunt definite, lasandu-l pe fiecare spectator sa isi caute propriul raspuns si sa patrunda in profunzimea lor, daca si cum vrea. Nu este un manual de instruire asupra modalitatilor cele mai eficiente de gestionare a emotiilor, ci o exprimare modelata artistic a acestora, nu pentru uzul sufletelor avansate la care se referea Bach, ci pentru cel al mintilor deschise catre nou si catre frumos.
Istvan Teglas este Jonathan, pescarusul care refuza limitarea, care refuza sa traiasca numai pentru hrana si care nu accepta sa isi foloseasca atributele ce ii pot aduce desavarsirea, in scopuri lumesti, meschine, vremelnice. Stradaniile lui de a-si perfectiona tehnicile de zbor nu dau senzatia de dans, ci de esenta a miscarii, coerent si cursiv transpusa in fiecare gest. Izgonirea din stol, relatia cu maestrul sau, relatia cu propriul sau discipol sunt ilustrate cu multa sensibilitate, coregrafia Ioanei Marchidan inlocuind cuvintele cu reprezentari concrete ale acestora, dandu-le astfel mai multa consistenta si forta scenica.
Lari Cosmin Girogescu si George Albert Costea, maestrul, respectiv discipolul lui Jonathan (printre altele, pentru ca fiecare dintre ei are mai multe roluri in diferitele secvente) sunt proaspat absolventi ai U.N.A.T.C. si, cred eu, doua dintre cele mai importante tinere talente in acest moment, cu o prezenta scenica impecabila, cu intuitie si inteligenta a rostirii firesti si a miscarilor si, poate cel mai important, cu foarte mult farmec. Silviu Bertalan reuseste sa isi construiasca credibil personajele si sa le conduca scenic cu mult tact, doar ca, uneori, graba cu care isi spune replicile pare sa atenueze efectul pe care il urmareste. Compenseaza insa prin flexibilitatea si expresivitatea miscarilor care ii confera locul binemeritat de lider al stolului de pescarusi ce-l ostracizeaza pe Livingston. Impresionanta este creatia scenica a Ioanei Marchidan care reuseste sa alterneze, cu multa gratie, precizia elementelor de coregrafie si discursul teatral coerent si convingator.
Decorul este aproape in intregime alb, simplu si rafinat, singurele accente de culoare fiind date de costumele Ralucai Fratiloiu (niste fracuri multicolore), de proiectiile lui Andrei Tugulea si de coloana sonora astfel aleasa, incat fiecare sa-si poata contura propriul univers cromatic, pe acorduri de Blondie, Tuxedomoon, Pink Floyd sau Nouvelle Vague.
Ceea ce reuseste Chris Simion prin Calatoria este sa vorbeasca despre desavarsire, zbor, libertate, limitarea distructiva a imaginatiei, fara emfaza, cu sinceritate si naturalete si chiar cu umor, pentru ca aventura Sinelui este una individuala, imposibil de predat sau de urmat. Este doar un exemplu, pentru ca, asa cum scria si Confucius: „Spune-mi si o sa uit. Arata-mi si o sa tin minte. Lasa-ma sa fac si o sa invat". Poate de aceea montarea sa nici nu ofera o transpunere intru totul fidela a cartii, optand pentru o pendulare intre ideea de zbor si cea de extaz provocat de marijuana.
Indiferent insa de toate aceste lucruri, Calatoria este un spectacol care trebuie vazut si despre care nu se poate vorbi foarte mult, pentru ca sentimentele nu se povestesc decat atunci cand vrei sa le vulgarizezi.
P.S.: Daca v-a placut acest articol, va rog sa-l trimiteti celor mai apropiati 100 de prieteni si, in ce mult o saptamana, vi se va implini o dorinta (cel mai sigur, aceea de a merge impreuna la un spectacol frumos de teatru-dans).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
